MEGADOOR: Cererile de usi metalice si de exterior domina piata |
Producatori de tamplarie Publicat de Camelia Pantel 03 Oct 2012 10:03 |
In oferta companiei Mega Construct Metal se regasesc 10 game de usi metalice si doua game pentru interior, cele mai numeroase comenzi vizand modele metalice, din seria Prestige 1. Unitatea de productie este situata in judetul Dambovita, firma noastra activand in bransa din 2001, iar productia de modele de interior a fost initiata anul acesta.
Alexandru Bejinaru, reprezentant de vanzari al Mega Construct Metal: „Principalul obiectiv pentru dezvoltare pe care il avem in vedere pentru intervalul 2012-2013 consta in definitivarea proiectului de productie a usilor de interior si promovarea ansamblurilor pe piata. In acest moment nu sunt finalizate toate gamele, insa estimam ca acest lucru se va intampla in 2013. Prioritatea firmei este in continuare aceea de a oferi modele cu un grad ridicat de calitate, intrucat segmentele usilor metalice si de exterior acopera o mare parte din piata. Astfel, in domeniul sortimentelor metalice si din fier forjat, oferim modele atat la dimensiuni standard, cat si speciale, precum si variante diverse (duble, cu luminator, la dimensiuni speciale etc.). Pentru distributie, colaboram cu trei lanturi de magazine DIY, cu 65 de distribuitori ce au magazine specializate la nivel national si dispunem de doua showroom-uri proprii in Bucuresti. De asemenea, efectuam si livrari directe pentru proiecte imobiliare si derulam operatiuni de export in Serbia, Ungaria, Slovacia, Bulgaria si Republica Moldova, care anul acesta au fost in crestere cu 10%, reprezentand 30% din productie. Vanzarile proprii s-au inscris in ultimul timp pe un trend ascendent si estimam ca tendinta se va mentine pana la finalul anului, permitandu-ne sa obtinem o majorare fata de nivelul de 9,9 milioane de lei din 2011. Intrucat perioada de recesiune nu a fost complet depasita, chiar daca exista semnale in acest sens si instabilitatea dauneaza foarte mult, ne vom concentra sa mentinem tendinta de crestere si in 2013. Principalele probleme sunt reprezentate de sporirea continua a preturilor, care nu este corelata cu veniturile, perpetuarea crizei imobiliare, declinul economic si continua criza politica, toate acestea determinandu-ne sa consideram ca in intervalul apropiat nu vor aparea modificari favorabile”.
|