Producatori de tamplarie
Publicat de Camelia Pantel
05 Aug 2013 16:22
|
In opinia managerilor producatorului de usi Alpa Prest, cu sediul in judetul Ilfov, cererea de usi pentru interior/exterior s-a inscris anul acesta pe un trend descendent, beneficiarii orientandu-se cu precadere catre achizitia de modele de calitate, realizate de firme cu experienta si referinte importante in domeniu. In aceste conditii, in primul semestru din 2013, incasarile s-au situat la nivelul celor inregistrate in 2012, pana la finalul exercitiului financiar in curs fiind estimata o mentinere a cifrei de afaceri la 3,2 milioane de lei, cat s-a inregistrat in precedentele 12 luni. „Indeplinim exclusiv cereri la comanda pentru proiecte finantate din fonduri private, efectuam ocazional livrari in Germania si Austria, iar pana in prezent am deservit peste 10.000 de clienti, distributia fiind realizata doar in mod direct. Pe segmentul usilor, modelele pe care le comercializam au structura de lemn, fiind furniruite cu esente de cires, nuc, mahon, stejar etc. Producem preponderent sortimente pentru interior (acestea detin o pondere de 50% din incasari), respectiv de exterior (20%), ferestre, scari din lemn (10%) si mobilier, extinderile pe care le avem in plan pentru acest an vizand dezvoltarea segmentului mobilierului, prin investitii in retehnologizare”, a declarat Aurel Iancu, director general al companiei. Informatii suplimentare, la www.usi-alpa.ro
|