Producatori de tamplarie
Publicat de Camelia Pantel
13 Mar 2020 06:00
|
In activitatea companiei Tehnic Clima, din judetul Salaj, comercializarea tamplariei din PVC are o contributie de aproximativ 95% din total, diferenta fiind reprezentata de realizarea ansamblurilor termoizolante din aluminiu cu profile Cortizo, Profilco sau BalKan. „In ceea ce priveste productia ferestrelor si usilor din PVC, utilizam profile Gealan sau Rehau si feronerie Maco. Detinem o capacitate de fabricatie de 300 de unitati/schimb si efectuam livrari in zona Transilvaniei si in judetele limitrofe celui de resedinta, in proportie de 85% prin intermediul dealerilor cu care colaboram. Anul trecut, aproximativ 15% din productia totala de ansambluri din PVC a ajuns la export, pe pietele din Franta, Belgia, Austria, Germania si Italia. Cererea pentru produsele specifice a fost in 2019 cu aproape 7%-8% mai mare ca in 2018, iar pentru 2020 prognozam o noua crestere, cuprinsa intre 8% si 10%. Am decis ca, in perioada imediat urmatoare, sa nu investim in dezvoltare, ci sa asteptam sa accesam fonduri europene in acest sens. Decizia a fost luata si pentru ca, in ultimul timp, ponderea cheltuielilor salariale in costurile operationale ale firmei a crescut substantial, in timp ce contextul economic specific pietei spacializate regionale s-a deteriorat, datorita majorarii capacitatii productive a societatilor competitoare, ceea ce a facut ca nivelul concurentei sa fie tot mai acut pe acest segment”, a subliniat administratorul companiei, Cristian Iancau. Informatii suplimentare, la www.tehnic-clima.ro
|