TEHNOLEMN: Beneficiarii opteaza pentru tamplarie din gama de lux |
Producatori de tamplarie Publicat de Camelia Pantel 04 Mar 2011 08:32 |
Compania Tehnolemn - Sibiu este specializata in realizarea de ferestre/usi din lemn, prin prelucrarea de profile din esente de molid, stejar, meranti, paltin si nuc, care sunt prevazute cu feronerie Maco (Austria), Roto (Germania) sau AGB (Italia). Livrarile se efectueaza la nivel national, atat prin actiuni directe de distributie (inclusiv pentru proiecte imobiliare), cat si prin intermediul dealerilor specializati. Directorul general al firmei ofera, in continuare, informatii suplimentare cu privire la evolutia activitatii.
Eugen Mitea, director general al Tehnolemn: „La nivel intern, cele mai multe vanzari le-am inregistrat in Bucuresti si Sibiu. Totodata, efectuam si activitati de export in Italia, in 2010 fiind livrate cu prioritate ferestre din lemn stratificat de stejar si usi masive din nuc, la nivel general clientii optand pentru sortimente din gama de lux. Dispunem de o capacitate de fabricatie de 4.000 mp/an, din care 2.000 mp/an in cazul ferestrelor si diferenta pentru usi, utilajele fiind integral exploatate. Oferta noastra include si obloane sau scari, iar pentru ferestrele comercializate suntem in proces de implementare a marcajului CE. Strategia pentru dezvoltare pe care o avem in vedere in 2011 prevede masuri precum realizarea de investitii in echipamente, mentinerea numarului de angajati si majorarea salariilor. De asemenea, ne-am propus o sporire a cifrei de afaceri de aproximativ 10%, in 2010 veniturile noastre micsorandu-se cu 6,6% fata de nivelul de 3 milioane de lei atins in 2009. Scaderea pe care am consemnat-o anul trecut s-a datorat regresului segmentului specific de piata. Situatia este, in continuare, dificila, o imbunatatire fiind posibila prin adoptarea unor masuri, cum ar fi: stimularea segmentului constructiilor imobiliare private, scaderea TVA pe acest segment de activitate si a impozitului pe profit reinvestit”.
|