Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Miercuri, 01 Mai 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - GLASTON: Comenzile din China impulsioneaza vanzarile din acest an
GLASTON: Comenzile din China impulsioneaza vanzarile din acest an
Furnizori de sisteme Publicat de Cosmin Dincu 11 Feb 2013 18:30
Furnizorul de echipamente pentru procesarea sticlei Glaston, din Finlanda, a comunicat, pentru intervalul ianuarie - decembrie 2012, o cifra neta de afaceri de 115,6 milioane de euro (-3,43% comparativ cu suma de 119,7 milioane de euro din 2011), valoarea comenzilor depasind 118,1 milioane de euro. La nivelul trimestrului al patrulea, incasarile au cumulat 32,3 milioane de euro, fiind in scadere cu 4,15% fata de perioada similara din cadrul anului fiscal precedent. In ceea ce priveste profitul brut (EBITDA) al anului trecut, acesta s-a situat la doua milioane de euro, comparativ cu 2,3 milioane de euro in 2011, ceea ce a generat pierderi nete de -8,8 milioane de euro, fata de -3,1 milioane de euro in precedentele 12 luni. Pentru 2013, se estimeaza mentinerea cifrei de afaceri la nivelul consemnat in exercitiul financiar anterior, in conditiile unui rezultat operational pozitiv. Previziunea se bazeaza pe faptul ca, in prima parte a acestui an, s-au incheiat contracte de furnizare a unor echipamente FC500, cu valoare adaugata mare, iar stocul de comenzi din China se bazeaza pe un fundament solid, dat de livrarea a doua masini CCS900 si a uneia din seria FC500, contra sumei de 3,5 milioane de euro. „In 2012 pietele carora li se adreseaza Glaston au continuat sa fie provocatoare, mai ales in prima parte a perioadei de raportare, dupa care, spre final, totul a decurs potrivit planului initial. Efectele pozitive ale masurilor de restructurare – din Finlanda si Brazilia – au inceput sa se observe in cadrul grupului, iar economiile consemnate ca urmare a implementarii programului de adaptare la conditiile actuale din domeniu vor insuma la finele lui 2013 peste 5 milioane de euro”, a subliniat Arto Metsänen, presedinte-director general al Glaston. Pe segmentul de utilaje, in 2012 piata din America de Nord s-a inscris pe un trend de recuperare (pornind de la nivelul initial extrem de redus), iar in regiunea EMEA (Europa, Orientul Mijlociu si Africa), respectiv in Asia, dupa ce in primul semestru comenzile de instalatii noi au fost amanate, in cel de-al doilea s-a remarcat o ascensiune a acestora. In mod particular pe plan european, vanzarile directionate spre estul continentului s-au majorat, fiind influentate de cele din Federatia Rusa, in timp ce in America de Sud livrarile s-au stabilizat. In aceste conditii, specialistii Glaston si-au concentrat atentia in directia perfectionarii gamei de produse, cu noile linii automate de debitare UC300 si UC500, iar pe segmentul securizarii a fost lansata tehnologia Glaston Air, ce permite prelucrarea – prin metoda temperarii – a vitrajelor de 2 mm grosime. In sfera serviciilor, s-a reusit diminuarea termenelor de livrare a cuptoarelor uzuale de securizare de la 6 luni la cel mult 15 saptamani. Cu toate acestea, mediul economic instabil a avut – si ar putea sa aiba in continuare – repercusiuni negative asupra activitatii investitionale a partenerilor de afaceri, ceea ce a afectat rezultatele diviziei de echipamente. In 2012, acest departament a avut contracte in valoare de 82,3 milioane de euro (-7,74%), o cifra neta de afaceri de 84,7 milioane de euro (-5,89%) si o pierdere operationala de -7,4 milioane de euro (comparativ cu -1,7 milioane de euro in 2011). Informatii suplimentare, la www.glaston.net
 
 
 
SISECAM
ABONARE REVISTE
rehau
TSV
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left