GIMAV: Sporire a exportului de echipamente pentru sticla float |
Furnizori de sisteme Publicat de Cosmin Dincu 07 Aug 2015 21:37 |
![]() „Anul trecut, productia – la nivelul intregii industrii a bunurilor de capital - s-a majorat cu +4,7%, indicand de fapt atingerea nivelului de 36,64 miliarde euro, exportul fiind insa in crestere cu +2,2%, la 26,17 miliarde euro. Avantajele fructificate de industria italiana de profil au avut efectul scontat, generand o sporire a vanzarilor de utilaje si alte asemenea produse pe plan local cu +11,4%, respectiv la 10,46 miliarde euro. Totusi, aceasta nu reprezinta dimensiunea exacta a sectorului italian specializat, care a achizitionat din import echipamente evaluate la 6,78 miliarde euro (+8,5%). Astfel, nu este o surpriza ca exportul constituie 71% din activitatea firmelor implicate pe piata fabricarii bunurilor de capital, cele mai multe masini italiene de prelucrare a sticlei indreptandu-se in 2014 spre Franta (8,47%), China (7,6%), Rusia (7,07%), Brazilia (5,65%), SUA (5,3%), Mexic (4,94%), Turcia (4,17%), Romania – ce ocupa o pozitie importanta in clasament, inaintea Germaniei (cu 3,89%) etc. Pe segmentul de utilaje destinate sticlei float, exportul a insumat 577 milioane de euro, dintr-un total de 932,6 milioane de euro, circa 40,36% fiind aportul altor state europene, membre sau nu ale UE. Avansul consemnat in Germania (ce ocupa al patrulea loc in top, fata de pozitia a saptea in 2013), Marea Britanie si, mai ales Spania (cu o crestere de aproape 300%) au modificat insa structura livrarilor, rezultate mai slabe fiind consemnate pe alte piete de referinta, cum ar fi Federatia Rusa si Turcia, care totusi raman in clasamentul principalelor 10 destinatii de export. Alte 355,6 milioane de euro, din totalul de 932,6 milioane de euro, au revenit exportului de echipamente, accesorii si produse speciale pentru sticla destinata altor aplicatii – hollow glass (practic, aceeasi valoare ca in 2013), pentru care clientii din statele Uniunii Europene raman majoritari (cu o pondere de circa 35%)”, se arata in raportul GIMAV.
Potrivit studiului elaborat de specialistii organizatiei, performanta in vanzari continua sa fie notabila pentru sectorul italian de profil care, in cadrul celor doua segmente, a comercializat anul trecut (pe piata interna si la export) utilaje cu o valoare de 1,17 miliarde euro (+2,84% fata de cele 1,14 miliarde euro din 2013). In acest sector strict specializat, alte date indica valori de 932,5 milioane de euro la export, 96,4 milioane de euro in cazul importului, comenzi locale de 247,2 milioane de euro (+1%) si o forta de munca stabila, evaluata la 4.000 de specialisti. In acelasi timp, datele statistice din primele luni ale lui 2015 indica o inversare a trendului specific anilor din perioada recesiunii, creandu-se bazele unei dezvoltari solide si, mai mult, existenta unei cereri sustenabile, stabile, pe care atat companiile din industria echipamentelor pentru prelucrarea sticlei, cat si cele din intregul sector de utilaje, o asteptau in anii anteriori.
Romania a intrat in topul primelor 20 de tari destinatare
Cu o crestere de 15% a importului de echipamente italiene, in general, Romania a intrat in topul celor 20 de state destinatare, insa pe ultima pozitie, cu achizitii ce s-au situat la 219,8 milioane de euro. Daca se are insa in vedere cota ocupata in 2013, anul trecut Romania (alaturi de Cehia) a reprezentat tara cu cea mai semnificativa crestere a importului de echipamente italiene, ajungand de pe pozitia a 48-a pe locul al optulea, cu o cota de 3,89% din totalul exportului efectuat din Italia. O modificare importanta, in cazul tarii noastre, s-a observat mai ales in ceea ce priveste livrarile de echipamente, accesorii si produse speciale pentru sticla destinata industriei ambalajelor, unde Romania – prin importul efectuat a ajuns de la locul al 67-lea la pozitia a cincea, cu o cota ce a depasit 6%. In fine, raportul GIMAV include si o analiza detaliata a industriei italiene de vitraje si alte produse din sticla, care denota ca, in 2014, industria locala de sticla plana – sticla trasa, ce nu se mai realizeaza pe plan local, foi de sticla tip blank si sticla float propriu-zisa, cu unitati de productie localizate in nordul, centrul si sudul Italiei – a realizat 793.211 tone (+8,72%), importul insumand peste 269.007 tone (-8,44%), iar exportul 266.129 tone (-1,31%), ceea ce denota competitivitatea sectorului analizat. Pe segmentul „hollow glass”, productia italiana este complet automatizata, iar aceasta a insumat, in precedentele 12 luni, 3.636.376 tone (+0,92%), din care ponderea a fost detinuta de ambalajele pentru industria alimentara, cu 3.090.133 tone (+0,63%), urmate de recipiente din sticla (234.272 tone sau +0,28%), fiole si alte obiecte pentru industria farmaceutica (143.559 tone sau +1,78%), respectiv sticlarie utilizata in aplicatii casnice (158.432 tone sau +6,93%). Mai mult, GIMAV contabilizeaza si productia locala de fibre/ vata din sticla, aceasta sporind cu +0,38% in 2014 si ajungand la 81.794 de tone. Informatii suplimentare, la www.gimav.it
|