Producatori de tamplarie
Publicat de Camelia Pantel
19 Sep 2013 16:51
|
In 2013, compania Sangeosilv (din judetul Bistrita) a efectuat livrari de tamplarie din lemn stratificat pe plan national care s-au mentinut la acelasi nivel cu cele efectuate in perioada similara a anului trecut. „In aceste conditii, pana la finele exercitiului financiar in curs estimam o stabilizare a incasarilor la nivelul de 2,4 milioane de lei consemnat in precedentele 12 luni. Efectuam exclusiv lucrari la comanda, iar in procesul de executie realizam in proportie de 80% ferestre si usi din lemn stratificat, diferenta constand in activitati de prelucrare primara a lemnului. Profilele utilizate sunt realizate din esente de molid, stejar, frasin, meranti, feroneria este marcile G-U sau Roto, geamul termoizolant fiind procurat de la societatea Geoplast. Cele mai importante dificultati intampinate in derularea activitatii au constat in scaderea marjei profitului, regresul cererii la export (pana la eliminarea totala a activitatilor de acest tip), majorarea cotatiilor la materia prima si lipsa oricarui sprijin acordat de catre autoritatile abilitate. Chiar si in aceste conditii, ne-am propus si am reusit sa mentinem preturile la produsele comercializate”, a declarat Ana Cailean, actionar al Sangeosilv. Informatii suplimentare, la www.termopanlemn.ro
|