Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Duminica, 22 Decembrie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - CASH aplica un set de masuri speciale in vederea diminuarii costurilor de fabricatie
CASH aplica un set de masuri speciale in vederea diminuarii costurilor de fabricatie
Furnizori de sisteme Publicat de Camelia Pantel 10 Aug 2023 06:03
Pentru a putea face fata majorarii constante a preturilor la materiile prime, care au avut un impact negativ foarte mare asupra activitatii, compania Cash, cu sediul in Botosani, a decis sa recurga la o crestere a stocurilor de marfuri prin accesarea unui credit IMM INVEST. „Am luat aceasta decizie pentru a putea sa ne mentinem clientii pe care ii avem deja si pe care i-am ajutat sa treaca mai usor peste aceasta perioada, dar si pentru a ne mari portofoliul de clienti. Nu putem face nici o preconizare in ceea ce priveste evolutia acestei situatii, insa tot ce putem spune este ca ne-am bucura foarte mult ca preturile la materiale sa nu mai creasca in continuare. Activitatea proprie consta in distributia de feronerie Winkhaus pentru ferestre si usi, segment ce are o contributie de aproximativ 95% la incasarile totale, diferenta revenind vanzarilor de alte accesorii, toate acestea fiind destinate executiei tamplariei din PVC si lemn stratificat. Pe segmentul de accesorii care completeaza gama de feronerie, colaboram cu furnizori precum Heicko Romania, Dom Romania, Hoppe si Simonswerk. Nivelul cererii pentru aceste categorii de produse s-a mentinut anul acesta la cote rezonabile, chiar daca au existat si anumite fluctuatii. In aceste conditii, vizam cel putin o mentinere a cifrei de afaceri, care in 2022 a crescut fata de 2021 cu 19%, atingand valoarea de 5,7 milioane de lei si, de ce nu, sa mentinem trendul crescator pe care l-am avut in ultimii ani. Ne dorim, de asemenea, sa ne mentinem activitatea la parametri optimi, fara sa derulam, pe termen scurt, proiecte de investitii, desi avem in plan ceva in acest sens, avand in vedere ca situatia creditarii este, in prezent, dificila. Aria proprie de distrbutie este activa la nivel national, livrarile realizandu-se atat direct, prin intermediul depozitului din Botosani, cat si prin parteneriatele pe care le avem in derulare cu colaboratorii din tara. Suntem o prezenta constanta in acest domeniu din anul 2003 si am reusit sa dezvoltam intotdeauna parteneriate durabile si stabile cu toti colaboratorii. Incercam sa oferim beneficiarilor solutii complete si punem un accent deosebit pe calitatea produselor pe care le oferim si pe serviciile noastre prompte. Echipa Cash se axeaza in activitatile curente in principal pe seriozitate si profesionalism”, a mentionat Ionel Maxim, managerul firmei. Informatii suplimentare, la www.cashbt.ro 
 
ABONARE REVISTE
SISECAM
rehau
TSV
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left