Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Luni, 29 Aprilie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - PRO INVEST: Firma vizeaza o extindere nationala a ariei de distributie
PRO INVEST: Firma vizeaza o extindere nationala a ariei de distributie
Furnizori de sisteme Publicat de Camelia Pantel 16 Nov 2012 10:39
Compania Pro Invest, din Iasi, si-a inceput activitatea in anul 1998 ca distribuitor de etansanti siliconici fabricati de GE Bayer Silicones, dupa care si-a stabilit doua directii de dezvoltare, una in domeniul constructiilor si alta in sectorul auto. In 2007 a fost lansata marca Super Pro pentru produsele din domeniul constructiilor, in cadrul acestei game fiind comercializate, in prezent, mai multe sortimente: spume poliuretanice, etansanti, adezivi, benzi adezive si produse abrazive, toate fiind furnizate de importante corporatii europene de profil. In totalul vanzarilor, ponderea valorica a claselor de produse este repartizata astfel: spume poliuretanice (21,5%), etansanti (17,7%), adezivi (5,9%), benzi adezive (22,3%), materiale pentru termosisteme (23,1%), produse pentru vopsit si abrazive (9,5%).


Constantin Pintilie, director comercial al Pro Invest: „Produsele principale ale gamei Super Pro (spuma poliuretanica, etansantii, adezivii si benzile adezive de mascare), la fel ca si cele de nisa (spuma poliuretanica ignifuga, adezivul poliuretanic pentru trepte, benzile de mascare pentru exterior), au fost in permanenta in stransa legatura cu domeniul producatorilor de tamplarie din aluminiu, PVC si lemn startificat si cu al fabricantilor de geam termoizolant. Zona Moldovei, unde compania Pro Invest distribuie produsele in mod direct, contribuie substantial la realizarea cifrei de afaceri, restul tarii fiind acoperit prin intermediul a noua distribuitori zonali si a unor importante retele nationale de bricolaj. In 2011 - 2012, a fost implementat un program complex de investitii care a presupus reinnoirea parcului auto, extinderea gamei de produse Super Pro cu 16 modele noi, expansiunea centrului de stocare (cu o suprafata de 500 mp) si achizitia unui nou spatiu comercial, in valoare de 0,25 milioane de euro, care va deservi divizia auto. Pentru intervalul 2012-2013 se are in vedere consolidarea pozitiei pe segmentul auto, iar in domeniul constructiilor ne-am propus extinderea retelei de distributie, pentru o acoperire cat mai buna la nivel national, dezvoltarea in continuare a gamei de produse si o promovare sustinuta a acestora. Un alt obiectiv extrem de important este reprezentat de recuperarea investitiilor efectuate in anii 2011- 2012. In 2011, am inregistrat o crestere a cifrei de afaceri de 25% comparativ cu 2010, pana la nivelul de aproximativ 11,2 milioane de lei, acesta fiind punctul maxim valoric din istoria companiei. In 2012 previzionam o scadere cu 10% a cifrei de afaceri, pe fondul instabilitatii economice, respectiv al regresului cererii si consumului in ambele domenii de activitate. Concomitent cu aceste cauze de natura economica, in 2012, instabilitatea politica din Romania a dus la cresterea cursului de schimb valutar, ceea ce a generat o sporire a preturilor pentru majoritatea produselor importate. Primul semestru al acestui an a fost influentat si de prelungirea sezonului rece. In aceste conditii, in 2012 am decis sa abordam o strategie de afaceri axata pe o gestionare mai atenta a costurilor, scaderea marjei de profit (pentru mentinerea competitivitatii produselor si a clientilor existenti), precum si consolidarea/securizarea livrarilor firmei. Suntem convinsi ca, odata cu stabilizarea situatiei politice in Romania, reinceperea atragerii de fonduri comunitare si de noi investitori straini (care vor determina revigorarea domeniului imobiliar), ar putea impulsiona piata de profil. Doar in aceste conditii vedem posibila o revigorare economica in 2013. In ceea ce priveste comportamentul consumatorului din Romania, putem spune ca acesta a inceput sa fie din ce in ce mai bine informat si, chiar daca din cauza lipsurilor financiare se raporteaza des la pretul produselor, nu eludeaza calitatea, incercand sa faca alegerile optime din punct de vedere al raportului performanta-pret”.

 
TSV
rehau
SISECAM
ABONARE REVISTE
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left