Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Vineri, 27 Ianuarie 2023
ABONARER REVISTE
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - ALUMIL Rom Industry mentine masurile sanitare si obtine o crestere a vanzarilor
ALUMIL Rom Industry mentine masurile sanitare si obtine o crestere a vanzarilor
Furnizori de sisteme Publicat de Cosmin Dincu 17 Dec 2020 05:56
Recent, conducerea companiei Alumil Rom Industry a anuntat ca, in cadrul documentelor financiare aferente primelor noua luni ale anului 2020 (date publicitatii in ultima jumatate a lunii noiembrie a.c., care prezinta situatii preliminare neauditate, intocmite insa in conformitate cu standardele internationale de raportare financiara), s-a evidentiat o crestere a veniturilor din vanzari, iar afacerile au intrunit conditii de rentabilitate, intrucat a fost consemnat un profit net pozitiv, mai mare decat cel anterior, in perioada de referinta. Totusi, in contextul pandemiei de coronavirus, managementul societatii (Michail Sotiriou, presedintele CA si Marius Ionita, director general) continua si in acest document sa avertizeze ca „in contextul propagarii rapide a virusului SARS-CoV-2 la nivel global si a instituirii de catre presedintele Romaniei a starii de urgenta (si apoi, a celor de alerta – n.r.), Alumil a revizuit la inceputul lunii martie 2020 Planul de Continuitate a Afacerii, in sensul identificarii riscurilor pe care impactul COVID-19 l-ar putea aduce in activitatea societatii. Desi pana la momentul prezentului raport nu se inregistreaza un impact major asupra pozitiei financiare a societatii, gradul de incertitudine cu privire la evolutiile viitoare ramane ridicat”.
Cu prilejul redactarii raportului, au fost puse in evidenta, astfel, principalele preocupari ale echipei de management in toata aceasta perioada, care au fost legate de:
- Siguranta intregii echipe Alumil, a familiilor angajatilor, a clientilor si colaboratorilor societatii.
- Asigurarea continuitatii activitatii in toate departamentele, fara intreruperi.
„Masurile de prevenire a impactului pandemiei de coronavirus s-au aplicat gradual in cadrul societatii, fiind introduse inca din a doua jumatate a lunii februarie 2020, apoi intensificate in prima parte a lunii martie, iar cea mai mare parte a acestora raman in vigoare pe parcursul intregului an. Principalele riscuri identificate au vizat dificultati temporare in aprovizionarea societatii, in livrari intra-comunitare, in asigurarea optima a personalului direct si indirect productiv al societatii si in impredictibilitatea reglementarilor legale, cu impact temporar asupra activitatii economice la nivel national”, a mai subliniat, prin intermediul raportului, Michail Sotiriou.
Dupa cum se mai arata in raport, pentru a diminua efectele negative asupra activitatii societatii a potentialelor riscuri, s-au implementat urmatoarele masuri:
- Asigurarea de mijloace de protectie si prevenire pentru mentinerea starii de sanatate a personalului;
- Achizitionarea de termometre pentru verificarea zilnica a personalului fabricii de la Filipestii de Padure, in vederea depistarii persoanelor cu potentiale simptome de infectare cu coronavirusul ce provoaca maladia Covid-19;
- Demararea unui program de telemunca pentru personalul din sediul central din Bucuresti;
- Campanii intensive de informare in scopul constientizarii regulilor de igiena ce trebuie implementate si respectate in vederea prevenirii contractarii virusului, de catre intreg personalul Alumil Rom Industry SA;
- Sistarea sau limitarea calatoriilor in strainatate in interes de serviciu pentru tot personalul societatii;
- Sistarea organizarii si participarii la activitati ce implica adunari de persoane in afara companiei (simpozioane, training-uri etc.);
