4 TECH: Masuri de extindere a activitatii, adoptate la nivelul firmei |
Furnizori de sisteme Publicat de Camelia Pantel 29 Aug 2014 17:30 |
![]() - Prezentati gama sortimentala pe care o puneti la dispozitia partenerilor.
- In oferta proprie se regasesc paneluri pentru usi din PVC, HPL si aluminiu, realizate de compania GBW - Marea Britanie, ce reprezinta un important producator european de profil. Punem la dispozitia beneficiarilor peste un milion de produse diferite, precum si 45 de modele de paneluri ornamentale din gama clasica termoformata si peste 60 de sortimente diferite din paleta moderna. Totodata, anul acesta, ne-am extins oferta cu sticla ornamentala, provenita tot de la firma GBW. In primele opt luni a.c., cele mai numeroase comenzi le-am indeplinit pentru gamele economice si cele premium (termoizolante si cu un grad sporit de rezistenta), solicitarile pentru modele medii diminuandu-se drastic.
- Descrieti modalitatile de livrare specifice firmei.
- Aria proprie de distributie s-a extins la nivel national, livrarile efectuandu-se prin intermediul colaborarii cu peste 200 de dealeri, cu magazine specializate si cu importanti producatori de tamplarie termoizolanta. De asemenea, in mod indirect, aproximativ 60% din produsele noastre sunt comercializate la export, in tari cum sunt Germania, Olanda, Austria, Belgia, Italia, Franta, Elvetia si incepand cu anul acesta Bulgaria.
- Detaliati evolutia financiara a firmei din acest an.
- In primul semestru al acestui an, incasarile s-au inscris pe un trend descendent. Intrucat ulterior a inceput sa fie consemnata o crestere usoara a rulajului, existand posibilitatea unei recuperari, pana la finele exercitiului financiar in curs estimam o mentinere a cifrei de afaceri la nivelul inregistrat in 2013.
- Cum a evoluat cererea de paneluri anul acesta?
- In 2014, activitatile de export au contribuit semnificativ la stabilizarea incasarilor, intrucat la nivel national cererea se diminueaza continuu. Principalul motiv al acestui regres este reprezentat de dificultatile din domeniul constructiilor, care au determinat o scadere accentuata a acestei piete la nivel european. In Romania pot fi remarcate aceleasi tendinte atat in ceea ce priveste investitiile imobiliare, cat si evolutia pietei tamplariei termoizolante.
|