Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Marti, 24 Decembrie 2024
Hilti
Home - Stiri - Producatori de Tamplarie - ANALIZA: Grad inferior de concentrare pe piata europeana de tamplarie
ANALIZA: Grad inferior de concentrare pe piata europeana de tamplarie
Producatori de tamplarie Publicat de Cosmin Dincu 14 Apr 2017 13:15
Desi „europenizarea” pietei de ferestre din majoritatea tarilor europene a contribuit la formarea - si apoi consolidarea - unor mari grupuri de companii din bransa, acest domeniu de activitate ramane, inca, eterogen, cu un grad inferior de concentrare in raport cu alte industrii sau sectoare economice. Totusi, primele cinci cele mai mari grupuri implicate pe piata europeana de tamplarie au acumulat o cota de 8,3%, in contextul in care piata europeana de ferestre si usi de exterior are o valoare evaluata la 24,2 miliarde euro. De asemenea, companiile cu un rulaj anual semnificativ sunt, de regula, localizate in vestul continentului, in timp ce firmele care au rate foarte mari ale profitului sunt - si tind sa devina - mult mai numeroase in Polonia. Acestea sunt doar cateva dintre concluziile celei mai recente cercetari elaborate de biroul austriac de consultanta Interconnection Consulting Group, intitulat „IC Company Profiles”, unde se examineaza activitatea celor mai importante 100 de societati din Europa de Vest si de Est, implicate in domeniul ferestrelor termoizolante si usilor de exterior. Acest studiu prezinta profilul celor mai mari companii europene din bransa, fiecareia fiindu-i alocate una pana la patru pagini, cu informatii despre cifra de afaceri, vanzari, distributia livrarilor pe grupe de produse etc.
Liderul din Europa controleaza 1,3% din piata
Pornind de la datele enuntate anterior, potrivit careia piata europeana de tamplarie termoizolanta are o valoare evaluata in mod cert la 24,2 miliarde euro in 2015, expertii Interconnection explica faptul ca, din aceasta suma, segmentul de ferestre conteaza cu 18,7 miliarde euro. „Cu o cifra de afaceri de 241 milioane de euro in acelasi an, liderul pietei europene - care promoveaza si cea mai rapid-vanduta marca de ferestre pe plan continental - are o cota de piata de numai 1,3%. Comparativ cu alte industrii, aceasta reprezinta foarte putin, dar pentru bransa de ferestre conteaza foarte mult. Si aceasta deoarece primele cinci grupuri de companii din Europa (Arbonia Forster Holding AG - AFG, Atrya, Dovista, IFN si Inwido) promoveaza, combinat, nu mai putin de 47 de marci de ferestre si usi de exterior, cumuland, pentru toate, o cota de piata de 8,3%”, au explicat autorii cercetarii.
Cel mai important fabricant est-european de usi provine din Slovenia
Conform analizei biroului austriac de cercetare a pietei, numarul de unitati vandute reflecta tot o fragmentare a pietei, insa o crestere a gradului de concentrare a inceput sa se remarce in Europa de Est, mai ales in randul companiilor poloneze. Daca se ia in considerare acea parte a studiului dedicata celor mai semnificative 100 de companii producatoare de ferestre din tarile situate in estul continentului (Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria si statele balcanice), se remarca faptul ca 25 de firme din cele 100 analizate sunt din Polonia. Cercetarea privind primii 100 de fabricanti de usi de exterior din aceeasi regiune reflecta rezultate similare, pentru ca, in acest caz, 26 de companii din 100 analizate sunt din Polonia. „Totusi, in timp ce, pe piata de ferestre, primele locuri in top sunt ocupate exclusiv de firmele poloneze, in cazul usilor de exterior pozitia intai revine, fara drept de apel, societatii Inotherm, din Slovenia. Avand in vedere dimensiunea redusa a pietei specifice din aceasta tara balcanica (dar care are puternice legaturi comerciale cu zona central-europeana - si nu numai), nu este de mirare ca Inotherm - ce furnizeaza exclusiv usi de inalta calitate - exporta peste 95% din productie catre destinatii din vestul Europei”, se mai precizeaza in studiul citat.
***
In nota deja obisnuita, rezumatul cercetarii „IC Company Profiles” este ilustrat cu doua diagrame relevante, ce reflecta, pe de-o parte, evolutia valorica a pietei analizate (care, de la 25,4 miliarde euro estimate pentru 2017 va ajunge la 27,2 milioane de euro in 2019, cu un indice de crestere compozita CAGR de +3,1% pentru intervalul 2015-2019), iar pe de alta parte se evidentiaza cotele de piata ale grupurilor de companii in 2015, calculate ca procente in termeni valorici - si anume, prin raportarea rulajului realizat ca urmare a vanzarilor efective de ferestre si usi la nivelul total din Europa, de 24,2 miliarde euro. Astfel, grupul de origine suedeza Inwido, prezent pe 15 piete europene, dar mai ales in Europa de Nord, Austria, Germania, Polonia (unde detine marca de tamplarie Sokolka), Marea Britanie si Irlanda, este liderul pietei europene de tamplarie, cu o cota de 1,9%, cu toate ca nu promoveaza cea mai rapid-comercializata marca de ferestre (care are, dupa cum se arata anterior, o cota de 1,3%). Corporatia Inwido este urmata, la mica distanta si in ordine, de grupul danez Dovista (cu zece marci independente in portofoliu si o cota de piata de 1,8%), apoi de holdingul elvetian AFG (1,7%), respectiv de francezii-alsacieni de la Atrya Group (Tryba Group), cu 1,5% si de corporatia cu peste 84 de ani de experienta, IFN (Internationales Fensternetzwerk — International Windows Network), fondata de Eduard Klinger in Linz - Austria superioara (si care este, printre altele, proprietara marcii Internorm), cu o cota de piata de 1,4%. Pentru a vizualiza si descarca ambele diagrame, click aici si aici!
 
ABONARE REVISTE
SISECAM
TSV
rehau
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left