Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Marti, 18 Noiembrie 2025
ABONARE REVISTE
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - Zilele SALAMANDER in Delta Dunarii - noutati, analize, oportunitati si perspective
Zilele SALAMANDER in Delta Dunarii - noutati, analize, oportunitati si perspective
Furnizori de sisteme Publicat de Ovidiu Stefanescu 18 Nov 2025 06:00
Inceputul acestei toamne, care se suprapune, ca de obicei, peste reluarea la turatie maxima a operatiunilor din domeniul tamplariei termoizolante, a prilejuit furnizorului international de profile din PVC pentru tamplarie termoizolanta - Salamander Window & Door Systems - intalnirea cu principalii sai parteneri din Romania. Evenimentul s-a desfasurat in intervalul 1 - 4 octombrie a.c. la complexul Lebada Luxury Resort & SPA, din Delta Dunarii, reunind peste 100 de participanti - producatori de ferestre/usi, proiectanti, arhitecti etc., care au avut ocazia sa se familiarizeze cu cele mai recente inovatii propuse de reputatul grup german. Din echipa de organizare a evenimentului au facut parte domnul Adrian Mingiuc, Area Sales Manager, domnul Arpad Szilagyi, Area Sales Manager, Raoul Onesc, Senior Technical Application and Engeneering, George Rusu, Senior Technical Application and Engeneering, din partea companiei-mama fiind prezenti Wolfgang Sandhaus - CSO, Till Schmiedeknecht - Co-CEO, Frank Winter - directorul operatiunilor de export, Thomas Lachenmaier - director tehnic si Torsten Voigt - manager de proiect. 
 
Romania, una dintre cele mai atractive piete pentru grupul german
La inceputul evenimentului, domnul Sandhaus a salutat publicul si a subliniat ca "piata de profil din Romania este extrem de promitatoare, in ultimii ani productia de tamplarie termoizolanta sporind masiv atat in ceea ce priveste volumele livrate, cat si calitatea ansamblurilor promovate. Grupul nostru are in prezent un avantaj competitiv net, situandu-se pe pozitia de lider, iar caracteristicile tehnice ale seriilor promovate nu fac altceva decat sa consolideze aceasta clasificare de top. Numele Salamander a fost intotdeauna legat de calitate si inovatie, tocmai acestea fiind elementele pe care incercam sa le subliniem cu aceasta ocazie. Suntem permanent alaturi de partenerii nostri din Romania - care la momentul actual reprezinta una dintre cele mai importante piete unde grupul nostru isi livreaza produsele - oferindu-le tot sprijinul de care au nevoie pentru a-si derula activitatea in conditii optime. Le dorim tuturor succes si ii asiguram de faptul ca oferta noastra de solutii va fi permanent conectata la cerintele pietei si la exigentele unei legislatii tot mai puternic orientate spre eficienta energetica si sustenabilitate, astfel incat companiile cu care colaboram sa fie apte de a promova catre clientii proprii cele mai bune ansambluri de tamplarie termoizolanta". Tematica abordata a fost deosebit de complexa, incluzand detalii despre produsele noi, strategii de dezvoltare a ofertei de solutii tehnice, oportunitati de imbunatatire a proceselor de fabricatie, date actualizate despre piata si informatii legate de noua legislatie referitoare la constructiile cu un consum aproape nul de energie (NZEB).
 
