Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Luni, 29 Aprilie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - PMR: Piata britanica de tamplarie, evaluata la 3,79 miliarde GBP
PMR: Piata britanica de tamplarie, evaluata la 3,79 miliarde GBP
Furnizori de sisteme Publicat de Cosmin Dincu 19 Feb 2013 14:23
Compania britanica de consultanta Palmer Market Research (PMR), cu o experienta de trei decenii in domeniul cercetarii pietei de ferestre si usi, a dat publicitatii un studiu potrivit caruia valoarea totala a ansamblurilor instalate de firmele din industria tamplariei termoizolante la nivelul Regatului Unit a sporit cu 1% in 2011, pana la 3,79 miliarde lire sterline (GBP), iar in 2012 a avut loc o stagnare, desi anumite segmente au fost mai dinamice. „Realizat pe baza unor interviuri structurate cu managerii a 640 de companii din domeniu si din sectoarele conexe, inclusiv antreprenori de constructii rezidentiale, producatori de tamplarie si asociatii din sfera locativa, studiul reflecta cu acuratete situatia generala a bransei, datele fiind comparate cu cele istorice, existente in baza PMR, din ultimii 30 de ani. Astfel, in pofida sporirii cu 1% a valorii elementelor instalate (ferestre, usi si luminatoare), cantitatile furnizate de companiile din industrie s-au diminuat cu 6%. De asemenea, nivelul de 3,79 miliarde GBP este cu 27% mai redus fata de ultimul an de crestere economica (2007), astfel incat piata va incepe sa se inscrie pe un trend de recuperare abia in 2015, intrucat increderea consumatorilor se afla la cote scazute, veniturile disponibile pentru investitii sunt din ce in ce mai rarefiate, preturile resedintelor si numarul de tranzactii fluctueaza, iar accesul la credite este dificil”, a subliniat Robert Palmer, director al PMR. Din punct de vedere al structurii livrarilor, desi s-a consemnat un regres de 5,5%, pana la 6,31 milioane de unitati, ferestrele reprezinta si in continuare mai mult de jumatate din total. La toate celelalte grupe de produse (usi de intrare/de veranda si elemente vitrate secundare), cu exceptia luminatoarelor, s-au consemnat declinuri mai mult sau mai putin substantiale atat in termeni cantitativi, cat si valorici, cuprinse intre 5% si 10%. In cazul luminatoarelor, s-a remarcat o majorare valorica de 12%, in conditiile unei scaderi cantitative de 8%, ceea ce inseamna ca s-au comercializat sisteme cu valoare adaugata mare. „Sectorul de reabilitare are acum o pondere de 80% din total, insa posibilitatile financiare restranse de care dispun proprietarii imobilelor existente, previziunile macroeconomice pesimiste si nivelul ridicat de saturare in ceea ce priveste oferta de ansambluri pentru asemenea aplicatii sunt principalele premise nefavorabile ce marcheaza acest segment de piata. Astfel, atat in cazul ferestrelor, cat si al usilor de intrare, s-a remarcat cea mai redusa valoare a vanzarilor din ultimii 30 de ani. O solutie ar putea fi constituita de livrarea altor produse strict specializate, aflate pe un trend ascendent, precum ferestrele de mansarda (cu 304.000 unitati comercializate in 2011), ce vor ajunge la o treime din total si de reorientarea fabricantilor spre alte materiale. De exemplu, pentru ferestre se constata o crestere a preferintei fata de lemn, iar la usile de intrare elementele compozite pe baza de plastic au inceput sa aiba succes. In general, profilele din PVC-U continua sa fie predominante (cu 67% din piata), desi s-au pierdut cote in favoarea celor din lemn (20%) si materiale compozite (7%). Consideram ca in 2013 si 2014 exista sanse de stabilizare la acest nivel redus, dupa care din 2015 s-ar putea observa un trend ascendent. Principalul factor motor in acest sens va fi dat, insa, de sectorul constructiilor noi, intrucat lipsa stipendiilor guvernamentale pentru vastele programe ce vizeaza reabilitarea locuintelor existente sau edificarea celor sociale vor genera dificultati, cel putin pe termen mediu”, concluzioneaza Robert Palmer. Informatii suplimentare, la www.palmermarketresearch.co.uk
 
SISECAM
rehau
TSV
ABONARE REVISTE
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left