Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Joi, 18 Aprilie 2024
Hilti
Home - Stiri - Punct de vedere - STICLA securizata, moft sau necesitate? O tema de dezbatere
STICLA securizata, moft sau necesitate? O tema de dezbatere
Punct de vedere Publicat de Ovidiu Stefanescu 05 Apr 2017 11:53
Cand „n-au ce face” si au rezolvat toate problemele curente, mai ales cele ce tin de performanta energetica a imobilelor, in special pe latura de anvelopare, autoritatile decidente din statele dezvoltate ale Europei incep sa se concentreze pe aspecte mai subtile, cum ar fi, de exemplu, siguranta. Depasind de mult abordarea atavica a „termopanului”, care este dominanta inca, din pacate, in perceptia conationalilor nostri avizi de forme dar, in mod cu totul inexplicabil, dezinteresati complet de fond, specialistii din tari precum Marea Britanie Elvetia sau Germania elaboreaza norme si reglementari ce vizeaza imbunatatirea calitatii prin prisma sigurantei.
Daca englezii au o istorie mai veche in ceea ce priveste obligativitatea instalarii de geamuri termoizolante fabricate cu sticla securizata, iata ca si nemtii le-au luat-o pe urme, modificand recent standardul DIN 18008. Principala noutate rezida in obligativitatea utilizarii sticlei calite in zonele de fatada unde accesul este liber, la o inaltime mai mare de 0,8 m fata de suprafata drumului. De asemenea, comportamentul sigur in caz de spargere a fost definit ca mentinerea fragmentelor in forma initiala atunci cand panoul se sparge, evitandu-se dezintegrarea acestuia sau, dupa caz, imprastierea in fragmente de mici dimensiuni, cu marginile netaioase. Pentru cunoscatori, aceste conditii sunt indeplinite in cazul securizarii in sisteme „heat strengthened”, respectiv „tempered”. Practic, expertii federali vin cu o completare utila la prevederile standardelor armonizate EN 12150, EN 14179 (referitoare la sticla securizata) si EN 14449 (ce trateaza problematica vitrajelor laminate). De asemenea, noua norma specifica, in mod expres, ca sticla armata cu sarma din otel nu corespunde cerintelor moderne de siguranta.
Un carcotas ar spune ca toate aceste detalii sunt complet neinteresante pentru piata din Romania, unde pretul  … bla, bla, bla. Oare? Daca la nenorocirea de la Colectiv a fost suficienta neglijenta si nepasarea crasa, iar dezastrul ar fi putut sa fie evitat printr-o minima respectare a unor norme de bun simt, in cazul unor dezastre naturale - a se citi seisme - destul de probabile in tara noastra, masurile de prevenire ar trebui sa fie tratate cu o atentie exponential mai mare. Va provoc la un exercitiu de imaginatie, sugerandu-va sa va ganditi la ce-ar mai ramane dintr-un om peste care ar cadea un panou de sticla de peste 100 kg de la o inaltime de 20 de metri, in conditiile in care produsul respectiv nu tine cont de regulile amintite anterior. Ca sa nu mai amintesc de modul dezastruos in care sunt puse in opera anumite lucrari de fatade cortina, in acest sens marturie stand analizele expertilor in proiectare.
Ar fi bine sa nu ne iluzionam cu ideea ca nemtii sunt exagerati si fac anumite lucruri pur si simplu din plictiseala. Ei nici nu stiu, decat poate de la stiri, ce este acela un cutremur de pamant si totusi isi iau masuri de siguranta. Noi, dimpotriva, ne culcam pe urechea ca noua nu ni se poate intampla si, oricum, merge si asa. Nu merge, oameni buni! Si daca autoritatile sunt atat de incompetente si nu constientizeaza acest lucru, este obligatia specialistilor din domeniul tamplariei sa informeze factorii publici de decizie si, la nevoie, sa impuna aplicarea unor masuri minimale. Dupa ce multe firme de la noi au accesat pietele externe si au vazut cum se pune problema acolo, este momentul ca aceasta experienta utila sa fie importata in Romania, iar amatorismul sa ramana doar o amintire neplacuta a unei perioade de pionierat (care, iata, dureaza deja de aproape trei decenii).
Conditia esentiala pentru asigurarea unei dezvoltari sustenabile a afacerilor este - dincolo de sloganuri capitaliste, teorii de management sau manipulari ieftine - o cultura antreprenoriala sanatoasa, fara de care orice rezultate financiare pozitive sunt accidentale si greu de reiterat. Ar fi complet lipsit de ratiune ca, intr-un domeniu cum este cel al tamplariei termoizolante, unde suntem aliniati din punct de vedere tehnologic, iar decalajul cultural este relativ mic, sa nu intram rapid in randul statelor civilizate, inclusiv prin adoptarea unor reglementari minimale, din care toata lumea sa aiba de castigat.  
 
ABONARE REVISTE
TSV
SISECAM
rehau
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left