 
Abordarea sistematica este esentiala pentru consolidarea competitivitatii
In cadrul sectiunii de imbunatatire a proceselor de fabricatie, expertii Salamander Romania au prezentat analiza starii curente a productiei, propunand actiuni concrete pentru optimizarea fluxului si a planificarii, cu scopul de a creste eficienta operationala. "Am constatat ca succesul depinde de atentia acordata fiecarei etape din proces - de la pregatirea materialelor, trecand prin functionarea utilajelor, pana la planificarea livrarilor. In acest scop, am parcurs o agenda clara, care a inclus identificarea potentialului de dezvoltare, evaluarea situatiei actuale, analiza depozitarii si a materia­lelor, verificarea capacitatii utilajelor, cercetarea fluxului de lucru si a punctelor sale critice, optimizarea software-ului CNC si planificarea actiunilor concrete. De asemenea, am abordat fiecare etapa in mod sistematic, pentru a nu lasa niciun aspect important neobservat, cu aceasta ocazie identificand cinci domenii prioritare de interventie, si anume: optimizarea proceselor prin standardizare, introducerea automatizarii pentru o trasabilitate mai buna, eliminarea blocajelor pentru un flux imbunatatit, precizia programelor CNC si directii strategice de dezvoltare pe termen lung, menite sa creasca flexibilitatea operationala si competitivitatea companiei. Evaluarea situatiei actuale a fost realizata impreuna cu toate departamentele operationale - calitate, gestiune, achizitii, productie, tehnic si planificare - ceea ce a oferit o imagine completa asupra problemelor si a aliniat perspectivele echipei", au subliniat Raoul Onesc si George Rusu.
 
 
Totodata, in cadrul aceluiasi proces au fost analizate date despre ponderea diferitelor sisteme, culorile materialelor, specificul produselor, raportul toc-cercevea, productivitatea utilajelor si a posturilor, precum si frecventa defectelor. La capitolul depozitare si pregatire materiale, s-au verificat procedurile de aprovizionare si manipulare si a fost stabilita necesitatea unui sistem formal de gestionare a resturilor: colectare, sortare pe culori si depozitare organizata pentru recirculare rapida in productie. In plus, a fost analizat modul de pregatire a materialelor, aclimatizarea acestora si gestionarea deseurilor rezultate. In urma analizei fluxului de productie, s-au identificat punctele critice - asa-numite "bottle-necks" - care incetinesc operatiunile. Solutiile propuse de companie includ multiplicarea posturilor deficitare, achizitia de utilaje suplimentare, reconfigurarea layout-ului pentru flux linear si analiza cauzelor defectelor in posturile cheie. Analiza finala s-a concentrat pe optimizarea fazei de pregatire a comenzilor si pe imbunatatirea algoritmului de planificare, astfel incat sa fie respectate termenele de livrare si sa creasca fiabilitatea productiei.
Pe baza evaluarilor, specialistii Salamander Romania au definit un plan de actiune clar, cu proiecte concrete, responsabilitati precise, resurse alocate si termene de implementare pentru fiecare directie de optimizare. "Prin aceste masuri am crescut eficienta, am redus pierderile si am imbunatatit calitatea produselor. Noi am inteles ca o abordare sistematica si profesionista in gestionarea productiei este esentiala pentru consolidarea competitivitatii si mentinerea unui standard inalt de performanta", au mai subliniat expertii romani.
 
 
 
