Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Luni, 29 Aprilie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - HOMAG: Vanzari in crestere in 2023, insa o diminuare vizibila a noilor comenzi
HOMAG: Vanzari in crestere in 2023, insa o diminuare vizibila a noilor comenzi
Furnizori de sisteme Publicat de Ovidiu Stefanescu 11 Apr 2024 06:15
Grupul german Homag a raportat in anul fiscal 2023 majorari in ceea ce priveste vanzarile si profiturile. Cu toate acestea, scaderea semnificativa a comenzilor primite reflecta cererea slaba care a persistat incepand cu al treilea trimestru al lui 2022. Conform datelor preliminare, vanzarile din perioada respectiva au crescut de la 1,602 miliarde euro la 1,625 miliarde euro. Conducerea grupului a afirmat ca avansul a fost posibil gratie portofoliului mare de comenzi de la inceputul anului, care a fost prelucrat treptat. A existat, de asemenea, o crestere in activitatea de servicii. Usorul avans al vanzarilor s-a reflectat si in profit, care a sporit cu aproximativ patru procente, ajungand la 129,7 milioane de euro. Expertii atribuie aceasta situatie, printre altele, imbunatatirilor de eficienta realizate in anii precedenti si reducerilor de costuri, ca raspuns la scaderea pietei. In pofida unei comenzi importante din China la sfarsitul anului, solicitarile de utilaje din 2023 au scazut semnificativ, cu aproximativ 18%, pana la 1,395 miliarde euro. O explicatie ar putea fi aceea a unei slabiciuni ciclice pronuntate a pietei. Cresterea brusca a ratelor dobanzilor a dus la o criza in industria constructiilor, ceea ce a incetinit semnificativ investitiile in tehnologia de productie pentru elementele de constructie din lemn. Grupul a reactionat la acest volum slab al comenzilor, printr-un pachet de masuri de ajustare a capacitatii, pentru a evita pierderile. Elementul-cheie a fost constituit de reducerea a aproximativ 600 de locuri de munca la nivel mondial, pentru a diminua costurile fixe cu 25 de milioane de euro in prima faza si cu un total de 50 de milioane de euro pe an, incepand cu 2025. Managerii Homag nu anticipeaza o redresare generala a pietei inainte de sfarsitul anului 2024 si, din perspectiva curenta este foarte probabil ca in acest an comenzile primite sa fie cel mult la acelasi nivel cu cele din 2023, ceea  ce va duce la o scadere accentuata a vanzarilor si a veniturilor.
 
TSV
SISECAM
rehau
ABONARE REVISTE
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left