- Implementarea masurilor de informare de catre intreg personalul a oricaror simptome de boala;
- Cresterea stocului de siguranta pentru anumite materii prime si consumabile pentru productie;
- Asigurarea unei comunicari eficiente cu furnizorii din lantul de aprovizionare, in vederea asigurarii masurilor de prevenire a disfunctionalitatilor in lantul de furnizare, legate atat de activitatea de furnizare propriu-zisa, cat si de eventuale probleme de transport si tranzitare transfrontaliera;
- Teleconferinte si comunicare frecventa si eficienta cu managerii si personalul din reteaua de distributie, in vederea asigurarii unui flux rapid de informatii si a unor decizii operative prompte.
In alta ordine de idei, pe scurt, conform raportului, situatia rezultatului global si cea a pozitiei financiare atesta ca veniturile nete ale Alumil Rom Industry au fost, in ianuarie-septembrie 2020, de circa 50,91 milioane de lei (fata de 48,24 milioane de lei in intervalul similar din 2019), reflectand un progres indubitabil, in pofida contextului nesigur, generat de criza sanitara pe care o traversam. De asemenea, tinand cont si de reducerile comerciale acordate, care au fost efectuate, veniturile din vanzari au depasit cu putin 51,22 milioane de lei, reflectand tot o crestere fata de cele 48,58 milioane de lei din ianuarie-septembrie 2019. Toate aceste rezultate s-au consemnat in conditiile in care, in perioada analizata, costul vanzarilor s-a plasat la 33,35 milioane de lei, iar marja bruta la aproape 17,55 milioane de lei, ceea ce a generat, in final, un profit net de aproape 2,23 milioane de lei, in timp ce in ianuarie-septembrie 2019 a fost consemnat un profit net de 1,47 milioane de lei.
***
Alumil Rom Industry SA reprezinta o filiala a companiei Alumil Aluminium Industry SA - Grecia, care este un grup industrial de nivel european implicat in industria de extrudare a aluminiului. La randul sau, Alumil Rom Industry SA a detinut 100% din capitalul social al firmei Alumil Extrusion, din Filipestii de Padure (judetul Prahova), desfiintata intre timp, si are participatii (de cate 40%) si la alte companii pe care le-a infiintat, cum ar fi Alumil Ege Alüminyum Sanayi ve Ticaret Anonim Sirketi din Izmir (Turcia) si Alumil Misr for Aluminium and Accesories Industry JSC, cu sediul in Cairo - Egipt. Potrivit datelor oficiale, Alumil Rom Industry SA, cu sediul social in Capitala, a raportat pentru 2016 venituri din vanzari de 58,29 milioane de lei, in scadere cu -2,18% fata de cele 59,59 milioane de lei din 2015, iar profitul net s-a plasat la peste 1,12 milioane de lei (-47,35%). Pentru anul 2017, managerii societatii au anuntat in rezultatele finale ca s-a inregistrat o cifra neta de afaceri de 69,22 milioane de lei (+19,5% fata de 2016), cu un profit net situat la aproape 12,65 milioane de lei (+1029,46%). Aceste rezultate au fost cu mult peste estimarile initiale, deoarece, la inceputul lui 2017, conducerea Alumil Rom Industry si-a planificat o cifra de afaceri mai mare de 64,95 milioane de lei (+12% in comparatie cu rulajul de peste 57,92 milioane de lei din 2016). De asemenea, la nivelul lui 2018, s-au raportat vanzari nete de 94,36 milioane de lei (+36,32%), insa in conditiile unei scaderi a profitului net, la 535.602 lei (-95,77%), iar in 2019 s-a ajuns la o cifra de afaceri de 67,24 milioane de lei, cu exporturi evidentiate separat de 2,19 milioane de lei si cu un profit net de 2,42 milioane de lei. Informatii suplimentare, la www.alumil.ro
 
SISECAM
2021-video-fer
rehau
Meesenburg
TOP-500-PRODUCERS
A apărut editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2022!
 

Autentificare

simonswerk left
hospice doneaza