MCA GRUP ia in calcul deschiderea unor birouri de prezentare la export |
Producatori de tamplarie Publicat de Camelia Pantel 09 Feb 2016 13:55 |
Masurile pentru dezvoltare ce urmeaza sa fie adoptate pe termen scurt in cadrul companiei MCA Grup - si care sunt in prezent in faza incipienta - vizeaza o orientare clara a livrarilor spre export, la nivelul conducerii firmei fiind luata in calcul inclusiv posibilitatea deschiderii unor birouri de prezentare pe principalele piete vest-europene. Totodata, pentru atingerea acestui obiectiv, se are in vedere realizarea unor game speciale de produse, care sa inglobeze tehnologii de viitor, respectv a unor usi sectionale unicat, automatizate si cu diverse accesorii. In cele ce urmeaza, Ciprian Oprea, CEO in cadrul MCA Grup, detaliaza evolutia pietei si aspecte legate de propria activitate.
- Oferiti cateva detalii suplimentare despre noile tehnologii pe care intentionati sa le includeti in productie.
- La usile sectionale pe care dorim sa le lansam, intentionam sa folosim sisteme de inchidere automata, care ofera feedback in privinta pozitiei ruloului sau a usii (deschis, inchis, 30% deschis etc.). De altfel, viitorul in domeniul nostru de activitate este reprezentat de integrarea tehnologiilor de tip IoT (Internet of Things) in productie, acestea permitand o dubla comunicare intre utilizator si produs. In prezent, punem la dispozitia beneficiarilor usi sectionale (cu o pondere de 55% la incasarile totale), rulouri exterioare (35%) si alte game complementare, capacitatea de fabricatie pe care o detinem in cadrul principalelor segmente de activitate situandu-se la 15.000 de unitati/an. Una dintre cele mai noi categorii de produse pe care le-am inclus in oferta in 2015 este gama usilor de garaj Vogue, din categoria premium, conceputa special ca urmare a solicitarilor externe.
- Cum se desfasoara, in prezent, operatiunile de export?
- Exporturile constituie, in prezent, aproximativ 35% din livrarile totale si se efectueaza exclusiv prin intermediul unor parteneriate aflate in derulare cu dealeri locali. Managerii acelor companii dispun de un nivel de informare foarte ridicat, stiu exact ce vor si cum sa verifice calitatea produselor pe care le achizitioneaza de la noi. Astfel, trebuie sa comercializam pe pietele externe din Franta, Belgia, Italia, Austria, Germania, Serbia, Bulgaria si Republica Moldova doar produse cu un grad sporit de calitate. In total, utilizam in proportie de 95% canale de distributie indirecta, doar 5% fiind cota vanzarilor directe catre clienti finali.
- Care este situatia pietei interne?
- Pe piata autohtona, pretul este inca unul dintre cele mai puternice criterii de fundamentare a deciziei de achizitie, avand in vedere ca beneficiarii intampina o lipsa acuta de lichiditati. Pentru 2016, in cazul in care involutia economica a Chinei nu va schimba drastic situatia globala si nu va aparea o noua criza mondiala, preconizam o crestere de 10% a pietei de profil.
- Indicati evolutia financiara a firmei din ultimul timp si previziunile de dezvoltare pe termen scurt.
- Pentru 2016, aproximam o crestere de circa 10% a incasarilor, care se bazeaza pe evolutia favorabila, eventual in acelasi ritm, a pietei de profil. Obiectivul MCA pentru urmatorii 10 ani este de a atinge o cifra de afaceri de 100 milioane de euro.
|