AGB Alban Giacomo: Oamenii sunt principala noastra preocupare permanenta |
Furnizori de sisteme Publicat de Camelia Pantel 19 Mai 2020 05:00 |
Compania AGB Alban Giacomo SpA are birourile si toate cele cinci fabrici in zona de nord a Italiei, cea mai afectata de virusul SARS-CoV-2. Conform deciziei guvernului italian de a suspenda activitatea tuturor companiilor ce nu desfasoara activitati in sectoarele strategice (medical, alimentar, ambalaje alimentare, pompe funebre, armata sau politie), compania si-a inchis total activitatea productiva in perioada 13 martie - 27 aprilie, dupa cum precizeaza Dana Comsa, reprezentanta departamentului de export din cadrul AGB Romania.
- Ce impact a avut actuala situatie asupra companiei?
- In toata aceasta perioada, departamentele administrativ, de marketing, product management, comercial, proiectare etc. au continuat lucrul in sistem „smart working”. Astfel, acestea au inregistrat comenzi, au programat productia, au dezvoltat noi produse, au tinut cursuri de informare pentru agenti si reprezentanti etc. In acelasi timp, conducerea companiei a luat toate masurile de protejare a angajatilor punandu-le la dispozitie dezinfectanti, masti, manusi, termometre si alte echipamente de protectie. Livrarile din stoc au fost efectuate in regim intermitent, in concordanta cu prevederile consiliului local din regiune, iar AGB a continuat sa-si livreze marfa catre export, reducand astfel deficitul de facturat, desi piata Italiei este complet blocata de la mijlocul lunii martie. Multe proiecte au fost puse in asteptare, pana ce activitatea generala a tuturor celorlalte companii va fi reluata. Este vorba despre proiectele ce necesita interventia altor firme si institutii pentru inregistrarea de brevete si certificari, testari internationale de produse, standardizari, aprovizionari de materiale specifice si alte activitati B2B. Toate acestea implica amanarea activitatilor respective, desi compania face eforturi sustinute pentru a le programa in cel mai scurt timp posibil, cel mai probabil la inceputul lunii iunie. Efectele pandemiei de coronavirus asupra activitatii si rezultatelor companiei se vor vedea insa pe termen lung.
- Prognozati efectele pe care credeti ca actuala pandemie le va avea la nivel economic si pe piata nationala de tamplarie termoizolanta.
- Este deja clar pentru toti ca aceasta pandemie ne va afecta pe termen lung, din toate punctele de vedere. Efecte majore se inregistreaza deja in economie, cu precadere in sectoarele care au fost total inchise in perioada in care a fost instituita starea de urgenta. Domeniul tamplariei termoizolante este la randul sau afectat, intrucat majoritatea producatorilor romani specializati si-au restrans activitatea, unii lucreaza la cote de avarie, iar o parte dintre ei au fost nevoiti sa-si inchida total operatiunile in aceasta perioada.
- Precizati care este prioritatea AGB in aceasta perioada.
- Dorim ca toti salariatii, partenerii si colaboratorii nostri sa fie in siguranta, sanatosi si sa isi pastreze optimismul si rabdarea. In aceste momente si in cele ce vor urma, cei mai importanti raman, in continuare, oamenii.
|