GERMANIA: Peste 20% din ferestrele din PVC instalate pe plan federal, importate |
Producatori de tamplarie Publicat de Ovidiu Stefanescu 07 Apr 2015 10:00 |
![]() Aproape 8,5 milioane de ansambluri termoizolante livrate la export
La finele lunii martie a.c., Biroul Central de Statistica din Varsovia a dat publicitatii datele oficiale referitoare la valoarea exporturilor de tamplarie din PVC realizate de producatorii din aceasta tara. Distributia vanzarilor este destul de dezechilibrata, indicand pentru Germania o pondere de 33%, pe pozitiile urmatoare ale topului situandu-se Marea Britanie cu 11%, Franta cu 10%, Italia cu 6%, respectiv Belgia si Cehia (fiecare cu 5%). Vanzari semnificative (de peste 3%) mai sunt raportate in Slovacia, Norvegia, Suedia si Danemarca. In primele noua luni ale anului anterior, fabricantii polonezi au confectionat pentru clientii externi 6,6 milioane u.f., cu aproape 18% mai multe fata de perioada similara a exercitiului financiar precedent. Pentru intregul an fiscal, estimarile curente indica realizarea unor exporturi de 8,5 milioane u.f. Din punct de vedere valoric, avansul a fost de la 814 milioane de euro, in primele trei trimestre din 2013 la 907 milioane de euro, in intervalul corespunzator al anului precedent. Dinamica vanzarilor pe pietele externe arata o sporire de 38% a livrarilor in Germania si de 22,5% a celor realizate in Suedia. Informatii suplimentare, la www.glaswelt.de
|