Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Sambata, 21 Decembrie 2024
Hilti
Home - Stiri - PREMIILE EURO-FEREASTRA - IZOTEC GROUP: Consolidare in 2015 a afacerii, prin investitii sustinute
IZOTEC GROUP: Consolidare in 2015 a afacerii, prin investitii sustinute
PREMIILE EURO-FEREASTRA Publicat de Camelia Pantel 29 Iul 2015 10:29
In cadrul celei de-a saptea editii a Conferintei Internationale despre Sisteme de Tamplarie si Fatade Cortina EURO-Fereastra 2015, care s-a desfasurat concomitent cu lucrarile Conferintei Internationale despre Sustenabilitate si Eficienta Energetica EURO-Constructii (editia a patra), producatorului de tamplarie din PVC Izotec Group - Piatra Neamt i-a fost acordat un premiu de excelenta la categoria Top Producatori. Cu ocazia desfasurarii celei de-a doua editii de decernare a acestei distinctii, au fost acordate 30 de trofee si 51 de premii, compania Izotec Group fiind recompensata pentru promovarea de solutii inovatoare in domeniul tamplariei termoizolante si pentru contributia speciala adusa la dezvoltarea pietei de ferestre. Infiintata in anul 2004, firma a devenit unul dintre cei mai importanti fabricanti autohtoni de tamplarie. Fabrica impreuna cu spatiile logistice ocupa peste 10.000 mp, si este dotata cu echipamente de ultima generatie.
 
Planuri sustinute de extindere, stabilite pentru 2015
 
Izotec Group si-a propus ca, anul acesta, sa-si majoreze capacitatea de fabricatie care se situeaza la nivelul de 800 unitati/zi, in principal pe segmentul usilor, conducerea firmei intentionand sa inaugureze o noua hala in acest sens. Centrele industriale existente, echipate inclusiv cu utilaje Elumatec, sunt exploatate in prezent in proportie de 60% din total, cel de-al doilea obiectiv principal stabilit pentru 2015 constand in majorarea gradului de utilizare a acestora. „Intentionam sa indeplinim acest scop prin sporirea operatiunilor de export pana la nivelul de 10% din totalul productiei, de la o cota de 7% din prezent, acestea derulandu-se in prezent in Italia, Belgia, Franta, Olanda si Germania. La nivel national, efectuam livrari pe intreg teritoriul tarii si punem la dispozitia beneficiarilor produse din toate gamele de pret. Dintre acestea, gama Confort reprezinta o solutie optima pentru case, vile si apartamentele moderne, unde proprietarii isi doresc un anumit confort termic, iar vanzarile de produse de acest tip (bazate pe sistemul 70+ mm) reprezinta aproximativ 60% din total. Totodata, gama Premium raspunde cel mai bine solicitarilor celor mai exigenti clienti, pentru care calitatea tamplariei termoizolante este foarte importanta. De asemenea, in urma achizitiei de catre Veka a grupului Gealan, am introdus in oferta gama Modern, care include exclusiv produse din clasa A. Astfel, in prezent, paleta sortimentala proprie cuprinde produse Confort (realizate cu profile Gealan S8000), Modern (Veka - sistemul de profile SoftLine 70AD) si Premium (Gealan S9000)”, a declarat Cristian Vornicu, Business Developer in cadrul companiei. Referindu-se la tendintele pietei din ultimul timp, acesta a adaugat: „In ceea ce priveste evolutia domeniului din 2015, exista semnale ce indica schimbari destul de importante pe piata autohtona a constructiilor, acestea urmand sa se transpuna si intr-o crestere a sectorului de tamplarie termoizolanta. Un aspect foarte important este reprezentat de faptul ca scaderea dobanzii de referinta a BNR la un nou minim istoric reprezinta un semnal pozitiv pentru dezvoltatorii imobiliari, care pot sa-si reevalueze oportunitatea unor investitii majore pentru anul in curs”.
 
Distinctie acordata de Gealan Romania pentru cei 11 ani de parteneriat
 
In procesul de executie a usilor si ferestrelor din PVC, Izotec Group utilizeaza profile Gealan, companie care este, incepand din 2015, furnizor al Casei Regale a Romaniei. Anul acesta colaboratorul Gealan Romania a acordat producatorului o distinctie unicat, respectiv titlul de Partener Gold, care reprezinta, in acelasi timp, o garantie pentru ferestre de calitate si clienti multumiti, dar si un motiv in plus pentru producator de a-si dezvolta procesul de fabricare a ansamblurilor performante. „Intr-un cadru oficial, conferit de prezenta oficialilor Gealan - Aurel Vlaicu (COO al Gealan Romania) si Gerhard Singer (Senior Sales Consultant al Gealan Germania), Ciprian Chelariu, administratorul Izotec Group, a primit o placheta de recunoastere a celor peste 11 ani de parteneriat cu societatea germana. Placheta de Partener Gold este singura distinctie de acest fel acordata vreodata unui producator de ferestre de catre Gealan Romania”, a mai precizat Cristian Vornicu. In procesul de executie, pe langa gama de profile Gealan, care acopera din punct de vedere constructiv si al preturilor toate tipurile de cereri, fabricantul utilizeaza feronerie Winkhaus, respectiv geam termoizolant furnizat de producatorul Ro Grup Glass, care detine, la randul sau, o gama sortimentala extinsa. Pentru anul in curs, in afara de hala de productie a usilor, managerii Izotec si-au propus sa investeasca in dezvoltarea parcului auto si a sectorului logistic, proiectele respective presupunand alocarea unor fonduri de aproximativ 400.000 de euro. De asemenea, strategia de baza adoptata in cadrul firmei presupune consolidarea continuua a relatiilor comerciale, atat prin cresterea gradului de fidelitate a partenerilor, cat si prin expansiunea livrarilor in noi arii de distributie. 
 
rehau
TSV
SISECAM
ABONARE REVISTE
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left