Furnizori de sisteme
Publicat de Ovidiu Stefanescu
09 Ian 2017 16:27
|
La finele anului recent incheiat, grupul francez Arkema a anuntat finalizarea procesului de preluare a companiei Den Braven, reprezentand unul dintre cei mai importanti furnizori de materiale de sigilare, cu aplicatii in industrie si in sectorul constructiilor. Echipa manageriala a Arkema afirma ca prin tranzactia de 485 milioane de euro se urmareste consolidarea diviziei Bostik din cadrul grupului, precum si dezvoltarea accelerata a sectiei de materiale de inalta performanta. Conform datelor preliminare, Den Braven, detinut pana la jumatatea lui 2016 de consortiul olandez Egeria-Wagram, a realizat o cifra de afaceri de aproximativ 350 de milioane de euro, compania avand actualmente circa 1.000 de angajati. Prin integrarea respectiva, expertii Arkema estimeaza sinergii de 30 de milioane de euro, urmand ca participarea nemijlocita la obtinerea de venituri sa se materializeze inca din 2017. Den Braven detine in Romania o unitate de fabricatie amplasata in localitatea Buftea, avand filiale de vanzari in Cluj-Napoca, Constanta, Craiova, Iasi si Timisoara. Mai mult de jumatate din productie este destinata exportului, care se realizeaza in principal in Europa, America Latina, Orientul Mijlociu si Africa de Nord. Cele mai recente date financiare indica faptul ca, prin comercializarea unei game extinse de spuma poliuretanica si hotmelt, subsidiara locala obtine anual incasari de peste 173 milioane de lei.
|