SAINT-GOBAIN: Crestere LFL de 9,4% a vanzarilor de sticla float |
Furnizori de sisteme Publicat de Cosmin Dincu 11 Mai 2017 20:21 |
![]() Divizia de materiale inovatoare insumeaza 26% din vanzarile grupului
Comentand aceasta situatie, managerii corporatiei au explicat ca, inclusiv pe baza dezvoltarii afacerilor cu vitraje, perioada analizata a fost relativ propice, avand in vedere si impactul pozitiv asupra rezultatelor financiare al schimbarilor in structura grupului, de +0,8%. De asemenea, a fost raportat un impact pozitiv al pretului, care s-a majorat cu +1,6%, fiind evidentiat, in acelasi timp, un aport favorabil al ratei de schimb dintre euro si alte monede (+0,4%), chiar si pe fondul continuarii tendintei de depreciere a valutei unor tari din America Latina, precum si al unei devalorizari puternice a lirei sterline in raport cu euro. Toate acestea au fost sustinute, insa, de majorarea efectiva, atat cantitativa, cat si valorica, a livrarilor in cadrul a numeroase segmente de afaceri. Totodata, intrucat primul trimestru a.c. a marcat inca o apreciere a comenzilor pe segmentele de sticla float si solutii pentru interior (dar nu numai), cantitatile de produse comercializate dupa incheierea celor trei luni analizate s-au majorat intr-un ritm optim, pentru toate sectoarele de business si in toate regiunile, fara nicio exceptie. Totodata, in perioada de referinta, pentru divizia de materiale inovatoare, care coordoneaza activitatea SGG, s-a raportat un progres LFL de +6,4% sau o majorare pe baze reale (+8,8%) a incasarilor ori de +8% in termeni comparabili (pana la 2,606 miliarde euro), dar ascensiunea respectiva se datoreaza si activitatii sectiei de sisteme de inalta performanta, ce promoveaza produse din material plastic, abrazive si ceramice, care a avut un aport de 1,148 miliarde euro (+3% LFL, +5,4% in mod real si +4,7% in termeni comparabili). Astfel, sectia de sisteme de inalta performanta (HPM) a reusit sa-si majoreze vanzarile exclusiv ca urmare a cresterii cantitatilor comercializate, pe aproape toate segmentele sale de afaceri (mai putin la materiale ceramice). In alta ordine de idei, prezentand anumite elemente structurale legate de vanzarile primului trimestru in documentul prezentat investitorilor institutionali, oficialii Saint-Gobain au aratat ca, odata cu sporirea LFL de +6,4% a vanzarilor, divizia de materiale inovatoare contribuie cu 26% la vanzarile totale ale grupului, mai ales prin activitatea de pe segmentul sticlei float (+9,4% LFL), urmata de cea specifica sectiei HPM (+3% LFL).
Confirmare a tintelor strategice stabilite pe termen scurt si mediu
Pe termen scurt si mediu, Saint-Gobain implementeaza un plan ambitios de afaceri, care presupune controlul deplin al procesului de ajustare a preturilor de vanzare, in contextul in care asupra acestora se exercita diverse presiuni, pe fondul declansarii inflatiei. In plus, pentru 2017 se au in vedere cheltuieli de capital (investitii) in valoare de cel putin 1,6 miliarde euro, pentru dezvoltarea afacerilor pe plan global (insa, cu precadere, in afara Europei de Vest), precum si realizarea unor economii suplimentare de 270 de milioane de euro fata de 2016. In linie cu noua strategie de afaceri, managerii corporatiei isi exprima speranta ca vor putea recurge la achizitia pachetului de control al Sika, prin restaurarea drepturilor Schenker-Winkler Holding - SWH (detinut de familia omului de afaceri Urs Burkard, fondatoare a Sika). In ceea ce priveste previziunile, pentru intregul exercitiu financiar in curs, la nivelul diviziei de materiale inovatoare se intrevede o crestere deosebita a vanzarilor, cu o profitabilitate net imbunatatita pe segmentul de sticla float si rate optime de rentabilitate operationala pentru HPM, iar pe regiuni, pentru Europa de Est (inclusiv Romania), cuprinsa in regiunea Asia si tarile emergente, se estimeaza o crestere organica robusta a afacerilor corporatiei, in general.
