Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Deseurile rezultate din procesele de fabricatie si demolari (generic definite ca CDW) la nivel european cuprind cel mai mare flux de astfel de materiale reutilizabile, avand o masa de 374 de milioane de tone, masurata in 2016, fara a lua in considerare solul excavat. In pofida eforturilor legislative in ceea ce priveste promovarea economiei circulare si reducerea emisiilor de CO2 aferente sectorului constructiilor, demersul in cauza a esuat partial, in special din cauza faptului ca gestionarea deseurilor este un proces de reciclare cu o valoare redusa. Directiva-cadru privind deseurile din Europa a stabilit un obiectiv de reciclare de 70% pentru deseurile CDW, pe parcursul acestui deceniu. Cu toate ca obiectivul in cauza este in mare parte atins, aceasta se datoreaza materialelor de umplutura si de calitate inferioara. Trecerea la un model de economie cu adevarat circulara se refera la ordonarea prioritara a proceselor cu un grad mai ridicat de beneficii pentru mediu, cum ar fi reutilizarea deseurilor si reintroducerea lor in sistem de feedback in procesele de fabricatie a produselor care le-au generat. 

 

Dezvoltarea unui management circular pentru deseurile CDW necesita o mare varietate de actiuni, dintre care unele ar putea fi intreprinse inca din faza initiala, cum este inclusiv cazul sticlei float. Expertii internationali au ajuns la concluzia ca se impune o regandire completa a lantului de adaugare a valorii, imbunatatirile sale referindu-se, printre altele, la demolarea selectiva (care permite indepartarea materialelor periculoase si cresterea gradului de separare la sursa in materiale de mare valoare) si la proiectarea pornind de la perspectiva de dezasamblare. Astfel, se asigura ca toate elementele din componenta unei cladiri au posibilitatea sa fie demontate cu usurinta, iar materialele obtinute sa fie reutilizate, reciclate sau refolosite. Un alt pas major ar putea fi reprezentat de introducerea asa-numitului pasaport al materialelor, care sa contina un set de date descriind caracteristicile materialelor si componentelor. Acesta ar putea facilita aprovizionarea operatiunilor de gestionare a materialelor, la sfarsitul ciclului de exploatare. La cele mentionate anterior se adauga, desigur, demersul de certificare a materialelor secundare, care sa ofere o garantie a calitatii acestora si ar putea contribui la promovarea utilizarii solutiilor respective in cadrul diverselor industrii. Toate actiunile circulare la care s-a facut referire pot avea un beneficiu important pentru optimizarea gestionarii, dar ar putea, de asemenea, sa se confrunte cu bariere in calea punerii in aplicare, cum ar fi lipsa de reglementari si deficitul unei bune cuantificari a beneficiilor financiare in raport cu cele obtinute prin practicile traditionale.

 

Dintre deseurile CDW, sticla float reprezinta una dintre fractiunile caracterizate de un ciclu de exploatare care are o rata mai mica de recuperare. Aceasta se intampla din doua motive. In primul rand, sticla post-consum se caracterizeaza prin interconectarea dintre sticla si alte materiale (de exemplu, silicon, butil, distantier, in cazul geamurilor termoizolante). Contaminarile ar putea genera grave probleme in timpul productiei, ceea ce determina ca doar o fractiune limitata de cioburi sa fie acceptata in prezent de fabricile de sticla. Pentru reducerea numarului de contaminanti ar fi necesara separarea completa a materialelor. In al doilea rand, lantul de transport de la consumator la fabrica de sticla este considerat a fi mai scump si mai complex decat depozitarea la groapa de gunoi. In ciclul deschis al sticlei plane, deseurile generate ar putea fi incluse in doua categorii: pre-consum (reprezentand deseurile generate inainte ca sticla sa ajunga pe piata, fiind generate in timpul productiei, prelucrarii si montajului) si post-consum (rezultate in timpul sau dupa utilizare, indiferent de cauza). Abordarea liniara poate fi inchisa (transformata intr-una circulara) prin recuperarea si reutilizarea sticlei din componenta panourilor vitrate (IGU). Etapele acestui proces de reutilizare implica: dezasamblarea geamului termoizolant de pe fatada cladirii la sfarsitul duratei sale de exploatare; separarea foilor de sticla de celelalte componente ale geamului termoizolant; evaluarea calitatii panourilor de sticla si, pe baza acestei evaluari, adoptarea deciziei legate de reutilizare, reciclare sau eliminare in depozitele de deseuri. In acest context, o serie de furnizori majori de pe piata au demarat un proces pe parcursul caruia au incercat sa dezvolte un utilaj de dezasamblare, capabil sa separe elementele componente ale IGU si sa obtina sticla pentru reutilizare sau calificare in categoria cioburilor de inalta calitate (care nu prezinta contaminanti).

