MACO Innovation Tour a fost la centrele logistice Triton din Bucuresti si Bacau |
Furnizori de sisteme Publicat de Ovidiu Stefanescu 25 Apr 2023 06:18 |
Pe parcursul lunii martie a.c., compania Triton a gazduit, in cadrul centrelor sale logistice din Bucuresti si Bacau, expozitia mobila Maco Innovation Tour Europa 2022 - 2023. Evenimentul, organizat de furnizorul austriac de sisteme de feronerie pentru tamplarie si solutii de inchidere pentru usi, este constituit dintr-un tur ce are loc pe parcursul a 10 luni, intre septembrie 2022 si iunie 2023, in care autovehiculul Maco strabate 20 de tari si are 80 de opriri la partenerii sai internationali. Beneficiind de o suprafata bruta de expunere de 65 mp, aceasta reprezinta cea mai mare vitrina de mostre din industria de profil, ce gazduieste produsele, sistemele si serviciile inovatoare promovate in perioada curenta. Vizita de la Bucuresti a prilejuit partenerilor Triton din Capitala si din zonele limitrofe sa testeze cele mai inovatoare solutii Maco, perfect adaptate la curentele actuale de digitalizare si sustenabilitate - concept materializat in acest caz mai ales prin prisma facilitatii accesului si cresterii masive a nivelului de securitate.
"Instinct", o solutie premium pentru usi cu un design revolutionar
Un numar impresionant de experti in fabricarea de tamplarie termoizolanta din PVC si aluminiu, carora li s-au alaturat o serie de reprezentanti de marca ai partenerilor comerciali ai Triton, au avut ocazia sa afle detalii despre o serie de noutati cu impact major asupra industriei de profil.
Capul de afis a fost tinut de sistemul de inchidere complet electronic Instinct, care, dupa cum afirma specialistii care l-au dezvoltat "anunta o noua era, permitand pozitionarea componentelor individuale de inchidere in mod flexibil in structura usii. Este vorba despre un sistem de inchidere multipunct complet electronic, care face de prisos cilindrul de inchidere si permite o mare libertate de proiectare. «Instinct» este, de asemenea, o veritabila revolutie pentru logistica, data fiind grosimea sa foarte mica. La fel cum instinctul uman reactioneaza rapid la stimuli si ne protejeaza, noua solutie de la Maco ne protejeaza bunurile impotriva accesului neautorizat". Un alt avantaj major este legat de mecanismul unic de tip Horsehead, care asigura o presiune de apasare ridicata, contribuind astfel la sporirea nivelului de siguranta si incadrarea in clasa RC2 de protectie antiefractie. Oficialii Maco au precizat ca produsul este disponibil doar dupa o instruire prealabila a procesatorilor si o verificare atenta a geometriei profilelor pe care urmeaza sa fie instalat sistemul, pentru a fi prevenite eventuale disfunctionalitati ulterioare. Astfel, furnizorul de feronerie se asigura ca produsul garanteaza o functionare fiabila, in conformitate cu standardele actuale in materie de confort in utilizare si siguranta. Sistemul Instinct poate fi controlat inclusiv prin intermediul unei aplicatii mobile, alternativ fiind disponibila deschiderea prin amprenta, cod introdus de la o tastatura sau prin intermediul unui dispozitiv Smart Home. Mecanismul de inchidere este disponibil pentru usi aluminiu, PVC si lemn, in culori care sa asigure un montaj elegant si aproape invizibil.
M-TS, cel mai rapid sistem motorizat de inchidere multipunct de pe piata
Un alt produs popularizat cu aceasta ocazie de expertii Maco a fost sistemul motorizat de inchidere M-TS, reprezentand cea mai rapida broasca multipunct din categoria sa, ce este disponibila la momentul actual pe piata de profil. Deschiderea se realizeaza in 0,3 secunde, intr-o maniera silentioasa si asigurand o compatibilitate totala cu sistemele Smart Home. Controlul accesului se poate efectua prin intermediul unei solutii inteligente, cum ar fi scanarea amprentei sau cu ajutorul unei aplicatii smartphone. De asemenea, este disponibila deschiderea cu cheia, printr-o actionare simpla, alternanta. Securitatea de nivel ridicat este garantata de tehnologia de inchidere cu trei zavoare, urmata de actiunea motorului blocabil. De asemenea, cei prezenti la eveniment au avut oportunitatea de a testa broasca automata motorizata din seria A-TS prevazuta, la randul sau, cu tehnologia de inchidere cu trei zavoare, ce regleaza presiunea de apasare in mod independent de procesul de blocare, sistemul semiautomat de inchidere Z-TF prevazut cu un contact de citire a zavorului si broasca actionata din maner G-TS. Pe segmentul usilor liftant-glisante (cunoscute si sub acronimul HST), Maco propune sistemul modular InfinityView, cu o rama a cercevelei avand o latime vizibila de numai 50 mm, care asigura un design minimalist fara precedent. O vedeta incontestabila a expozitiei mobile a fost si sistemul de prag zero, destinat ansamblurilor din lemn si compozite (lemn-aluminiu), dotat cu o garnitura de etansare cu actionare automata, ce garanteaza eliminarea completa a puntii termice din zona inferioara a usii. Alte inovatii prezentate s-au referit la feroneria glisanta Move cu montaj facil, sistemele de deschidere la distanta Primat FL 190 (cu operare manuala) si Primat-S kompakt S 195 (automat), balamaua ascunsa Multi Power, feroneria pentru ferestre pivotante Tornado. Pentru o aliniere la actualele exigente de sustenabilitate, Maco a dezvoltat si blocatori, care sunt in faza de prototip, realizati din mase plastice armate cu fibra de sticla, utilizate in constructia de avioane si turbine eoliene. In privinta finisajelor anticorozive, s-a remarcat solutia Tricoat-Evo, incorporand o inovatie tehnologica ce consta in sigilarea tribologica cu nanocapsule (Evo), garantand o rezistenta ridicata la coroziune, precum si proprietati optime de alunecare si durabilitate.
