Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Luni, 18 August 2025
ABONARE REVISTE
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - BIESSE anunta un portofoliu de comenzi de peste 250 mil. euro, la finele lunii iunie
BIESSE anunta un portofoliu de comenzi de peste 250 mil. euro, la finele lunii iunie
Furnizori de sisteme Publicat de Ovidiu Stefanescu 18 Aug 2025 06:00
In prima jumatate a acestui an, contextul geopolitic international a ramas puternic conditionat de tensiunile comerciale continue cauzate de tarifele impuse de SUA, o situatie care alimenteaza incertitudinea la nivel mondial, cu repercusiuni asupra investitiilor nu numai in ceea ce priveste piata americana, ci si cu un impact generalizat asupra tuturor lanturilor de aprovizionare la scara globala, au afirmat analistii grupului italian Biesse. La scenariul global deja complex se adauga conflictele prelungite din Ucraina (cu inchiderea pietei ruse pentru tarile europene) si Palestina, precum si stimulentele guvernamentale legate de Industria 5.0. Toate acestea au exercitat un impact semnificativ asupra tendintei vanzarilor Biesse, astfel incat la finele lunii iunie a.c. portofoliul de comenzi se ridica la 250,36 milioane de euro, in scadere cu 1,9% fata de decembrie 2024, dinamica fiind influentata atat de tendinta descendenta a comenzilor inregistrate, cat si de contractia cifrei de afaceri manifestata in prima jumatate a anului. Incertitudinea si tensiunile comerciale legate de anticiparea definirii si introducerii tarifelor la import pe piata americana – a doua ca importanta pentru Biesse – au avut un impact negativ asupra comenzilor, ducand la incetinirea incasarilor de peste ocean. Astfel, la nivelul semestrului intai, cifra de afaceri la nivel de grup s-a diminuat cu 18,4% si a totalizat 322,8 milioane de euro. Analiza geografica indica o depreciere de 21,9% in EMEA (Europa, Orientul Mijlociu si Africa), de 14,1% in America si de 9,5% in APAC (Asia-Pacific). Zona EMEA ramane de referinta, inchizand perioada analizata cu o cifra de afaceri de 197,4 milioane de euro (61,1% din totalul cifrei de afaceri). Distributia veniturilor pe segmente operationale a ramas neschimbata, segmentul de utilaje reprezentand 92,1% din total. Reducerea livrarilor s-a reflectat inclusiv in rentabilitatea operationala, veniturile EBITDA ajustate reducandu-se cu 51,4% pana la aproximativ 16 milioane de euro. Fluxul de numerar pozitiv a fost atribuit in principal scaderii creantelor comerciale (in valoare de 4,317 milioane de euro), in timp ce cresterea stocurilor (10,254 milioane de euro), impreuna cu scaderea datoriilor contractuale (10 milioane de euro), influentate de incetinirea vanzarilor si a comenzilor inregistrate in perioada respectiva, au fost aproape in totalitate compensate de cresterea datoriilor comerciale (19,696 milioane de euro). In ciuda contextului turbulent si complex , grupul Biesse este hotarat sa continue procesul de transformare strategica in cadrul proiectului One Company, vizand in special reorganizarea retelelor de vanzari pe piete intr-un mod organic si durabil, realizarea de investitii in dezvoltare si inovare, continuarea procesului de transformare organizationala si rationalizarea costurilor, in vederea mentinerii unei situatii economice si financiare echilibrate.
 
REYNAERS
Aluplast
rehau
TSV
RT 2025
Editia
IUNIE-IULIE 2025!
- pe site -
 

Autentificare

simonswerk left
hospice doneaza

Tamplarie aluminiu Termopan Salamander Pereti cortină Tâmplărie din aluminiu