 

O evaluare a calitatii pentru sticla recoapta monolitica ar trebui sa ia in considerare atat performanta mecanica a materialului post-consum, cat si starea de degradare a suprafetei acesteia. Sticla este cunoscuta pentru durabilitatea sa excelenta, dar in acelasi timp este foarte sensibila in ceea ce priveste caracteristicile suprafetei, fiind predispusa la zgariere si la alte riscuri de deteriorare. Panourile acumuleaza in timpul exploatarii o mare varietate de defecte pe suprafata, cum ar fi cele punctuale si liniare, care pot fi invizibile pentru ochiul uman, dar afecteaza rezistenta panoului, in ansamblul sau. Expertii au aratat ca un element IGU utilizat timp de aproximativ 40 de ani are o rezistenta semnificativ mai mica fata de cea a unui model nou. In plus, s-a constatat ca suprafata de la exterior, expusa actiunii factorilor agresivi de mediu, este mai deteriorata decat cea din interior. Clasificarea starii de deteriorare a suprafetei este un aspect fundamental, deoarece un protocol de calitate pentru sticla post-consum ar trebui sa fie capabil sa ofere un nivel de detaliere suficient de mare, care sa asigure previzibilitatea caracteristicii de rezistenta. In acest context, o provocare majora este aceea de a identifica o modalitate rapida si facila de a realiza demersul de clasificare. Recent, prin utilizarea unui profilometru optic si un microscop digital, specialistii au reusit sa masoare adancimea defectelor de suprafata, supunand ulterior rezultatele obtinute unor analize aprofundate. Tehnica respectiva este potrivita pentru scopul propus, insa dimensiunea echipamentului si timpul necesar determinarilor nu o recomanda pentru aplicatii pe scara industriala. La nivelul unitatilor de productie, defectele de suprafata sub forma de pete sau zgarieturi sunt inspectate, de obicei, printr-o simpla vizualizare, care nu ofera detalii despre proprietatile mecanice sau calitatea sticlei post-consum. Pentru a solutiona problemele, au fost organizate experimente constand in colectarea unor pachete IGU rezultate in urma dezasamblarii ferestrelor, ulterior acestea fiind demontate, sortate in functie de tipul foilor de sticla, esantionate si supuse unor teste distructive (in special de incovoiere). Demontarea manuala a cordoanelor de sigilare a fost efectuata prin metode standard, printr-o taiere perimetrala in zona de contact dintre etansanti si sticla, urmata de o separare a componentelor. Portiunea contaminata de materialele de etansare a fost indepartata complet, apoi sticla rezultata a fost curatata cu ajutorul unei masini speciale pentru indepartarea prafului. Ulterior, sticla a fost inspectata prin metode vizuale, pentru evaluarea modelelor recoapte clare fiind folosit un aparat industrial special, pentru a furniza informatii despre densitatea petelor si a zgarieturilor. Dupa finalizarea acestui proces, au rezultat mai multe tipuri de deseuri (sticla transparenta securizata, sticla acoperita securizata si sticla laminata), in diferite proportii. Experimentul a luat in considerare doar materialul din prima categorie, care prin scanare a fost clasificat in functie de calitatea suprafetei. O concluzie a studiului a fost aceea ca parametrii care influenteaza performantele mecanice ale sticlei si calitatea suprafetei acesteia au un impact direct inclusiv asupra caracteristicilor sticlei post-consum. In pofida faptului ca inspectia vizuala prin intermediul scanerului a relevat, in multe cazuri, o diferenta clara intre structura interna a materialului si suprafata acestuia, un fenomen neasteptat a fost constituit de aceea ca suprafetele dinspre cavitate prezinta o rezistenta inferioara la incovoiere. 

 

De reamintit faptul ca experimentele prezentate anterior au vizat analiza fezabilitatii reutilizarii sticlei post-consum pentru reintroducerea acesteia in fluxul de fabricare a unui geam termoizolant. De aceea, in centrul atentiei a fost calitatea acestui material, iar eforturile expertilor s-au indreptat spre identificarea unei relatii corecte dintre starea de deteriorarea suprafetei si rezistenta mecanica a materialului. Rezultatele obtinute indica relatia directa dintre cele doua elemente. Practic, s-a demonstrat ca foile cu o calitate a suprafetei comparabila cu cea a produselor noi prezinta, de asemenea, o valoare ridicata a rezistentei la incovoiere. In viitor, este necesara continuarea cercetarilor pentru a dezvolta un protocol complet de calitate, in vederea optimizarii proceselor de evaluare. De asemenea, expertii recomanda extinderea incercarilor la alte tipuri de sticla, precum si intensificarea eforturilor de identificarea unor metode valide de reconditionare pentru sticla post-consum, care sa aiba rolul de a imbunatati performanta si a exercita un impact pozitiv asupra mediului.