Producatori de tamplarie
Publicat de Camelia Pantel
02 Apr 2020 05:00
|
Activitatea companiei Alu Tamplar, din Timisoara, specializata in principal in executia tamplariei din aluminiu, se va desfasura incepand din acest an intr-un nou atelier, cu o suprafata de aproximativ 550 mp. Firma isi deruleaza activitatea pe plan national, iar in acest sens, analizand contextul pietei, directorul sau general, Ion Brindescu, indica existenta unei cereri de oferta semnificative. „Chiar daca aceasta exista, este o distanta mare pana la concretizare si, in plus, suntem mai multe firme concurente in zona, care incercam sa ne adjudecam diverse proiecte. In prezent, avem mai multe obiective de investitii importante in dezvoltare, dintre care am putea sa mentionam o hala industriala in Caransebes, pentru care livram mai multe tipuri de usi (industriale, metalice, sectionale, de interior, rezistente la foc etc.), rampe de andocare sau compartimentari interioare din sticla securizata. In domeniul tamplariei din aluminiu, detinem o capacitate de productie de 1.000 mp/luna si lucram cu furnizori precum Metra, Cortizo sau Alumil (pentru profile) si Lipoplast sau Spectrum Industries (pentru vitraje), materialele compozite din portofoliul propriu fiind marcile Alucobond sau Eternit. Anul trecut a fost unul mai bun, comparativ cu 2018, si ne-a adus o schimbare in privinta pragului TVA, sperand actualmente ca aceasta tendinta ce crestere sa se mentina si in 2020”, a adaugat Ion Brindescu. Activitatea firmei consta in realizarea de tamplarie din aluminiu (cu o contributie de 60% la cifra totala de afaceri), pereti cortina (10%), a lucrarilor de placare cu materiale compozite etc. Firma efectueaza livrari si peste hotare, cele mai recente dintre acestea fiind in Italia.
|