Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Joi, 21 Noiembrie 2024
Hilti
Home - Stiri - Producatori de Tamplarie - ROMALUMIL livreaza din anul acesta sisteme de tamplarie pe piata din Elvetia
ROMALUMIL livreaza din anul acesta sisteme de tamplarie pe piata din Elvetia
Producatori de tamplarie Publicat de Camelia Pantel 30 Nov 2022 06:00
Compania Romalumil, specializata in productia de tamplarie si geam termoizolant, a inregistrat anul acesta o usoara majorare a valorii exporturilor, care au atins nivelul de 38% din productia totala de ferestre si usi din PVC si aluminiu.
"Activitatea proprie consta, in prezent, in executia de tamplarie din PVC (in proportie de 30% din total), aluminiu (40%) si geam termoizolant. Anul acesta am initiat exporturile pe piata din Elvetia, care se adauga deja unui portofoliu extins de tari pe care le accesam si care include state precum Germania, Italia, Franta, Belgia sau Canada. Livrarile se realizeaza in principal in mod direct, produsele comercializate fiind dedicate proiectelor rezidentiale.
Tamplaria din PVC pe care o realizam integreaza profile Gealan sau Salamander si feronerie Roto, iar pentru ansamblurile din aluminiu utilizam repere Alumil, vitrajele fiind realizate cu sticla Saint-Gobain. In general, ansamblurile pe care le livram la export sunt produse de top, intrucat aici ni se solicita profile cu numar mare de camere si sisteme de inchidere de calitate superioara, de varf. De exemplu, daca pentru pietele externe livram intre 100 si 120 de sisteme culisante cu ridicare/ an, care sunt sisteme mai scumpe, la nivel intern numarul acestora este pana in 10 unitati. 
Una dintre cele mai mari dificultati care ne-a afectat activitatile de export a fost reprezentata de majorarile de preturi la materiile prime, care ne-au afectat mai ales in cazul contractelor derulate pe termen lung. Una dintre solutiile pe care le-am identificat pentru a face fata acestei dificultati este aceea de a stipula in contracte ca aceste majorari sa fie suportate si de catre beneficiari, insa, deocamdata, nu am reusit sa o implementam. In ceea ce priveste activitatea proprie de export exista, in continuare, perspective incurajatoare, insa lipsa de timp este una dintre cele mai mari probleme careia trebuie sa-i facem fata, mai ales ca dorim sa acordam atentie maxima fiecarui proiect in parte. Simtim ca se poate mai mult pentru noi pe acest segment de activitate, dar si ca exista perspective bune pentru firmele romanesti pe pietele externe.
In 2022, am derulat cele mai putine investitii in vederea dezvoltarii activitatii in comparatie cu anii precedenti, insa tot am reusit sa implementam mici proiecte in eficientizarea productiei si dezvoltarea activitatilor de export. Totodata, in acest an ne asteptam la o majorare de cel putin 15% a cifrei de afaceri, comparativ cu nivelul de 3,3 milioane de lei inregistrat in 2021, care a fost un an destul de bun pentru noi. Pe plan intern, ne derulam activitatea la nivel national, insa 80% din lucrarile accesate se deruleaza la nivel judetean", a precizat Romeo Bataran, directorul general al firmei. Informatii suplimentare, la www.romalumil.ro
     
 
ABONARE REVISTE
SISECAM
TSV
rehau
Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left