Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Sambata, 21 Decembrie 2024
Hilti
Home - Stiri - Punct de vedere - NU-S MECANIC, nu ma bag!
NU-S MECANIC, nu ma bag!
Punct de vedere Publicat de Ovidiu Stefanescu 23 Iun 2017 09:20
Cam asa spune o inteleapta zicere, sugerand ca este bine ca fiecare sa-si dea cu parerea strict in domeniul sau de specializare. Poate ca atunci cand „policalificatii” vor disparea si vor lasa locul mai modestilor lor colegi pregatiti intr-un domeniu restrans, lucrurile vor incepe sa capete sens.
Cu totii am fost martori ai unei nenorociri petrecute la Londra, constand intr-un incendiu devastator care a cuprins o cladire recent reabilitata termic. Imediat au inceput speculatiile, evenimentul respectiv fiind un subiect de presa numai bun de a fi exploatat. Doar ca o informare cu adevarat obiectiva nu se poate realiza folosind astfel de surse, ce urmaresc mai degraba cresterea ratingului propriu decat furnizarea unor date care sa elucideze cauzele care au dus la initierea si extinderea incendiului.
„Flacarile care au distrus focul” este doar o mostra de amatorism, fiind edificatoare in ceea ce priveste seriozitatea diverselor „analize” care au inundat mass-media. De fapt, nimeni nu stie cu exactitate ce s-a intamplat cu acea fatada si care au fost cauzele ce au dus la aceasta tragedie. Dincolo de orice indoiala este faptul ca materialele folosite la anveloparea cladirii detin toate actele necesare pentru asemenea aplicatii, iar asta poate fi usor demonstrat atat prin testarea nemijlocita a unor esantioane prelevate de la locul accidentului, cat si prin verificarea documentelor aferente solutiilor respective (agremente tehnice, certificari etc.).
Sistemele compozite de placare (folosite nu pentru termoizolare, ci pentru executia fatadelor ventilate, ceea ce este cu totul alta poveste) sunt executate din foi de aluminiu cu insertie de polietilena - prin structura sa un material cu grad ridicat de combustibilitate, care se topeste la o temperatura de 100 °C - 135 °C si se caracterizeaza prin producerea unei cantitati mari de picaturi incandescente. In stare netratata, produsul se incadreaza in clasa E de reactie la foc. Daca se aplica un tratament special, acesta intra deja in categoria „fire retardant”, iar pretul sau creste in mod semnificativ.
Faptul ca a fost sau nu folosita o asemenea solutie ramane sa fie demonstrat de cei care cerceteaza cazul, insa probabilitatea unei improvizatii este minima, avand in vedere specificul legislatiei britanice si al celei europene in aceasta materie. Presupunerea unei lacune din punct de vedere normativ este nefondata, inca din 2005 in Marea Britanie fiind reformat domeniul respectiv, ceea ce a dus la cresterea exigentelor in domeniu.
Chiar admitand ca a fost vorba despre o eroare de constructie, nu poate fi explicata perioada foarte lunga de timp in care incendiul s-a manifestat la intensitate maxima. Avand in vedere cantitatea limitata de polietilena, aceasta nu ar fi putut alimenta focul in felul in care s-a intamplat, chiar si daca aceasta nu ar fi beneficiat de niciun tratament.
Abordarea obiectiva este de a lasa autoritatile sa elucideze cazul, pe baza unor masuratori precise. Subiectiv insa si intrand oarecum in contraditie cu indemnul din titlu, poate fi pusa o intrebare naiva: este oare posibil ca focul sa fi fost intretinut artificial, prin alimentarea sa cu un alt material inalt combustibil?
 
TSV
rehau
ABONARE REVISTE
SISECAM
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left