Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Luni, 23 Decembrie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - SCHÜCO: Crestere de 8% a cifrei de afaceri si investitii de 50 milioane euro
SCHÜCO: Crestere de 8% a cifrei de afaceri si investitii de 50 milioane euro
Furnizori de sisteme Publicat de Cosmin Dincu 26 Iul 2018 07:50
Managerii corporatiei germane Schüco International KG, din Bielefeld - Germania, au dat recent publicitatii rezultatele financiare aferente anului 2017. Potrivit unui comunicat al Schüco, anul financiar 2017 s-a incheiat cu succes, reflectand o crestere de 8% a cifrei de afaceri. Compania a beneficiat, astfel, de contextul pozitiv al activitatii de constructii, cu precadere in Germania, principalul motor al cresterii fiind reprezentat de comenzile pentru noile constructii rezidentiale. „Un portofoliu de produse aflat in continua dezvoltare, activitatea internationala in expansiune si noile solutii digitale - toate au contribuit la succesul companiei. De asemenea, intr-o astfel de conjunctura favorabila, investitiile Schüco International KG au depasit 50 de milioane de euro in 2017, din care peste 10 milioane de euro au reprezentat fonduri destinate lucrarilor de constructii ce vizeaza extinderea centrului industrial si logistic de la Bielefeld. In fine, dar nu in ultimul rand, la 31 decembrie 2017, capitalul economic al Schüco a ramas la o cota de peste 70%”, se mai arata in documentul citat.
Exprimat in cifre, succesul anului 2017 se transpune prin faptul ca, in medie, circa 4.900 de angajati au lucrat pentru grupul Schüco - cu 150 de persoane mai multe decat in anul precedent. Compania a angajat 3.350 de persoane in Germania, dintre care 2.200 au lucrat in East Westphalia-Lippe. Astfel, grupul Schüco a generat o cifra de afaceri de 1,575 miliarde euro in anul financiar 2017. In comparatie cu 2016 (cand s-au consemnat 1,460 miliarde euro), aceasta reprezinta o crestere semnificativa, de aproximativ 8%.
Ca perspective, la nivelul lui 2018, in Germania, managerii Schüco intrevad un mediu pozitiv continuu al pietei si, prin urmare, o crestere a activitatii diviziilor de metal si PVC-U. Nivelul stabil al ratei dobanzii si situatia ce denota o expansiune deplina a constructiilor rezidentiale din Germania sunt principalii factori care ar trebui sa mentina atractive investitiile in proprietati imobiliare. Cu toate acestea, lipsa de lucratori calificati in sectorul constructiilor duce la unele intarzieri, mai ales in cazul proiectelor importante. Educatia si formarea tinerilor intr-o profesie orientata spre viitor si interesanta, cum este cea de constructor, reprezinta, prin urmare, una dintre sarcinile-cheie ale acestei industrii. Dezvoltarea pietelor internationale este un factor foarte dificil de evaluat. Consecintele fenomenului Brexit nu pot fi cuantificate cu exactitate, iar evolutiile din Rusia, Turcia si SUA nu permit o prognoza fiabila, dupa cum sustine conducerea grupului german.
***
Cu sediul in Bielefeld - Germania, Schüco International KG dezvolta si comercializeaza sisteme si solutii complexe pentru usi, ferestre si fatade. Cu mai mult de 4.900 de angajati, in intreaga lume, compania este - si urmareste sa fie - liderul industriei sale in termeni de tehnologie si service atat in prezent, cat mai ales in viitor. In completarea produselor inovatoare pentru cladiri rezidentiale si comerciale, specialistii in anveloparea imobilelor de la Schüco International KG ofera consultanta specializata si solutii digitale pentru toate fazele edificarii unui proiect de constructii (in aria lor de expertiza) - de la ideea initiala la design, fabricare si instalare. Astfel, peste 12.000 de producatori de ferestre si pereti cortina, dezvoltatori, arhitecti si investitori din intreaga lume lucreaza in parteneriat cu Schüco. Societatea germana este activa in peste 80 de tari din intreaga lume si, daca in 2016 a realizat o cifra de afaceri de 1,46 miliarde euro, la nivelul lui 2017 a raportat un rulaj de 1,575 miliarde euro, fiind reprezentata si in Romania de Alukönigstahl. Potrivit celor mai recente informatii oficiale, disponibile in bilantul simplificat publicat pe portalul Ministerului Finantelor Publice, Alukönigstahl a consemnat, in 2017, o cifra neta de afaceri de peste 84,11 milioane de lei, in conditii de profitabilitate (circa 11,93 milioane de lei) si lucrand in medie cu 55 de angajati, in timp ce pentru 2016 a raportat un rulaj net de aproape 80,94 milioane de lei si un numar mediu de 51 de salariati. Informatii suplimentare, la www.schueco.com si www.alukoenigstahl.ro, iar pentru a descarca informatiile complete din comunicat, click aici!
 
rehau
SISECAM
TSV
ABONARE REVISTE
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left