Contextul actual este deosebit de complex, fiind marcat de efectele crizei sanitare, care nu s-a incheiat inca si care a afectat direct si puternic economia mondiala, inclusiv sectorul de ferestre, usi si pereti cortina. Cele mai importante perturbari au fost constituite de dezechilibrarea lanturilor de aprovizionare, precum si de disponibilitatea scazuta a anumitor materii prime, care a dus, in mod natural, la cresterea preturilor acestora. Dragos Matei, director general AGC Flat Glass Romania, a afirmat ca „în opinia noastra, actualele cresteri de preturi erau inevitabile. Noi suntem, in principal, producatori de sticla bruta, iar marjele comerciale pe acest segment se situeaza la cote extrem de mici. In momentul in care costurile incep sa creasca, ele se reflecta asupra profitului. Au fost ani in care veniturile operationale au fost minime sau chiar negative. Desigur, nu este vorba despre piata din Romania, care este de mici dimensiuni, ci despre tendintele sticlei la nivel global. Anul trecut nu a fost foarte bun, mai ales din cauza blocajelor de aprovizionare, ceea ce a dus la inregistrarea de pierderi. Simultan, au sporit costurile cu materiile prime, cu munca etc., iar toate acestea au dus la imposibilitatea de a mentine preturile la nivelurile initiale. In schimb, in 2020 cererea a sporit considerabil, dar din cauza unor conjuncturi speciale am fost pusi in imposibilitatea de a livra cantitatile solicitate. Pe fondul scaderii cererii venite din partea unor industrii, la finele lui 2020 a fost luata decizia opririi unor facilitati de productie din Europa, insa domeniile afectate (cum ar fi cel auto, de exemplu) si-au revenit foarte rapid in 2020 si au luat oarecum prin surprindere oferta. Efectul direct asupra domeniului sticlei arhitecturale a fost acela ca s-au diminuat cantitatile livrate, pentru a acoperi cererea de pe segmentele amintite anterior prin productia fabricilor care lucrau in mod traditional pentru sectorul constructiilor. Totul s-a reflectat asupra pretului de livrare, care a sporit inclusiv din cauza costurilor de fabricatie. Desigur, pandemia, ca orice alt tip de criza, aduce cu sine o oportunitate de curatare a domeniului pe care il afecteaza. Pe noi, departarea fata de clienti ne-a determinat sa identificam mijloace noi de comunicare, sa dezvoltam cataloage digitale de produs, pentru a ordona portofoliul format din peste 5.000 de articole. Astfel, este obligatorie identificarea unui echilibru intre dimensiunea stocurilor (valorile mari fiind in favoarea clientilor, datorita cresterii disponibilitatii produselor) si orientarea productiei pe comenzi, iar digitalizarea ne ajuta mult din acest punct de vedere pentru a identifica metode mai flexibile si mai transparente de organizare a proceselor de fabricatie, pentru a anticipa mai bine cererea si a veni rapid in intampinarea ei cu cele mai bune solutii”.