Furnizori de sisteme
Publicat de Ovidiu Stefanescu
09 Nov 2020 15:16
|
La data de 5 noiembrie a.c. s-a desfasurat traditioala intalnire cu presa internationala, organizata anual de furnizorul de feronerie Roto Frank, in acest an fiind prima reuniune de acest fel derulata in sistem de video conferinta, date fiind conditiile speciale impuse de pandemia Covid-19. Editia a 15-a a evenimentului, la care au participat 70 de jurnalisti din 14 state de pe intregul mapamond, a confirmat, daca mai era nevoie, previziunile inaintate in urma cu un an, cand se vorbea despre un declin puternic al economiei mondiale in 2020. Dr. Eckhard Keill s-a referit la acest subiect afirmand ca ar fi fost fericit ca predictiile sale sa fi fost contrazise de realitate. Din pacate, la momentul actual criza sanitara este in plina reluare a avantului, fapt ce induce riscuri suplimentare pentru perioada urmatoare. Cu toate acestea, expertii Roto au observat ca, in pofida provocarilor mari, sectorul constructiilor a reusit sa depaseasca cu bine momentul si chiar sa obtina majorari semnificative ale rezultatelor financiare. La finele lunii septembrie 2020, cifra de afaceri raportata de Roto se situa la 511,8 milioane de euro (fata de 509,4 milioane de euro in anul precedent), incasarile mai mici ale diviziei de feronerie pentru ferestre fiind pe deplin compensate de cresterile consemnate in domeniul ferestrelor de mansada si tehnologiei solare. Estimarile pentru intregul an fiscal sunt de obtinere a unor vanzari de 675 milioane de euro, in crestere de la 668 milioane de euro in 2019. Specialistii Roto au mai observat un efect tangential exercitat de pandemie asupra industriei de tamplarie termoizolanta, beneficiarii devenind, cu aceasta ocazie, mult mai constienti de rolul major avut de aceste sisteme in asigurarea unei ventilatii optime a incintelor. In ceea ce priveste previziunile, au fost definite doua scenarii posibile. Cel pozitiv implica imbunatatirea situatiei sanitare si revigorarea pietelor intr-un ritm mai alert decat cel prognozat initial, iar cel negativ se refera la un eventual colaps economic ce ar putea fi generat de cea de-a doua carantina totala din ultimele 12 luni, care ar fi urmata automat de o criza financiara si valutara. In prezent, nimeni – nici macar celebrele institute de cercetare, statistica si prognoza – nu poate spune care dintre cele doua altenative are sanse mai mari de transpunere in practica. Oricare ar fi insa finalitatea actualei crize, Roto promite ca se va adapta flexibil la situatia data si nu va devia de la principiile stabilite, implementand in continuare o strategie orientata spre client.
|