Furnizori de sisteme
Publicat de Ovidiu Stefanescu
24 Iun 2025 16:00
|
 In ultima parte a lunii noiembrie a.c., Messe Stuttgart in colaborare cu Istanbul Expo Center organizeaza in Turcia o noua editie locala a targului specializtat R+T. Aflat la cea de-a saptea editie, evenimentul specializat in prezentarea celor mai recente tehnologii din domeniile sistemelor de umbrire si dispozitivelor automate de acces are toate sansele de a se transforma intr-un succes, asa cum au fost si precedentele manifestari similare. Conform opiniei organizatorilor, participarea la aceasta expozitie asigura companiilor oportunitati de accelerare a afacerilor si obtinerea unor avantaje competitive nete pe pietele de profil din Eurasia, Orientul Mijlociu si Africa de Nord. Targul din acest an va prilejui prezentarea unei mari varietati de solutii, intr-un hub perfect pentru pietele noi si cele emergente. Profesionistii din domeniu sunt invitati la Istanbul pentru a fi parte a unui eveniment cu valoare adaugata ridicata, ce are capacitatea de a asigura noi contacte de afaceri si de a facilita implementarea unor initiative comune cu profesionistii internationali din domeniu. De reamintit faptul ca editia anterioara s-a derulat intr-un spatiu cu o suprafata de 11.000 mp, in care 127 de companii si-au prezentat inovatiile, care au fost testate de 5.299 de vizitatori, din care 38% au fost specialisti veniti din afara granitelor Turciei. Datele statistice disponibile indica o prezenta puternica a expertilor din Romania, care au fost cei mai numerosi, pe pozitiile urmatoare plasandu-se Bulgaria, China, Polonia, Serbia, Germania, Grecia, Kosovo si Rusia. Din punct de vedere profesional, cei mai multi vizitatori au fost, in ordine, arhitecti, producatori, dealeri si distribuitori. O concluzie interesanta a fost ca doua treimi dintre acestia au declarat ca planifica noi investitii, iar performanta respectiva are toate sansele sa fi reiterata la editia din 2025. Pentru informatii suplimentare, click aici
|