Prognoze optimiste pe termen scurt
In prezent, grupul Triton, cu sediul central in Constanta, este unul dintre cei mai importanti distribuitori ai sistemelor de feronerie Maco activ pe piata din Romania. Fondata in 1995 si avand aproape trei decenii de experienta pe piata sculelor, utilajelor si materialelor destinate executiei si montajului de tamplarie termoizolanta, compania dispune de 13 centre de prezentare/comercializare de tip showroom in 11 orase din Romania, printre care si Capitala. De asemenea, Triton ofera servicii complete de vanzari, inchirieri, intretinere/reparatii, cea mai mare parte a produselor din portofoliu fiind disponibile inclusiv in magazinul online, dupa cum a declarat Raducu Radu-Menegon, directorul national al diviziei de feronerie si accesorii pentru tamplarie din PVC si aluminiu din cadrul Triton. In prezent, compania dispune de un spatiu de depozitare cu o arie totala de 10.000 mp, unde sunt stocate peste 65.000 de articole. Mai mult de 350 de angajati indeplinesc rolul de a gestiona relatia comerciala cu clientii din Romania, flota auto de 150 de masini asigurand livrarea in conditii optime si la termene foarte scurte. La sediul din Bucuresti, Triton ofera partenerilor si angajatilor proprii servicii de training in cadrul unui centru specializat, cu o suprafata de 180 mp. In 2022, compania a realizat o cifra de afaceri de 48 milioane de euro, in crestere puternica de la nivelul de 41 milioane de euro raportat in precedentele 12 luni, pentru actualul exercitiu financiar prognozele fiind optimiste si indicand o evolutie la fel de alerta.
Investitii masive pentru consolidarea pozitiei competitive
Intentiile de dezvoltare pentru perioada urmatoare sunt ambitioase, dupa cum afirma Raducu Radu-Menegon, care subliniaza ca "unul dintre cele mai importante proiecte ce va fi derulat in acest an se va constitui din noul depozit din Galati, ce va fi realizat printr-un efort financiar de 1,3 milioane de euro. De asemenea, tot in aceasta perioada intreprindem actiuni de extindere a spatiului logistic din Bucuresti, in urma unei investitii de 0,3 milioane de euro. Mai avem in plan relocarea centrului Triton din Braila, ce va fi mutat intr-un spatiu propriu. In acest caz, amenajarea magazinului va costa circa 0,5 milioane de euro, la care se va adauga ulterior o suma similara pentru extindere. Mai trebuie subliniat ca derulam demersuri hotarate pentru achizitia unor terenuri in Craiova, Bacau si Constanta, unde in viitor vom construi noi sedii si showroom-uri. De exemplu, in Constanta vom dezvolta un proiect special, ce va include noul sediu central al grupului, un centru logistic si o sala de training. Alte 500.000 de euro vor fi alocate pentru dezvoltarea parcului auto, prin achizitia a inca sase autoutilitare specializate in acordarea de service mobil. Pentru optimizarea sistemului de gestiune, din vara lui 2023 va intra in functiune noua aplicatia ERP, care a presupus un efort financiar de 100.000 de euro. Desigur, acestea reprezinta doar o parte din intentiile de dezvoltare planificate de Triton, in demersul nostru de a ne consolida competitivitatea pe segmentul unde activam si de a deveni o casa de comert extrem de puternica, dupa modelul celor mai prestigioase astfel de organizatii prezente pe plan european si global. Incercam sa oferim partenerilor din Romania, inclusiv producatorilor de tamplarie termoizolanta, sisteme, unelte si materiale de cea mai inalta calitate, care sa le permita desfasurarea operatiunilor curente in cele mai bune conditii".
|