TRIONIC: Panelurile din gama premium, solicitate preponderent la export |
Furnizori de sisteme Publicat de Camelia Pantel 06 Sep 2017 12:05 |
Pentru producatorul si furnizorul Trionic, din judetul Maramures, activ in domeniul tamplariei termoizolante, vanzarile din acest an se afla in crestere, fiind astfel posibila, in exercitiul financiar curent, o depasire valorica a cifrei de afaceri de doua milioane de lei, inregistrata in 2016. Unul dintre cele mai importante domenii de activitate a firmei este reprezentat de productia de paneluri ornamentale si din aluminiu (cu o contributie de 45% la cifra totala de afaceri), diferenta revenind executiei tamplariei din PVC (30%), compartimentarilor si cabinelor de dus (20%) si operatiunilor de prelucrare a sticlei. „Pe segmentul panelurilor, utilizam exclusiv materiale marca Simona (Germania) si detinem o capacitate de productie de 100 de unitati/zi. Pentru anul acesta ne-am propus sa ne mentinem activitatea la parametri optimi, insa, in 2018, este posibil sa derulam si anumite proiecte de dezvoltare. In 2017, am remarcat ca beneficiarii ne-au solicitat preponderent modele simple, lise, fara termoformare, din aluminiu sau HPL, destinate, in principal, exportului. Producatorii care exporta opteaza cu precadere pentru paneluri din gama premium, in timp ce, pentru piata interna, achizitiile se fac, din pacate, in functie de cel mai scazut pret”, a declarat Balogh Norbert, administratorul firmei.
Livrarile sortimentelor din oferta se realizeaza pe plan national (printr-o retea de colaboratori autorizati), precum si la export (atat direct, cat si indirect), in tari cum ar fi Belgia, Ungaria, Republica Moldova, Germania, Suedia sau Franta, unde se furnizeaza circa 30% din productia totala. Informatii suplimentare, la www.trionic.ro
|