In perioada de raportare, constituita de primul trimestru al lui 2017, Saint-Gobain a consemnat la nivel de grup o cifra de afaceri ajustata de 9,937 miliarde euro (+7,6% LFL, +8,8% in termeni reali sau +8% in termeni comparabili), cu un aport pozitiv dat de cresterea cu +6% a cantitatilor comercializate. Diversele schimbari in structura holdingului, prin achizitii strategice in Asia si statele emergente (cu un impact de +0,8%), precum si implicatiile favorabile ale cursului de schimb valutar (+0,4%) au sustinut cresterea valorica reala a vanzarilor consolidate. In plus, ca structura pe regiuni, afacerile Saint-Gobain din Asia si statele emergente au reprezentat 20% din rulajul de peste 9,9 miliarde euro al primului trimestru (evidentiindu-se o majorare sustenabila de +10,5% LFL); in acest sens, Asia a avut o pondere de 8% (cu un salt LFL de +8,2%), America Latina a contat cu 6,5% (insa cu o crestere LFL de +13,4%), pentru Europa de Est - inclusiv Romania s-a anuntat o cota de 4% (si o majorare LFL de +11,3%), in timp ce aportul subsidiarelor din Africa si Orientul Mijlociu ramane in principiu mai redus, de 1,5% (desi saltul LFL a fost de +10,8%).
***
La nivelul lui 2014, cifra de afaceri rectificata a Saint-Gobain s-a situat la circa 38,35 miliarde euro (fata de 41,05 miliarde euro, cat s-a publicat anterior), iar vanzarile raportate pentru 2013 au fost recalculate, la randul lor, in sens negativ (ajungand la 41,76 miliarde euro), ca urmare a obligativitatii aplicarii noilor amendamente impuse prin standardul de raportare IFRS 11. De asemenea, in 2015, corporatia a raportat o majorare LFL de +0,4%, pana la 39,62 miliarde euro, iar in 2016 s-a ajuns la 39,09 miliarde euro (sau +2,6% LFL). Pe segmentul de sticla float, in 2014 s-au consemnat 4,893 miliarde euro (comparativ cu 4,818 miliarde euro in precedentele 12 luni), reprezentand o crestere LFL de +3,4%, iar divizia de materiale inovatoare a raportat un salt LFL de +3,9%, la 9,11 miliarde euro. De asemenea, datele pentru 2015 indica o crestere LFL de +5,1% al vanzarilor de sticla float, pana la aproape 5,22 miliarde euro, in timp ce departamentul de materiale inovatoare s-a evidentiat printr-o sporire LFL de +2,2%, la 9,7 miliarde euro. In fine, dar nu in ultimul rand, pentru 2016, sectia de sticla float a raportat un salt LFL de +6,5%, pana la 5,36 miliarde euro, ceea ce a insemnat ca divizia de materiale inovatoare, din care face parte, a fost capabila sa obtina o crestere LFL de +4,5%, la 9,85 miliarde euro. Cele mai recente informatii disponibile pe portalul Ministerului Finantelor Publice indica faptul ca Saint-Gobain Glass Romania, societate cu 271 de salariati (fata de 274 de angajati in 2013 si 278 de persoane in 2014), a avut, in 2015, o cifra de afaceri neta in cuantum de 339,65 milioane de lei, fiind mai mare cu +8% fata de cele 314,49 milioane de lei din 2014 (-1% in raport cu 2013). Datele istorice mai reflecta faptul ca, in 2013, acest indicator a fost de 317,76 milioane de lei, in crestere fata de cele 265,7 milioane de lei din 2012, ceea ce a presupus, in acel moment, o evolutie de +19,57%. Pentru informatii suplimentare, click aici!
|