Producatori de tamplarie
Publicat de Camelia Pantel
24 Sep 2012 10:56
|
Firma Rom Agatom, din Piatra Neamt, s-a implicat preponderent in executia de tamplarie din aluminiu, pereti cortina si fatade ventilate, activitate ce detine ponderea in vanzari, cu 80%. Diferenta consta in fabricarea de ferestre si usi din PVC, realizate cu profile Rehau si feronerie G-U. „Pe segmentul aluminiului prelucram profile Alumil si Schuco, pe care le echipam cu feronerie Lavaal si geam termoizolant executat in unitatea proprie. Utilizam sticla Saint-Gobain si livram vitraje pentru aproximativ 70% din societatile producatoare de tamplarie termoizolanta din Piatra Neamt. Produsele sunt distribuite in mod direct la nivel national, cea mai activa zona din punct de vedere al cererii fiind Moldova si evidentiindu-se cu precadere clientii din judetele Neamt si Iasi, urmati de cei din Braila. Numarul de proiecte pe plan national s-a mentinut relativ constant comparativ cu 2011, insa, odata cu definitivarea celor aflate in acest moment in executie, consideram ca piata va intampina probleme din acest punct de vedere, incepand cu 2013. Consideram ca o mai stransa colaborare intre companiile din bransa ar ajuta la reluarea trendului ascendent al pietei, cu atat mai mult cu cat numerosi producatori practica in acest moment preturi nefondate la produsele comercializate. In ceea ce ne priveste, in domeniul aluminiului anul acesta am livrat cu precadere pereti cortina (cu o cota de 70% din aceasta categorie) si ne-am implicat in proiecte de dimensiuni medii, finantate atat din fonduri publice, cat si private, cum ar fi cladiri de birouri sau sali de sport. De asemenea, ne-am axat pe aplicarea unei strategii de stabilizare a afacerilor la parametri optimi, reusind sa obtinem in primul semestru a.c. vanzari identice cu cele din intervalul similar al lui 2011 si consideram ca aceasta tendinta se va mentine pana la finele lui 2012”, a declarat Constantin Moisa, administrator al Rom Agatom. Informatii suplimentare, la www.rom-agatom.ro
|