ALUMIL ROM INDUSTRY: Crestere de 67% a cifrei de afaceri |
Furnizori de sisteme Publicat de Cosmin Dincu 13 Aug 2018 22:00 |
Recent, conducerea companiei Alumil Rom Industry a anuntat ca, in cadrul documentelor financiare aferente primului semestru din anul 2018 (ce prezinta situatii preliminare neauditate, intocmite insa in conformitate cu standardele internationale de raportare financiara), s-a evidentiat o crestere de circa +66,95% a veniturilor din vanzari, dar afacerile nu s-au mai mentinut in conditii de rentabilitate, intrucat a fost consemnata o pierdere in perioada de referinta. Astfel, situatia rezultatului global si cea a pozitiei financiare atesta ca veniturile din vanzari ale Alumil Rom Industry au fost, in ianuarie-iunie 2018, de 47,05 milioane de lei (fata de 28,18 milioane de lei in semestrul intai din 2017), reflectand un progres de +66,95%. Acest rezultat s-a consemnat in conditiile in care, in perioada de referinta, costul vanzarilor s-a plasat la 39,26 milioane de lei, iar marja bruta la aproape 7,79 milioane de lei, ceea ce a generat, in final, o pierdere neta de -972.738 lei, in timp ce in primul semestru din 2017 a fost consemnat un profit net de 230.954 lei.
In acelasi timp, in nota caracteristica raportarii situatiilor financiare preliminare semestriale, au fost detaliate unele aspecte care ar putea permite evaluarea impactului conditiilor economice generale sau ale bransei sistemelor din aluminiu ce au generat asemenea rezultate. Potrivit comentariului din raportul administratorului, „imobilizarile necorporale au scazut de la 125.289 lei in decembrie 2017 la 81.796 lei la sfarsitul lunii iunie 2018, datorita amortizarii din perioada analizata. Activele corporale au inregistrat o scadere de -4%, ajungand, la sfarsitul lunii iunie 2018, la 23.729.444 lei. Insa, in cursul primului semestru din 2018, stocurile au crescut cu 36% fata de decembrie 2017, ajungand la valoarea de 17.961.130 lei. Aceasta evolutie este coroborata cu sezonalitatea vanzarilor pe parcursul unui an si cu aprovizionarea, la sfarsitul lunii iunie 2018, a unor stocuri pentru proiecte ce se vor derula in a doua jumatate a anului 2018. De asemenea creantele comerciale ale societatii au ajuns la 22.746.457 lei, inregistrand o crestere de +47% fata de sfarsitul anului 2017. Aceasta crestere este aferenta unui contract nou, incheiat la data de 9 ianuarie 2018 cu Alumil SA - Grecia, reprezentand vanzarea unor bare de aluminiu. In ceea ce priveste scaderea de -94% a altor creante, aceasta se datoreaza incasarii integrale a contractului de vanzare a activului din Calea Rahovei din 2017. Capitalurile proprii au inregistrat un regres de -22%, in urma hotararii AGAO din 25 aprilie 2018, de repartizare a unui dividend brut de 0,416 lei/actiune, cu data platii la 6 iunie 2018. Datoriile curente au crescut, insa, ca urmare a incheierii unui contract nou in ianuarie 2018, ce prevede achizitia de bare de aluminiu (dupa cum s-a aratat anterior)”.
Mai mult, dupa cum analizeaza oficialii Alumil Rom Industry, datele din contul de profit si pierdere aferent primelor sase luni din 2018, cifra de afaceri din primul semestru a.c. a inregistrat o crestere de +67%, fata de primul semestru al anului trecut, crestere datorata in special vanzarilor de bare de aluminiu catre Alumil SA - Grecia, conform contractului incheiat la 9 ianuarie 2018, mentionat anterior.
„Costul vanzarilor a inregistrat o crestere de +99%, acesta fiind direct conectat cu evolutia si structura cifrei de afaceri. In primul semestru al anului 2018, societatea noastra a inregistrat o pierdere din exploatare in valoare de 869.084 lei, din cauza dinamicii nefavorabile a cotatiei materiilor prime din prima jumatate a anului 2018. In perioada de raportare, compania a inregistrat venituri din dobanzi si diferente de curs de 336.135 lei, in crestere cu +18% fata de perioada similara a anului trecut, iar cheltuielile financiare au inregistrat o scadere de 22%, de la 567.162 lei la 439.790 lei, in principal datorita stabilizarii cursului din ultima perioada. Ca urmare a acestor aspecte, Alumil Rom Industry a inregistrat la sfarsitul primului semestru din 2018 o pierdere financiara in valoare de 103.654 lei. In perioada de raportare, societatea a consemnat o pierdere neta in valoare de 972.738 lei. In plus, numerarul si disponibilitatile in conturi la sfarsitul primului semestru al anului 2018 au scazut cu -34% fata de sfarsitul anului 2017, datorita in principal distributiei de dividende, conform hotararii AGOA din 25 aprilie 2018”, se mai arata in raportul administratorului.
In documentul semnat de Marius Ionita, director general, Ciprian Balasca, director economic si Michail Sotiriou, presedinte al Consiliului de Administratie din cadrul Alumil, se mai precizeaza ca, „in anul 2018, societatea a incheiat un contract de vanzare materii prime din aluminiu (aluminiu nealiat primar, 99,8% Al min) cu Alumil SA - Grecia, cu o valoare estimativa de 6.840.000 euro. Aceste tranzactii afecteaza in mod semnificativ veniturile din activitatea de baza, ducand la o crestere a cifrei de afaceri de 67%”.
***
Alumil Rom Industry SA reprezinta o filiala a companiei Alumil Aluminium Industry SA - Grecia, care este un grup industrial de nivel european implicat in industria de extrudare a aluminiului. La randul sau, Alumil Rom Industry SA detine 100% din capitalul social al firmei Alumil Extrusion, din Filipestii de Padure (judetul Prahova) si are participatii (de cate 40%) si la alte companii pe care le-a infiintat, cum ar fi Alumil Ege Alüminyum Sanayi ve Ticaret Anonim Sirketi din Izmir (Turcia) si Alumil Misr for Aluminium and Accesories Industry JSC, cu sediul in Cairo - Egipt. Potrivit datelor oficiale, Alumil Rom Industry SA, cu sediul social in Capitala, a raportat pentru 2016 venituri din vanzari de 58,29 milioane de lei, in scadere cu -2,18% fata de cele 59,59 milioane de lei din 2015, iar profitul net s-a plasat la peste 1,12 milioane de lei (-47,35%). Pentru anul 2017, managerii societatii au anuntat in rezultatele preliminare ca s-a inregistrat o cifra neta de afaceri de 69,22 milioane de lei (+19,5% fata de 2016), cu un profit net situat la 13,46 milioane de lei (+996,3%). Aceste rezultate sunt cu mult peste estimarile initiale, deoarece, la inceputul lui 2017, conducerea Alumil Rom Industry si-a planificat o cifra de afaceri mai mare de 64,95 milioane de lei (+12% in comparatie cu rulajul de peste 57,92 milioane de lei din 2016). Informatii suplimentare, la www.alumil.ro
|