DECEUNINCK: Profitabilitatea creste cu 36%, in pofida pandemiei SARS-CoV-2 |
Furnizori de sisteme Publicat de Cosmin Dincu 21 Ian 2021 06:14 |
![]() In ceea ce priveste datele financiare, care vor fi reiterate in forma finala si auditata la 25 februarie 2021, vanzarile din anul 2020 au ajuns, probabil, la 642 milioane de euro (+1%), comparativ cu 634 milioane de euro in 2019, iar indicatorul profitabilitatii - EBITDA ajustat - s-a plasat intre 82 milioane de euro si 86 milioane de euro, la un nivel estimat de 13,1% din vanzari (versus 60,6 milioane de euro sau 9,6% din vanzari in 2019). Desigur, la capitolul profitabilitatii s-a consemnat cea mai notabila crestere, de +36%, in pofida pandemiei de Covid-19, al carei impact negativ a fost complet anulat de implementarea imediata a unor initiative diverse de reducere a costurilor. Totodata, ca urmare a cresterii nivelului lichiditatilor, precum si pe fondul impactului altor factori pozitivi, datoria neta este asteptata sa se diminueze de la 140 milioane de euro in decembrie 2019 la 55-60 milioane de euro la finele lui 2020.
„La aceasta situatie pozitiva, de reducere a datoriei (cu caracter permanent), au contribuit si performanta operationala de ansamblu, masurile privind imbunatatirea structurala a capitalului de lucru, vanzarea unor active neutilizate, reducerea cotei de participatii la Ege Profil (Turcia), prin vanzarea unei cote totale de 7,5% etc. O suma de circa 20 milioane de euro, rezultata ca urmare a masurilor de optimizare a activitatii, este totusi considerata ca avand un efect temporar”, a declarat Francis Van Eeckhout, CEO al Deceuninck.
In concluzie, managerii Deceuninck mai precizeaza ca, in pofida inchiderii temporare a unor unitati de productie, a faptului ca multi angajati (in general, cei cu functii de conducere) au lucrat de acasa si a unor modificari la nivelul conducerii corporatiei (unele mandate pentru anumite functii incepand in prima parte a lui 2021), implementarea proiectelor strategice ale grupului s-a efectuat si continua sa aiba loc in ritmul prestabilit, ceea ce creeaza bazele solide ale dezvoltarii ulterioare.
|