FOM INDUSTRIE: Obiectiv de dezvoltare a retelei comerciale |
Furnizori de sisteme Publicat de Camelia Pantel 19 Mar 2013 14:32 |
Subsidiara autohtona a grupului Fom Industrie (Italia), specializata in furnizarea de echipamente pentru executia de tamplarie din aluminiu si PVC, se va axa anul acesta pe dezvoltarea retelei comerciale si pe mentinerea trendului ascendent al incasarilor. Actualmente, livrarile se efectueaza exclusiv in mod direct, pe intregul teritoriul al tarii.
Bogdan Fodor, director general al Fom Romania: „Pe fondul cresterii cotei de piata si al orientarii beneficiarilor catre achizitia de utilaje cu un grad ridicat de performanta, in 2012 am inregistrat o majorare de aproximativ 35% a cifrei de afaceri. Pentru 2013, chiar daca in primele luni nivelul cererii a fost destul de scazut (comparativ cu intervalul similar din 2012), ne-am propus obtinerea unei cresteri de cel putin 20% a incasarilor. Ca si anul trecut, contextul general al pietei este destul de dificil, producatorii de tamplarie termoizolanta lucrand in cea mai mare parte cu utilaje second-hand, procurate de la societatile care si-au incheiat activitatea. Totusi, bransa prezinta un potential sporit de dezvoltare, cea mai buna perioada a vanzarilor inregistrandu-se incepand cu luna martie. Pentru moment, comenzile din 2013 au vizat linii automatizate si centre de prelucrare cu comanda numerica. In oferta noastra se regasesc predominant utilaje destinate executiei de tamplarie din aluminiu, diferenta fiind reprezentata de cele utilizate la fabricarea de ansambluri din PVC. Un aspect important al activitatii noastre este reprezentat de asigurarea unei game extinse de servicii auxiliare, dintre care se disting cele de consultanta specializata, transport, instalare, service in garantie si post - garantie (pentru care dispunem de echipe specializate) etc.”.
|