Piata de tamplarie termoizolanta din Romania ramane atractiva
A urmat o prezentare extrem de dinamica, realizata de Bogdan Funieru, de la Neomar Consulting, care s-a referit la evolutia pietei de tamplarie termoizolanta din Romania. "Sectorul local a trecut printr-o serie de transformari in ultimii ani, concretizate prin cresteri moderate ale productiei si vanzarilor, precum si prin fluctuatii determinate de contextul economic si imobiliar. In ceea ce priveste volumul, productia a ramas stabila, cu o usoara tendinta de crestere pentru tamplaria PVC, in timp ce tamplaria din aluminiu a inregistrat evolutii mai moderate. Din punct de vedere valoric, topul indica faptul ca in 2024 primele 20 de companii reprezentau 39% din productia de PVC si 49% din cea de aluminiu. In ceea ce priveste exporturile, acestea au evoluat diferit in functie de material. Principalele piete de destinatie raman Italia, Franta si Germania, iar fluctuatiile exporturilor reflecta atat cererea externa, cat si capacitatea interna de productie. Segmentarea pietei interne arata ca rezidentialul domina clar cererea: in 2024, 91,8% din tamplaria termoizolanta livrata a fost pentru sectorul rezidential, iar din total aproximativ 23% au fost produsele destinate pentru integrarea in constructii noi. De asemenea, zona urbana detine trei sferturi din totalul locuintelor dotate cu tamplarie termoizolanta, restul fiind in mediul rural. Perspectivele pe termen scurt indica semne de revenire moderata: autorizatiile de construire au crescut in semestrul intai din acest an fata de aceeasi perioada din 2024, iar piata imobiliara beneficiaza de sustinerea creditelor ipotecare, care au ajuns la 64% din totalul achizitiilor. Fluxurile comerciale pentru profile PVC au ramas relativ stabile, cu o crestere usoara a preturilor, in timp ce profilele de aluminiu au inregistrat valori mai mari la export, sustinand cresterea ponderii producatorilor locali pe pietele externe. In ansamblu, piata de tamplarie termoizolanta din Romania ramane atractiva pentru producatori si investitori, cu oportunitati clare de crestere prin optimizarea capacitatii de fabricatie, adaptarea la cerintele rezidentiale si extinderea exporturilor in zonele traditionale si emergente", a aratat Bogdan Funieru.
 
 
 
Montajul corect, esential pentru transpunerea in realitate a performantei sistemelor
In final, a luat cuvantul arh. Marius Bogdan, CEO Hipeshop, care in prezentarea sa a subliniat ca "tamplaria termoizolanta are un rol esential in eficienta energetica a unei cladiri, fiind parte integranta a anvelopei termice, care asigura protectie impotriva frigului, caldurii si intemperiilor. Performanta termica a ferestrelor este, insa, de 3-4 ori mai slaba decat cea a zidariei, ceea ce face sa devina esential modul in care tamplaria este racordata la termosistem. Montajul corect influenteaza direct pierderile de caldura si eficienta energetica: un montaj central in grosimea peretelui poate genera pierderi de pana la 45% din performanta nominala a ansamblului, in timp ce un montaj optimizat la fata exterioara reduce pierderile la aproximativ 16%. Etansarea la vant si aer reprezinta cel de-al doilea pilon in reducerea consumului de energie. Printr-o instalare corespunzatoare cu benzi de etansare, se evita pierderile necontrolate de caldura si aparitia mucegaiului, sporind confortul termic al locuintei si reducandu-se costurile de intretinere cu peste 30%. Testele arata ca o etansare corespunzatoare poate reduce semnificativ numarul schimburilor de aer pe ora, imbunatatind performanta globala a cladirii. Hidroizolarea corecta completeaza ansamblul constructiei eficiente. Protectia zonei de montaj impotriva apei previne degradarile structurale si condensul, asigurand durabilitatea finisajelor si protectia impotriva mucegaiului.
 
 
Pozitionarea corecta a tamplariei in grosimea peretelui si integrarea cu termoizolatia sunt esentiale pentru un flux termic optim si pentru reducerea pierderilor de energie. Sistemele moderne, din categoria carora face parte, de exemplu, Salamander Green Evolution 76, utilizeaza profile EPS de inalta densitate, adezivi cu elasticitate permanenta si suruburi certificate, ce asigura standarde de casa pasiva. Solbancurile dedicate si solutiile customizate permit adaptarea fiecarui element la specificul constructiei, garantand etanseitate, izolare si durabilitate. In concluzie, eficienta energetica a unei locuinte depinde atat de calitatea tamplariei, cat si de cea a montajului, etansarii si hidroizolarii. Investitia intr-o tamplarie performanta si montaj profesional se traduce prin economii semnificative la incalzire, reducerea riscului de mucegai si durabilitate crescuta a constructiei".
 
REYNAERS
TSV
Aluplast
rehau
Frontale
Editia
OCTOMBRIE 2025!
- pe site -
 

Autentificare

simonswerk left
hospice doneaza

Tamplarie aluminiu Termopan Salamander Pereti cortină Tâmplărie din aluminiu