Producatori de tamplarie
Publicat de Camelia Pantel
15 Iun 2013 13:22
|
Compania Suntech, parte integranta a unui grup de firme cu acoperire la nivel european, in 12 state, s-a specializat in executia unei game complete de sisteme de umbrire, care include, printre altele, jaluzele (verticale si orizontale), rulouri (de interior, de exterior, textile), copertine, marchize, usi (pliante si de garaj), porti etc. Dintre acestea, in ultimul timp s-au inregistrat cresteri substantiale ale cererii pe anumite segmente, respectiv cel al copertinelor, al jaluzelelor, precum si al usilor si portilor. „Aceste majorari cumulate ne vor permite o sporire de cel putin 15% a incasarilor din exercitiul financiar curent. In precedentele 12 luni, am consemnat, de asemenea, o crestere de aproximativ 20% fata de nivelul de 10,9 milioane de lei consemnat in 2011. In acelasi timp, pentru anul in curs, ne-am propus sa derulam un program de investitii in valoare de aproximativ 0,66 milioane de lei pentru dezvoltarea unui nou sediu. Planul de afaceri pe care il implementam in 2013 presupune inclusiv lansarea unei colectii noi de rulouri textile, aceasta fiind o preocupare constanta in cadrul activitatii noastre, care este facilitata si de faptul ca avem in derulare parteneriate cu furnizori importanti de materiale, ce ne permit sa fim la curent cu cele mai noi tendinte din domeniu. La nivel national, un potential de dezvoltare se observa in domeniile rulourilor textile, marchizelor si usilor de garaj, cu precadere pe piata constructiilor industriale. In prezent, livrarile proprii se efectueaza pe intreg teritoriul tarii atat direct, cat si prin intermediul a 700 de dealeri”, a declarat Andrei Uram, directorul general al Suntech. Informatii suplimentare, la www.suntech-romania.ro
|