Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Joi, 26 Decembrie 2024
Hilti
Home - Stiri - Produse & Tehnologii - TEHNOLOGII: Solutii de automatizare, pentru cladiri eficiente energetic
TEHNOLOGII: Solutii de automatizare, pentru cladiri eficiente energetic
Produse & Tehnologii Publicat de Ovidiu Stefanescu 29 Iun 2015 15:12
Accesibilitatea, designul universal, eliminarea barierelor, precum si a discriminarilor de orice fel, cresterea nivelului de confort in utilizare etc. reprezinta doar cateva dintre preocuparile actuale ale arhitectilor, ce trebuie preluate si transpuse in practica in mod cat mai fidel de furnizorii de sisteme, care sunt nevoiti, astfel, sa propuna solutii fezabile pentru fiecare dintre elementele mentionate anterior. In domeniul tamplariei termoizolante, la prima vedere lucrurile par destul de simple, insa realitatea este complet diferita. Automatizarea a inceput sa devina din ce in ce mai mult o parte integranta a ansamblurilor respective, initial asemenea abordari fiind intalnite la aplicatiile premium pentru ca, mai apoi, sa fie integrate, in mod treptat, in structura standard a tamplariei. Tot mai des, ansamblurile de ferestre/usi sunt echipate cu sisteme complexe de feronerie, ce asigura caracteristici deosebite de securitate, operare facila, control la distanta etc.
 
Legislatia europeana incurajeaza exploatarea inovatiilor
Avand in vedere avansul tehnologic rapid, la care se adauga cresterea gradului de informare a beneficiarilor, se explica viteza cu care rezultatele unor cercetari ce vizau, pana recent, doar domenii industriale de elita, au ajuns sa fie implementate pe segmentul tamplariei termoizolante. Trendul respectiv este inclusiv o consecinta a inaspririi legislatiei internationale, ce prevede reduceri drastice ale consumului de resurse care pot fi obtinute, intr-o masura covarsitoare, prin eficientizarea energetica a imobilelor de orice fel. In contextul dat, a devenit aproape obligatorie implementarea unor solutii avansate la nivelul sistemelor de anvelopare a cladirilor, astfel incat obiectivele curente de sustenabilitate sa devina tangibile.
 
Usi rotative si modele glisante cu parametri de performanta net imbunatatiti
Furnizorii importanti din bransa s-au lansat in ultima perioada intr-o adevarata emulatie, propunand solutii tot mai avansate pentru toate tipurile de aplicatii. Pe segmentul usilor rotative automate, de exemplu, cresterea gradului de transparenta are un rol fundamental, la care se adauga, bineinteles exigenta omniprezenta legata de facilitatea in procesul de actionare. Clientii au la dispozitie modele cu diametre generoase, depasind trei metri, volumul interior fiind segmentat de trei panouri, si asigurand, astfel, o etansare permanenta a spatiului interior. Rezultatul este reprezentat de minimizarea pierderilor energetice, iar avantajul estetic major este legat de faptul ca motorul si intreaga instalatie de automatizare sunt complet disimulate in pardoseala. Un alt trend actual, ce domina segmentul sistemelor glisante - sortimente care au cel mai ridicat grad de utilizare pe plan global - este definit de dezvoltarea unor sisteme de actionare automata de dimensiuni foarte reduse, destinate, in principal, echiparii usilor din sticla ce nu sunt prevazute cu profile de rama. Provocarea este destul de mare in aceasta situatie, fiind necesara rezolvarea unor probleme de instalare si de transfer optim al sarcinilor prin structura unui ansamblu aparent fragil. Cu toate acestea, solutii fezabile au fost deja identificate si sunt disponibile pe piata de profil. Nici sortimentele manuale nu sunt excluse din procesul de inovare, pe acest segment ideile cele mai interesante fiind constituite de culisarea suspendata a unor usi complet vitrate, destinate, de regula, instalarii pe caile de acces catre incinte ce satisfac inalte exigente arhitecturale.
 
Actionarile batante inregistreaza progrese remarcabile
Pe segmentul usilor batante, inovatiile recente sunt la fel de importante. In sectorul respectiv, accentul este pus pe facilitatea operatiunilor de inchidere-deschidere, in conditiile mentinerii la nivel constant a vitezei de operare. Desigur, asemenea performante constituie adevarate provocari pentru specialistii electromecanici, insa acestia au reusit sa identifice solutiile cele mai potrivite, ce includ, cum era de asteptat, dispozitive electronice si microprocesoare cu un rol bine stabilit in planul controlului precis al parametrilor de functionare. Performantele tehnice nu se opresc aici, expertii companiilor consacrate din domeniu reusind sa puna la punct game inovatoare de operatori cu design modular si functionalitate variabila, apti sa echipeze usi cu latimi de pana la 1.600 mm si mase ce depasesc 250 kg pentru fiecare foaie. De asemenea, panourile de comanda au fost in mod substantial dezvoltate, asigurand, in prezent, posibilitatea de control inclusiv pentru persoanele nevazatoare.
 
