ROLLDESIGN vizeaza o majorare de 20% a cifrei de afaceri |
Producatori de tamplarie Publicat de Camelia Pantel 28 Iun 2013 15:50 |
In ceea ce priveste structura productiei de sisteme de umbrire, compania Rolldesign, din Bucuresti, promoveaza atat sortimente de interior, cat si pentru exterior, 90% dintre acestea fiind realizate in unitatea de fabricatie din Capitala. Principalele obiective de dezvoltare stabilite pentru anul in curs sunt reprezentate de extinderea gamei de produse pentru interior, de accesarea unor noi zone de desfacere si de cresterea cifrei de afaceri cu aproximativ 20%. Managerii companiei spera sa recupereze, astfel, pierderile inregistrate in 2012, care s-au situat la nivelul de -11% si s-au datorat contractarii pietei interne, scaderii puterii de cumparare si limitarii conditiilor de creditare la nivelul partenerilor. In cele ce urmeaza, Malina Masalar, Managing Director in cadrul firmei detaliaza evolutia pietei si aspecte legate de propria activitate.
-Ce strategie manageriala s-a implementat in ultima perioada?
-Am reusit sa ne mentinem pe piata tocmai prin gama de servicii personalizate (inclusiv intretinere) pe care le oferim clientilor, respectiv prin furnizarea de produse complementare celor traditionale si prin extinderea gamei de materiale si design-ului. Deoarece dispunem de o gama completa in domeniul tehnicii parasolare, mentinand un raport optim calitate-pret, ne diferentiem net in raport cu alte firme competitoare. Totodata, prin extinderea gamei am reusit sa ne adresam tuturor categoriilor de beneficiari, inclusiv celor ce prefera sortimente economice. Prin promovarea materialelor tehnice, putem sa raspundem institutiilor cu solicitari speciale (de exemplu spitalelor) sau proprietarilor de cladiri care doresc sa isi diminueze cheltuielile energetice in orice anotimp.
-Cum se structureaza oferta proprie de produse si servicii pe segmentul sistemelor de umbrire?
-In domeniul umbririi pentru interior oferim jaluzele, rolete, modele de tip falduri si paneluri japoneze, iar pentru exterior promovam parasolare textile si rulouri exterioare din aluminiu. Aceasta ultima categorie detine ponderea pe segmentul respectiv, cu aproximativ 85%, in vreme ce din categoria tehnicii de umbrire pentru interior, indeplinim preponderent comenzi de rolete. De asemenea, complementar, in oferta se regasesc si plase de protectie impotriva insectelor, precum sau perdele si draperii. In afara de faptul ca asiguram pentru toate produsele multiple combinatii de culori si design, incercam sa adaugam si mai multa valoare sortimentelor oferite, prin furnizarea unei game complete de servicii personalizate si de calitate.
-In ce fel se deruleaza activitatile de livrare?
-Dispunem de sucursale proprii in Constanta, Pitesti, Sibiu, Iasi, Targu Jiu, precum si de o retea de colaboratori extinsa la nivel national. In principal, distributia se realizeaza de la fabrica din Bucuresti catre clienti din toata tara atat direct, cat si prin firme de curierat.
-Prezentati cerintele actuale ale utilizatorilor.
-Clientii actuali si cei potentiali sunt informati, desi nu au foarte mult timp la dispozitie pentru identificarea detaliilor care fac diferenta calitativa intre produse. Totodata, sunt exigenti, opteaza pentru produse cu un raport optim calitate-pret si cauta sprijin si continuitate din partea furnizorului. Daca pana in 2011 ponderea printre colaboratorii nostri o detineau distribuitorii, in ultima perioada ne-am orientat catre initierea de parteneriate cu clientii finali, acestia avand un aport de 86% din totalul incasarilor aferente anului 2012. Cele mai numeroase dificultati ne-au fost create de micile firmele „fantoma” care practica preturi reduse, neavand cheltuieli de personal, productie, logistica etc. La nivel general, piata nationala s-a contractat atat cantitativ, cat si calitativ si consideram ca pentru atingerea obiectivelor propuse retelele de socializare si promovarea in mediul online castiga din ce in ce mai mult teren.
|