Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Vineri, 19 Aprilie 2024
Hilti
Home - Stiri - Producatori de Tamplarie - WESTAG & GETALIT: Declin moderat al vanzarilor, pe fondul problemelor din Europa
WESTAG & GETALIT: Declin moderat al vanzarilor, pe fondul problemelor din Europa
Producatori de tamplarie Publicat de Cosmin Dincu 31 Mar 2015 17:14
Pentru corporatia Westag & Getalit AG, reprezentata si in tara noastra de subsidiara Westag Romania, intervalul ianuarie-decembrie al anului trecut a constituit o perioada relativ nefavorabila, in care conditiile economice fluctuante, care au indus o activitate sub asteptari in industria europeana a constructiilor si o instabilitate a pietei pe plan continental, au avut ca rezultat o restrangere moderata de -0,5% a vanzarilor, in comparatie cu nivelul din 2013. „In perioada analizata am consemnat o cifra de afaceri de 223,1 milioane de euro, fata de 224,2 milioane de euro in anul anterior, iar situatia companiei noastre a ramas dificila, mai ales ca urmare a unui ultim trimestru cu probleme, in care rulajul s-a diminuat cu -5,5% pe baze anuale de comparare, iar exportul a regresat cu -7,2%. Astfel, din diverse cauze exogene, precum si ca urmare a crizei geo-politice actuale, pe fondul accentuarii conflictului ruso-ucrainean, incasarile inregistrate in alte tari decat Germania s-au redus cu -3,2% de-a lungul intregului exercitiu financiar trecut, pana la 44,7 milioane de euro, comparativ cu 46,2 milioane de euro in 2013, insa, prin contrast, incasarile din Germania s-au majorat”, se arata intr-un comunicat al grupului.
Din punct de vedere al fiecarui departament in parte, cel de usi/rame a fructificat situatia in general stabila din sectorul constructiilor de locuinte, ceea ce a determinat impulsionarea comenzilor, raportand in consecinta un progres de +3,1% anul trecut (pana la 118,2 milioane de euro). Chiar si in conditiile situatiei dificile a vanzarilor de usi in Europa, s-a reusit o majorare a livrarilor la export (cu +7,9%), de la 16,4 milioane de euro la 17,7 milioane de euro, iar contributia acestei activitati la total a urcat la 15% (de la 14,3% in anul precedent). In acelasi timp, sectiile de sisteme de cofrare si elemente laminate (care au fuzionat in cadrul noului departament de sisteme si elemente de suprafata) si-au diminuat incasarile cu -4,8%, la 98 de milioane de euro, din cauza lipsei de comenzi pe plan european, mai ales in regiunile afectate de actuala criza internationala din partea de est a continentului. De aceea, exportul de asemenea produse a scazut cu -9,1%, de la 29,8 milioane de euro la 27 milioane de euro, determinand si restrangerea cotei operatiunilor specifice, de la 29% la 27,6% din cifra de afaceri.
Program multianual de investitii
Managerii holdingului german mai anunta ca, la 31 decembrie 2014, numarul personalului specializat s-a majorat cu +1,3%, la 1.301 angajati (comparativ cu 2013), contractele temporare de munca fiind transformate in unele permanente. Totodata, in pofida problemelor mentionate anterior, cheltuielile de capital (investitiile) s-au cifrat in 2014 la 15,9 milioane de euro (fiind mai mari fata de cele din 2013, evaluate la 12,4 milioane de euro) si au vizat achizitia si instalarea unei prese speciale pentru productia de HPL, deschiderea unei fabrici de prelucrare a feroneriei (incuietori si balamale) pentru usile Westag, respectiv continuarea procesului de constructie a noilor hale din Rheda-Wiedenbrück, care sa contribuie la cresterea capacitatii uzinei de productie a usilor, pe termen lung. Acest plan multianual corespunde strategiei de afaceri a Westag, de pozitionare a companiei pe calea dezvoltarii durabile.
In contextul actual, fundamentele macroeconomice din prezent indica faptul ca si in 2015 mediul de afaceri va fi marcat de dificultati, desi se intrevad anumite semnale pozitive de redresare. Previzionand, totusi, o crestere moderata a veniturilor din vanzari si a rezultatelor operationale la nivelul anului in curs, echipa manageriala a holdingului german (care il include si pe noul director al diviziei de sisteme si elemente de suprafata, Franz David) avertizeaza ca usoara revenire a pietei constructiilor de locuinte in Europa (unde economia UE tinde sa se stabilizeze), coroborata cu o recuperare lenta in sectorul imobilelor de interes public si comercial, ar putea fi subminata in continuare de intrarea in recesiune a Federatiei Ruse, cu un impact advers asupra anumitor regiuni, tari si/sau industrii, ceea ce va duce la o scadere a activitatii de export. O alta incertitudine este data de fluctuatia cotatiilor materiei prime, strict dependente de pretul substantelor chimice pe baza de petrol si, in final, de cel al titeiului.
***
Reprezentand unul dintre cei mai semnificativi producatori europeni de usi, sisteme de cofrare, elemente laminate din lemn si sisteme conexe (inclusiv din material plastic), grupul german Westag & Getalit, cu sediul in  localitatea Rheda-Wiedenbrück, are 1.300 de angajati, iar in 2014 a consemnat o cifra de afaceri de 223,1 milioane de euro, mai redusa fata de cea de 224,2 milioane de euro din 2013 si, evident, mai putin comparativ cu un rulaj de 227,4 milioane de euro realizat in 2012. La randul sau, subsidiara omonima din Romania, Westag Doors Systems, implicata in intermedierea importului de usi, are sediul social in Capitala si, in conformitate cu singurele doua bilanturi depuse la Ministerul Finantelor Publice, in anul 2010 a consemnat o cifra neta de afaceri de 0,2 milioane de lei, iar in 2012 de 0,4 milioane de lei. Intrucat activitatea firmei din tara noastra pare a suferi anumite sincope, derulandu-se sporadic, desi nu exista informatii oficiale in acest sens, exportul de usi in Romania al Westag & Getalit este coordonat de subsidiara grupului din Ungaria. Totusi, pe plan local mai activeaza, in calitate de distribuitor de usi Westag, societatea Holver – Brasov, care in 2013 a consemnat incasari de 203,7 milioane de lei, iar in exercitiul financiar anterior de 191,1 milioane de lei. Informatii suplimentare, la www.westag-getalit.de
 
 
TSV
rehau
SISECAM
ABONARE REVISTE
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left