Ferestre automate pentru minimizarea schimburilor termice cu exteriorul
Desi pare mai dificil de implementat in practica, automatizarea ferestrelor este, actualmente, o realitate, impusa in mod obiectiv de necesitatea controlului proceselor de ventilare, precum si de cea a minimizarii pierderilor de energie din perioadele de aerisire. Furnizorii de elita activi in acest domeniu propun utilizatorilor o multitudine de solutii complexe, asigurand caracteristici de performanta greu de imaginat chiar si in trecutul apropiat. De exemplu, pe piata de profil exista sisteme ce permit inchiderea/deschiderea unui element de tamplarie intr-un timp mai mic de o secunda, functiile de actionare basculanta fiind controlate prin intermediul unor taste speciale. Totodata, elementele de actionare si transmitere a semnalelor electrice (cablurile) sunt complet mascate in structura ramelor de tamplarie, iar majoritatea dispozitivelor de comanda pot fi semnalate, in mod optional, prin leduri, pentru a facilita operarea pe timpul noptii. Tehnologiile informatice si electronice actuale ofera posibilitatea controlului unui numar impresionant de ferestre de la o singura consola, folosindu-se interfete ce contin comenzi si informatii comprehensibile pentru orice fel de utilizator. De asemenea, caracteristicile de siguranta beneficiaza de o atentie deosebita din partea inginerilor ce dezvolta astfel de sisteme, care sunt prevazute cu senzori de protejare a utilizatorilor impotriva prinderii degetelor. In mod evident, sistemele de feronerie descrise anterior pot fi integrate in mod facil in structurile de management integrat al imobilelor (BIM), constituind alternative viabile pentru echiparea cladirilor viitorului.
 
Echipamente de ventilare dotate cu sisteme de recuperare a caldurii
Ventilarea corecta reprezinta, la randul sau, o veritabila provocare pentru furnizorii de solutii moderne, simpla folosire a ferestrelor nemaifiind o metoda suficienta pentru asigurarea unui nivel echilibrat al continutului aerului din incinte. Specialistii recomanda utilizarea solutiilor descentralizate, care asigura un grad ridicat de eficienta a intregului proces. De asemenea, sistemele propuse in acest scop beneficiaza de facilitati de recuperare a caldurii (avand randamente foarte mari, ce se apropie de 50%), iar patrunderea microparticulelor din exterior (praf, polen etc.) este blocata cu ajutorul unor filtre speciale. In ceea ce priveste controlul calitatii aerului, acesta se realizeaza prin intermediul unor senzori speciali, ce monitorizeaza, printre altele, nivelul de dioxid de carbon, precum si umiditatea relativa a aerului. Alte elemente importante avute in vedere de specialisti, atunci cand proiecteaza astfel de echipamente, sunt constituite de minimizarea dimensiunilor si scaderea poluarii fonice generata de functionare. In prezent, exista furnizori care au reusit sa ajunga la performante remarcabile din acest punct de vedere, reducand practic nivelul de zgomot la jumatate si facand astfel posibila instalarea aparatelor respective chiar si in dormitoare.
 
Tehnologii de umbrire inserate in structura geamului termoizolant
Solutiile de automatizare nu se opresc aici, in ultimul timp fiind inregistrate progrese importante inclusiv in domeniul sistemelor de protectie solara. In afara de controlul electronic al acestora, ce permite ajustarea in timp real a pozitiei lamelelor pentru modificarea unghiului de incidenta a razelor solare si, implicit, pentru maximizarea efectului de umbrire, inovatii deosebite au aparut in ceea ce priveste amplasarea propriu-zisa a jaluzelelor. Probabil ca varianta cea mai complexa este cea a solutiei de integrare in structura geamului termoizolant, un beneficiu suplimentar fiind legat de eliminarea eforturilor necesare pentru mentenanta. Sistemele respective sunt actionate cu ajutorul unor mici motoare electrice instalate in structura retelei de sustinere a vitrajelor, iar comanda se efectueaza in mod automat pe baza informatiilor primite de la un set de senzori ce masoara cu precizie conditiile exterioare de iluminare. Desigur, provocarile in proiectarea si punerea in opera a unor asemenea solutii sunt destul de mari, tinand inclusiv de mascarea traseelor electrice, de calitatea cablurilor utilizate si a conectorilor etc. Inclusiv acest sistem poate fi conectat la BIM, astfel incat este eliminata orice interventie a utilizatorilor, inclusiv pentru pornirea/oprirea dispozitivelor.
 
Stimulente pentru incurajarea implementarii tehnologiilor de ultima generatie
Se poate afirma ca, in ansamblu, un ansamblu modern de anvelopare poate cuprinde toate componentele necesare asigurarii unui climat optim in interior, ceea ce implica, mai ales in cazul imobilelor de birouri, o crestere masiva a productivitatii angajatilor. De aceea, eforturile financiare necesare pentru implementarea tuturor inovatiilor descrise anterior este pe deplin compensat de beneficiile obtinute ulterior in planul eficientizarii activitatii. De asemenea, impactul asupra mediului este net diminuat, avand in vedere faptul ca solutiile respective consuma cantitati reduse de energie si minimizeaza schimbul termic dintre cladiri si mediul exterior, astfel incat se reduce in mod semnificativ consumul atat in sezonul rece, cat si in cel estival. Provocarea curenta este de constientizare a beneficiarilor si de incurajare a acestora in directia utilizarii sistemelor moderne, iar sarcina, din acest punct de vedere, este in responsabilitatea echipelor de comunicare ale furnizorilor de tehnologii avansate, care trebuie sa stie sa puna in valoare avantajele nete asigurate de utilizarea lor. Revenind la efortul financiar necesar, cheltuielile pot fi sustinute inclusiv prin accesarea de fonduri guvernamentale, in acele state unde autoritatile incurajeaza astfel de dezvoltari, prin acordarea de stimulente ce vizeaza imbunatatirea parametrilor de sustenabilitate ai cladirilor.
 
ABONARE REVISTE
rehau
TSV
SISECAM
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left