Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Duminica, 22 Decembrie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - CHERUBINI ofera noi solutii inteligente de actionare a sistemelor de umbrire
CHERUBINI ofera noi solutii inteligente de actionare a sistemelor de umbrire
Furnizori de sisteme Publicat de Ovidiu Stefanescu 24 Mai 2021 06:36
Oferta Cherubini se adreseaza companiilor al caror obiect principal de activitate este reprezentat de productia de rulouri din aluminiu, usi de garaj de tip rulou, copertine, pergole, rolete textile si jaluzele venetiene. Obiectivul principal pe piata din Romania este de a veni in sprijinul producatorilor locali, oferind acestora  un raport optim calitate-pret, care sa ii ajute in cresterea competitivitatii – obligatorie in noul climat economic atat pe piata interna, cat si pe cea externa. In continuare, Silviu Chirmus, Business Area Manager Romania & Moldova, se refera la aspecte importante ale activitatii curente a companiei. 
 
-Care a fost cifra de afaceri in 2020 si primul trimestru al anului in curs la nivel de grup?
-Cifra de afaceri la nivel de grup a depasit pragul de 40 de milioane de euro la finalul lui 2020, inregistrand o crestere de aproximativ 10% comparativ cu exercitiul financiar anterior, pe care ne dorim sa o mentinem si pentru anul in curs. In ceea ce priveste vanzarile de 12 milioane de euro realizate in primul trimestru din 2021, acestea ne confirma faptul ca avem sanse foarte mari in a atinge dezideratul propus.
 
-Realizati o prezentare succinta a portofoliului de produse si ponderea acestora in cifra de afaceri.
-Portofoliul nostru de produse este impartit in doua segmente principale - si anume: unul care genereaza 45% din cifra de afaceri totala si cuprinde solutii de actionare manuala a sistemelor de umbrire (ne referim aici la reductoare mecanice, manivele de actionare si accesoriile specifice), iar celalalt, reprezentand diferenta de 55%, contine solutii pentru actionarea electrica a sistemelor de protectie solara, mai exact motoare tubulare si dispozitive de comanda pentru inchiderea sau deschidere lor. Cel mai nou produs pe acest din urma acest segment fost lansat in cadrul editiei online din 2021 a targului international R+T, de la Stuttgart. Este vorba despre solutia PLUG & PLAY SAFE EASY, reprezentand un motor electronic cu setare automata a capetelor de cursa, prevazut, totodata, inclusiv cu actionare manuala in caz de avarie. Raportul de transmisie permite ridicarea rapida a ruloului, in cazul in care alimentarea electrica a motorului este intrerupta. Aceasta solutie este recomandata atunci cand ruloul reprezinta singurul punct de acces intr-o anumita locatie sau mai ales in situatia in care este montat in dreptul unei iesiri de urgenta, facilitand astfel respectarea prevederilor legale in vigoare privind protectia impotriva incendiilor.
 
-Enumerati dificultatile curente in desfasurarea activitatii si masurile adoptate pentru a le depasi.
-In afara de faptul ca am fost nevoiti sa decalam cu aproximativ sase luni de zile inceperea procesului de distributie pe piata din Romania, provocarile aparute in desfasurarea activitatii nu au fost cu mult diferite fata de cele intalnite in industria de profil. Ar fi de mentionat intreruperea temporara a lanturilor de aprovizionare, cauzata de lipsa materiei prime, lucru ce a dus implicit la o crestere de pret a acesteia, in special pe segmentul de componente electrice si electronice. Masurile luate pentru depasirea dificultatilor aparute in desfasurarea activitatii au fost integrarea unui nou sistem de planificare a resurselor companiei (ERP), marirea echipei de cercetare si dezvoltare tehnologica, precum si a retelei de reprezentante in toata lumea, pentru a fi cat mai aproape de partenerii nostri si a-i sustine in provocarile ce apar in noul context economico -social.
 
-Cum se deruleaza operatiunile pe piata din Romania si cine sunt principalii parteneri?
-La momentul actual, avand in vedere experienta dobandita pe parcursul celor 15 ani de activitate in acest domeniu, rolul meu este de a dezvolta procesul de distributie pe piata locala, printr-o retea de parteneri al caror obiect principal de activitate este productia de rulouri din aluminiu si usi de garaj tip rulou, copertine, pergole, rolete textile sau jaluzele venetiene si a caror afacere se afla in proprietatea familiei, deoarece in acest caz exista o probabilitate foarte mare de a avea un sistem similar de valori, precum si o viziune comuna cu privire la modalitatea de creare a unui parteneriat benefic pentru ambele parti implicate. Obiectivul nostru principal este de a veni in ajutorul producatorilor locali, cu un raport optim calitate-pret, care sa ii ajute in cresterea competitivitatii lor atat pe piata interna, cat si pe cea externa, conditie absolut necesara in noul climat economic. Acesta este unul din motivele principale pentru care am ales un model de distributie care presupune ca procesul de livrare si facturare a produselor sa se faca de la fabrica din Italia direct catre partenerii nostri, cu scopul de a elimina din pretul lor de achizitie costurile suplimentare generate de existenta unei sucursale locale si pentru ca ei sa poata beneficia, totodata, de taxarea inversa, specifica achizitiilor din spatiul intracomunitar.
 
-Cum estimati ca va evolua cererea pe termen scurt si mediu, din punct de vedere al calitatii si performantei tehnice a produselor specifice?
-In ultima perioada, datorita faptului ca oamenii au petrecut mai mult timp acasa, au inceput sa devina tot mai interesati de conceptul de casa inteligenta, motiv pentru care la finalul anului 2020 s-au inregistrat in Europa peste 50 de milioane de case ce aveau integrate sau in curs de integrare dispozitive specifice IoT, iar estimarea pentru anul 2024 este ca aceasta cifra se va dubla. In consecinta, am decis sa lansam anul acesta o noua gama de motoare pentru rulouri si copertine Open ZRX, respectiv Ora ZRX, care vor avea incorporata tehnologia Z-Wave, ceea ce va face posibila integrarea lor in aproape orice sistem de casa inteligenta, care foloseste acest protocol de comunicatii wireless. Acesta este utilizat, in principal, pentru automatizarea imobilelor rezidentiale unifamiliale si este compatibil cu 3.000 de dispozitive inteligente ce permit controlul de la distanta - prin intermediul aplicatiei proprii Metahome ori a dispozitivelor inteligente Google Home sau Amazon Alexa - a sistemelor de umbrire, climatizare, iluminat, audio si video, etc.
 
SISECAM
ABONARE REVISTE
rehau
TSV
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left