Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Luni, 23 Decembrie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - ALUMIL ROM INDUSTRY: Crestere de aproape 20% a veniturilor din vanzari
ALUMIL ROM INDUSTRY: Crestere de aproape 20% a veniturilor din vanzari
Furnizori de sisteme Publicat de Cosmin Dincu 21 Feb 2018 07:06
Recent, conducerea companiei Alumil Rom Industry a anuntat ca, in cadrul documentelor financiare aferente anului 2017 (ce prezinta situatii preliminare neauditate, intocmite insa in conformitate cu standardele internationale de raportare financiara), s-a evidentiat o crestere de circa +19,82% a veniturilor din vanzari, iar afacerile s-au mentinut in conditii de rentabilitate, intrucat a fost consemnat si un profit net pozitiv in perioada de referinta. Astfel, situatia rezultatului global si cea a pozitiei financiare atesta ca veniturile din vanzari ale Alumil Rom Industry au fost, in ianuarie-decembrie 2017, de 69,84 milioane de lei (fata de 58,29 milioane de lei in 2016), reflectand un progres de +19,82%. De asemenea, pe fondul unor reduceri comerciale acordate, veniturile nete s-au plasat la 69,22 milioane de lei (+19,5% comparativ cu 2016, cand s-au raportat venituri nete de circa 57,93 milioane de lei). Aceste cifre s-au consemnat in conditiile in care, in perioada de referinta, costul vanzarilor s-a plasat la 49,5 milioane de lei, iar marja bruta la aproape 19,72 milioane de lei, ceea ce a generat, in final, un profit net de 13,46 milioane de lei, in timp ce in 2016 a fost consemnat un castig net de 1,22 milioane de lei.
In documentul ce reliefeaza situatiile financiare consolidate din 2017, managerii Alumil Rom Industry au anuntat ca, in perioada de raportare „cresterea altor venituri operationale, prin vanzarea activelor societatii din Cluj-Napoca si Timisoara, a avut un impact semnificativ asupra profitabilitatii societatii, profitul operational crescand la 15,58 milioane de lei, fiind mai mare cu 779,93% fata de anul anterior”. Insa, in nota caracteristica raportarii situatiilor financiare preliminare, nu au mai fost detaliate si alte aspecte care ar putea permite evaluarea impactului conditiilor economice generale sau ale bransei sistemelor din aluminiu ce au generat asemenea rezultate, mai mult decat pozitive, de vreme ce profitul net a sporit cu +996,31% de la un an la altul.
Totusi, conform raportului asumat de managerii societatii, se mai poate observa, pe scurt, ca totalul activelor s-a majorat valoric in cadrul actualei baze de raportare, astfel incat, daca la finele anului 2016 la acest capitol se consemnau 78,43 milioane de lei, in ianuarie-decembrie 2017 s-a ajuns la circa 87,67 milioane de lei (+11,78%). In acelasi timp, nivelul total al datoriilor pe termen lung a regresat, de la 14,06 milioane de lei (cat a fost la data de 31 decembrie 2016) la putin peste 10 milioane de lei, iar datoriile curente au scazut de la circa 13,08 milioane de lei la 12,91 milioane de lei, conducerea grupului anuntand, pentru acest capitol, o diminuare de -1,27%. La 31 decembrie 2017, ca active circulante, Alumil Rom Industry a raportat o valoare totala putin peste 57,91 milioane de lei (fata de 37,13 milioane de lei in decembrie 2016), la capitolul activelor imobilizate fiind transcrisa suma de circa 29,76 milioane de lei (comparativ cu 41,3 milioane de lei la finele anului anterior). Totodata, ca numerar si echivalente ale acestuia (la sfarsitul perioadei) se evidentiaza valoarea de 9,76 milioane de lei, fata de 12,58 milioane de lei la 31 decembrie 2016, ceea ce arata o depreciere a acestui indicator (-22,42%).
In ceea ce priveste alte aspecte, in documentul semnat de Michail Sotiriou - director general al societatii si Ciprian Balasca - director financiar se remarca si ca „in cursul lui 2017, stocurile au crescut cu +25,56% fata de 31 decembrie 2016, atingand, la sfarsitul perioadei analizate, valoarea de 13,15 milioane de lei, comparativ cu 10,47 milioane de lei, mai ales ca aceasta evolutie este coroborata cu sezonalitatea vanzarilor pe parcursul unui an. De asemenea, creantele societatii au ajuns la aproape 16,31 milioane de lei, inregistrand o crestere de +21% comparativ cu sfarsitul anului 2016, cand s-au consemnat 13,48 milioane de lei. Intrucat cifra neta de afaceri din 2017 a inregistrat o crestere de circa +19,5% fata de cele patru trimestre corespunzatoare ale anului anterior, costul vanzarilor a consemnat o majorare de +24,26% pentru aceeasi baza de raportare, de la 39,83 milioane de lei la peste 49,5 milioane de lei, acest parametru fiind direct conectat cu evolutia si structura cifrei de afaceri. Totodata, in cele 12 luni ale anului 2017, grupul a realizat un profit inainte de impozitare in valoare de aproape 15,13 milioane de lei (+916,14%). Tinand cont de aceeasi evolutie si structura a cifrei de afaceri, cheltuielile administrative au inregistrat o crestere usoara, de +2,42% fata de ianuarie-decembrie 2016, ajungand la circa 4,4 milioane de lei, profitul operational cifrandu-se, dupa cum se arata anterior, la 15,58 milioane de lei si reflectand, astfel, o situatie optima. Totodata, la finele lunii decembrie 2017, costurile de vanzare si distributie au sporit cu +4,07% fata de 31 decembrie 2016, pana la 13,43 milioane de lei”.
***
Alumil Rom Industry SA reprezinta o filiala a companiei Alumil Aluminium Industry SA - Grecia, care este un grup industrial de nivel european implicat in industria de extrudare a aluminiului. La randul sau, Alumil Rom Industry SA detine 100% din capitalul social al firmei Alumil Extrusion, din Filipestii de Padure (judetul Prahova) si are participatii (de cate 40%) si la alte companii pe care le-a infiintat, cum ar fi Alumil Ege Alüminyum Sanayi ve Ticaret Anonim Sirketi din Izmir (Turcia) si Alumil Misr for Aluminium and Accesories Industry JSC, cu sediul in Cairo - Egipt. Potrivit datelor oficiale, Alumil Rom Industry SA, cu sediul social in Capitala, a raportat pentru 2016 venituri din vanzari de 58,29 milioane de lei, in scadere cu -2,18% fata de cele 59,59 milioane de lei din 2015, iar profitul net s-a plasat la peste 1,12 milioane de lei (-47,35%). Pentru anul 2017, managerii societatii au anuntat in rezultatele preliminare ca s-a inregistrat o cifra neta de afaceri de 69,22 milioane de lei (+19,5% fata de 2016), cu un profit net situat la 13,46 milioane de lei (+996,3%). Aceste rezultate sunt cu mult peste estimarile initiale, deoarece, la inceputul lui 2017, conducerea Alumil Rom Industry si-a planificat o cifra de afaceri mai mare de 64,95 milioane de lei (+12% in comparatie cu rulajul de peste 57,92 milioane de lei din 2016). Informatii suplimentare, la www.alumil.ro
 
SISECAM
ABONARE REVISTE
rehau
TSV
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left