SRAC: Institutul a aderat la Grupul Organismelor Notificate |
Furnizori de sisteme Publicat de Ovidiu Stefanescu 28 Iul 2011 10:54 |
Organismul SRAC este lider pe piata din Romania in domeniul certificarii sistemelor de management. Institutul este membru IQNet - cea mai mare retea globala din bransa - fiind prezent si pe pietele din Franta, Italia, Ungaria, Austria, Germania, Bulgaria si Republica Moldova. Pe segmentul tamplariei termoizolante, SRAC deruleaza un parteneriat cu IFT Rosenheim. In ultimul timp, activitatea de testare a ferestrelor s-a plasat pe un trend descendent, una dintre cauzele principale ale declinului fiind constituita de lipsa unor controale ale autoritatilor cu atributii clare in acest domeniu.
* Alexandru Stoichitoiu, director executiv al SRAC Cert: "Principala problema constatata in sectorul certificarii ansamblurilor de tamplarie termoizolanta reflecta faptul ca piata de profil este atomizata, fiind formata, inca, dintr-un numar destul de mare de companii din categoria IMM. Pe de alta parte, beneficiarii nu solicita documente care sa ateste aplicarea marcajului CE, de cele mai multe ori nefiind nici macar informati in legatura cu obligativitatea existentei acestui simbol pe piata comunitara si, implicit, in Romania. Din pacate, exista inclusiv cazuri de obiective mari, gestionate de manageri de proiect, in care acest amanunt este complet ignorat, singurul criteriu de achizitie fiind «pretul competitiv». Am intalnit, insa, companii si clienti care pun accentul pe calitate, dar numarul acestora este net inferior, raportul fiind 80% - 20% in favoarea primei categorii. O alta dificultate este aceea a aparitiei pe piata de profil a unor laboratoare noi, care, in prezent, practica tarife nejustificat de mici in raport cu serviciile prestate. In planul aplicarii prevederilor standardului SR EN 14351-1, exista inca un mod incorect de interpretare a conditiilor de preluare de la furnizori, in sistem de cascada, a rezultatelor raportului de testare ITT. Astfel, unii fabricanti de ferestre care au adoptat metoda respectiva modifica feroneria, profilele sau solutia constructiva si nu realizeaza noi incercari pe standurile de proba, fapt ce anuleaza, practic, validitatea raportului primit de la furnizor. Laboratorul nostru a derulat, pana in acest moment, peste 50 de contracte de prestari ale serviciilor specifice pentru diferite companii de tamplarie din Romania, realizand, in acelasi timp, verificarile pentru un furnizor de sisteme, care a optat pentru aplicarea metodei de tip cascada. O serie de colaborari nu au fost finalizate, cele mai multe nereguli fiind consemnate in ceea ce priveste ansamblurile executate din lemn stratificat (un singur producator din aceasta categorie a reusit sa obtina valorile prevazute de standard). Cei mai multi clienti au decis realizarea de incercari pentru o singura familie de produse, fara a se gandi sa mai faca verificarile suplimentare (care sa ateste, de exemplu, functionalitatea ferestrei), care granteaza o calitate corespunzatoare a produsului finit. Un element pozitiv este acela ca organismul nostru a aderat la Grupul Organismelor Notificate (GNB), functional la nivel european, in cadrul caruia sunt analizate elemente specifice activitatii de testare, ceea ce duce, in mod cert, la cresterea nivelului de know-how a specialistilor din bransa. Pe termen scurt/mediu, ne pastram optimismul, cu toate ca, momentan, ne confruntam cu o stare de pasivitate si expectativa din partea companiilor, care - pe fondul lipsei unor actiuni ferme de sanctionare de catre Inspectoratul de Stat in Constructii (ISC) a firmelor care nu detin marcajul CE - prefera sa amane demararea procedurilor de certificare a produselor proprii promovate in spatiul economic european".
|