Producatori de tamplarie
Publicat de Ovidiu Stefanescu
12 Iun 2017 08:29
|
In intervalul 21 - 22 iunie a.c., expertii institutului IFT Rosenheim realizeaza, la centrul tehnologic dat recent in functiune si amplasat in cadrul complexului de testare detinut de organizatie in localitatea bavareza, un seminar specializat, dedicat detalierii problematicii ridicate de aplicarea noului standard EN 16034, ce reglementeaza fabricatia usilor, ferestrelor si portilor cu proprietati de rezistenta la foc si caracteristici de control al emisiilor de fum. Norma este obligatorie pentru toti producatorii din domeniu, iar intelegerea corecta a prevederilor acesteia constituie o conditie preliminara pentru executia de ansambluri conforme, cu atat mai mult cu cat impactul incendiilor asupra sigurantei utilizatorilor s-a dovedit a fi, mai ales in ultima perioada, un element de mare interes pentru autoritati, inclusiv pentru factorii publici de decizie din Romania. Eforturile acestora in domeniul reglementarii corecte a domeniului materialelor de constructii este necesar sa se impleteasca, in mod armonios, cu standardele europene in vigoare, care, pe langa faptul ca prezinta o latura mandatorie, includ experienta relevanta a multor experti internationali, ce se poate dovedi utila in demersul de limitare a pagubelor generate de foc. In acest context, specialistii IFT au considerat oportuna explicarea pe larg a conceptelor introduse de EN 16034, urmand ca in cadrul conferintei sa exemplifice concret etapele ce trebuie parcurse de companii pentru aplicarea marcajului european de conformitate (CE). De asemenea, la eveniment va fi realizata si o verificare live a unor ansambluri de tamplarie din categoria respectiva, accentul urmand sa fie pus pe avantajele asigurate de utilizarea unui sistem modern de logistica si generare „inteligenta” a rezultatelor obiective ale procesului de testare. De reamintit faptul ca institutul german a stabilit anul trecut un parteneriat cu laboratorul nord-american UL - lider global in domeniul testelor de securitate la foc - astfel incat competenta si performanta operatiunilor efectuate de cele doua companii se plaseaza dincolo de orice comentariu, garantand la momentul actual cele mai corecte evaluari ale caracteristicilor produselor de constructii pe acest segment de stres.
|