Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Luni, 16 Iunie 2025
ABONARE REVISTE
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - GRUPA KETY: Cifra de afaceri estimata la 1,68 miliarde PLN
GRUPA KETY: Cifra de afaceri estimata la 1,68 miliarde PLN
Furnizori de sisteme Publicat de Cosmin Dincu 07 Mai 2013 07:26
Recent, managerii corporatiei poloneze Grupa Kety – care integreaza in structura sa marcile/companiile GK, Aluprof, Metalplast Stolarka, Krajowe Akcesoria i Rozwiaznia Okuciowe (Karo), Alutrans System si Alupol Packaging – au dat publicitatii rezultatele financiare aferente anului 2012, efectuand o serie de previziuni pentru primul trimestru a.c. si in ceea ce priveste activitatea din 2013. „Aspectele macroeconomice impun conturarea unui scenariu pesimist pentru corporatie, din cauza fluctuatiilor ratei de schimb valutar (aprecierea monedei europene fata de euro si deprecierea acesteia comparativ cu dolarul american), in contextul unei cresteri economice inconsistente in Polonia si pe principalele piete-tinta. De asemenea, pretul aluminiului primar – si, evident, al produselor finite – va afecta negativ vanzarile. Astfel, daca principalii indici financiari din 2012 au relevat vanzari totale de 1,57 miliarde PLN (379,5 milioane de euro), ce au dus la un profit net de 117 milioane PLN (28,17 milioane de euro), ceea ce a insemnat majorari de 5,3% si 2,5% comparativ cu 2011, pentru anul in curs se poate lua in considerare o cifra de afaceri de 1,68 miliarde PLN (404,6 milioane de euro), mai mult cu 7%, in conditiile reducerii cu 11% a profitului net, la 104,5 milioane PLN (25,16 milioane de euro)”, a subliniat Dariusz Mańko, presedintele Consiliului de Administratie. Conducerea grupului sustine ca, in 2012, exportul a constituit 35% din total, iar cota acestuia continua sa se majoreze, in pofida problemelor economice din UE. Programul de investitii, care insumeaza 140,4 milioane PLN continua sa se deruleze in ritmul planificat, iar rezultatele preliminare din trimestrul intai al anului in curs, care indica o depreciere de 3% comparativ cu perioada similara din 2012, pana la 340 milioane PLN (dupa cum s-a estimat la inceputul exercitiului financiar curent) sunt satisfacatoare in contextul actual. Desi numai sectia de ambalaje flexibile a raportat o majorare de 3%, divizia de sisteme din aluminiu (-3%) a fost mai putin afectata de diminuarea cotatiei aluminiului primar, care a dus la pierderi mai mari (-8%) pe segmentul produselor extrudate. In concluzie, profitul net din ianuarie-martie, evaluat la 19 milioane PLN, este cu aproape 20% mai redus ca in intervalul similar din 2012.
 
Sistemele Aluprof – folosite la circa 170 obiective din Polonia
In nota obisnuita, managerii Grupa Kety au evidentiat o serie de informatii despre situatia pietei de profil pentru fiecare domeniu de activitate din cadrul holdingului. In ceea ce priveste societatea Aluprof, ce reprezinta segmentul sistemelor din aluminiu, fiind implicat in proiectarea si productia de profile pentru tamplarie/fatade si elemente pentru sisteme exterioare de umbrire, Dariusz Mańko a subliniat ca aceasta afacere constituie un real succes in comparatie cu alte divizii. „Aluprof constituie una dintre putinele companii din Polonia care, in ultimii ani, a fost capabila sa genereze profit prin promovarea unor cunostinte si tehnologii avansate in ceea ce priveste seriile din aluminiu cu aplicatii arhitecturale, fiind liderul pietei locale si aflandu-se deja in topul furnizorilor din Europa Centrala si de Est. Un aspect interesant – care demonstreaza insa potentialul Aluprof – este constituit de faptul ca in 2012 profilele din aluminiu livrate pe piata poloneza s-au utilizat la 169 de imobile nou-construite (din categoria cladirilor de birouri), reprezentand aproape 50% din totalul acestei piete. Aceasta inseamna ca reperele respective sunt considerate – de arhitecti si investitori – ca avand performante cel putin similare unor sisteme/marci consacrate si prestigioase, ce apartin altor lideri europeni. De asemenea, ca urmare a atestarii unor categorii de produse de catre institute independente din Germania si Marea Britanie, acestea pot fi folosite cu succes pentru obiective ce presupun cerinte speciale, cum ar fi cele din domeniul constructiei de facilitati energetice, precum si la case pasive – sector care va beneficia de sustinere financiara din partea guvernelor diverselor tari comunitare. In alta ordine de idei, cred ca – pentru o firma poloneza – cooperarea globala reprezinta o oportunitate de dezvoltare, un exemplu in acest sens fiind dat de Metalplast Stolarka – societate ce asigura servicii de executie si montaj al fatadelor cortina. Situatia nesigura din Polonia, coroborata cu numeroasele falimente ale firmelor din bransa implicata in fabricarea unor asemenea structuri au fost principalele motive pentru care Metalplast Stolarka si-a extins activitatea in alte state europene si cu precadere in Germania, chiar daca in statul federal situatia concurentiala este deosebit de dificila. Efortul depus de echipa de vanzari si de personalul sectiei tehnice a dus la semnarea unor contracte in valoare de cateva zeci de mii de euro in Germania, pentru pereti cortina in cadrul unor imobile dintr-un campus universitar. Desi in urma cu doar cativa ani parea a fi un obiectiv ce nu poate fi indeplinit, semnarea unui contract in SUA, ce prevede proiectarea si livrarea unor elemente modulare de pereti cortina ce vor fi utilizati la o cladire-turn cu 31 de etaje in New York, constituie fara indoiala un alt succes in directia exportului. In concluzie, 2012 a constituit o perioada in care s-a consemnat un record din punct de vedere al rezultatelor financiare si – cu toate ca planul de afaceri din acest an porneste de la premisa diminuarii profitabilitatii – vom depune toate eforturile pentru ca in 2013 veniturile din vanzari si rezultatul operational sa fie similare sau cu doar cateva procente mai reduse ca in precedentele 12 luni”, a incheiat presedintele Consiliului de Administratie.
***
Activitatea Grupa Kety se deruleaza intr-o forma complexa, prin intermediul mai multor departamente specializate pentru fiecare segment de afaceri in parte (produse extrudate destinate aplicatiilor industriale, sisteme din aluminiu pentru tamplarie, fatade cortina si constructii, ambalaje flexibile, servicii pentru ramura de constructii, segmentul accesoriilor – inclusiv feronerie si altele). In tara noastra, Grupa Kety este reprezentata prin intermediul Aluprof System Romania (din Popesti Leordeni, judetul Ilfov), prin cel al societatii ABM Construct din Targu Jiu – judetul Gorj (pentru Metalplast Karo – sistemele de feronerie Romb) etc. Informatii suplimentare, la www.grupakety.com
 
REYNAERS
Aluplast
rehau
RT 2025
TSV
Editia
MAI 2025!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
MARTIE-APRILIE 2025!
- pe site -
 
simonswerk left
hospice doneaza

Tamplarie aluminiu Termopan Salamander Pereti cortină Tâmplărie din aluminiu