Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Duminica, 22 Decembrie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - NSG continua implementarea strategiei de restaurare a stabilitatii financiare in 2023
NSG continua implementarea strategiei de restaurare a stabilitatii financiare in 2023
Furnizori de sisteme Publicat de Ovidiu Stefanescu 28 Iun 2023 06:13
Furnizorul japonez de sticla arhitecturala, NSG – detinatorul marcii Pilkington, a anuntat pentru anul fiscal incheiat la 31 martie a.c. o cifra de afaceri in cuantum de 763,5 miliarde yeni (circa 5,42 miliarde USD), in crestere de la 600,6 miliarde yeni, cat se raporta in precedentul exercitiu financiar. In ultimele trei luni, vanzarile au totalizat 197,3 miliarde yeni, net superioare nivelului de 157,6 miliarde yeni din perioada de referinta. Profitul operational trimestrial a fost de 10,7 miliarde yeni (+5,2%), iar cel anual de 34,8 miliarde yeni (+14,8%). Imbunatatirea respectiva a fost o urmare a majorarii preturilor de comercializare, insa efectul pozitiv s-a atenuat in buna masura din cauza cresterii costurilor la materiale si a altor cheltuieli. In Germania, de exemplu, pretul sticlei plane s-a ajustat pozitiv cu 42%, cu toate ca in primele trei luni ale anului in curs acesta a suferit o corectie, pe fondul implementarii masurilor de impozitare a energiei. In conditiile date, fluxul de numerar din operatiuni curente a sporit cu 3,4 miliarde yeni pana la 48,5 miliarde yeni, insa cel liber a scazut cu 8,4 miliarde yeni si a totalizat 13,9 miliarde yeni. Analiza structurala a operatiunilor indica pentru produsele arhitecturale vanzari de 215,5 miliarde yeni (43% din total) si venituri de 15,7 miliarde yeni, in Europa cifra de afaceri plasandu-se la 85,2 miliarde yeni (+17%). Cererea de pe batranul continent s-a atenuat in semestrul al doilea al anului fiscal analizat din cauza inflatiei accelerate si a cresterii costurilor de creditare. Prognozele pentru urmatoarele 12 luni indica o conservare a incasarilor, dar o majorare substantiala a profiturilor. In viitorul apropiat, NSG va continua implementarea strategiei de restaurare a stabilitatii financiare. Pe plan national, in domeniul sticlei arhitecturale, grupul NSG este prezent prin subsidiarele din Polonia (Pilkington Polska), Bulgaria (prin distribuitorul Lasry Glass) si Marea Britanie (departamentul de export al Pilkington Group Ltd).
 
TSV
SISECAM
rehau
ABONARE REVISTE
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left