Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Luni, 23 Decembrie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - SISECAM: Productia de sticla din 2019 s-a plasat la peste 2,45 milioane de tone
SISECAM: Productia de sticla din 2019 s-a plasat la peste 2,45 milioane de tone
Furnizori de sisteme Publicat de Cosmin Dincu 06 Mar 2020 06:06
Managerii corporatiei Türkiye Sise ve Cam Fabrikaları AS (Sisecam), unul dintre cei mai importanti producatori regionali si mondiali de sticla pentru aplicatii arhitecturale, au subliniat ca, in anul 2019, vanzarile nete consolidate au crescut cu +16% fata de precedentele 12 luni, livrarile din afara Turciei avand o pondere semnificativa, mai ales ca se efectueaza in 150 de tari din intreaga lume. Totusi, din cauza unor probleme legate de cursul de schimb valutar si de majorarea cotatiei materiilor prime, profitul net ajustat a scazut cu aproape -15%. „In consecinta, vanzarile nete consolidate s-au plasat la aproape 18,06 miliarde lire turcesti – TRY (sau aproape 2,98 miliarde USD), cu un profit net de 1,91 miliarde TRY (315,7 milioane USD), in timp ce – prin simplul fapt ca productia se deruleaza in 12 tari pe trei continente, iar vanzarile se efectueaza pe plan mondial – s-a reusit productia a 2,456 milioane tone de sticla float, 3,08 milioane tone de sticlarie, 4,3 milioane de tone de ambalaje din sticla, 4,18 milioane tone de soda caustica etc. Exportul din Turcia si vanzarile de la unitatile de productie situate in afara granitelor Turciei au atins niveluri optime, astfel incat, gratie eforturilor curente de optimizare a structurii costurilor si distributiei geografice a activitatilor de fabricatie, indicatorul EBITDA consolidat a ajuns la aproape 4,87 miliarde TRY. In acelasi timp cu dinamizarea vanzarilor si profitului operational, am efectuat investitii semnificative, in cuantum de 2,9 miliarde TRY, pentru a sustine cresterea sustenabila a afacerilor pe termen lung”, a declarat prof. Ahmet Kirman, CEO si vicepresedinte al Sisecam Group.
Sisecam continua sa detina pozitii de lider pe pietele din Europa si intreaga lume
Fondat cu 85 de ani in urma, de Türkiye İs Bankası A.S. (İs Bankasi), grupul este inscris pentru a-si tranzactiona actiunile la Borsa İstanbul A.S. (BIST) din anul 1986. La data de 31 decembrie 2019, potrivit celui mai recent raport prezentat investitorilor strategici, İsbank si subsidiarele sale detin 76% din titlurile Sisecam, mentinandu-si in consecinta controlul asupra grupului, care integreaza activitatea a 21.886 de angajati (fata de 21.727 salariati la 31 decembrie 2018). La aceeasi data, nivelul de capitalizare pentru grup (valoarea de piata) a ajuns la circa 1,9 miliarde USD. O alta modificare, cu privire la structura entitatilor din afara Turciei, consta in faptul ca, actualmente, toata productia de sticla float din Bulgaria, Italia si Egipt este controlata de Sisecam Flat Glass Holding BV (entitate controlata in proportie de 100% de catre grup), iar cea de parbrize si alte vitraje auto este coordonata de Trakya Investment BV, ambele din Olanda.
In ceea ce priveste pozitia pe piata, managerii Sisecam au anuntat ca, pe plan mondial, corporatia continua sa fie al cincilea producator de sticla float, aflandu-se pe locul al treilea in clasamentul fabricantilor de sticlarie, pe al cincilea ca producator de ambalaje din sticla si pe al 11-lea ca furnizor de soda caustica. In schimb, pentru sulfatul de crom, de baza, Sisecam este lider mondial si ocupa pozitia a patra ca producator de acid cromic.
Ca de fiecare data in momentul consolidarii rezultatelor trimestriale, in raportul prezentat investitorilor conducerea corporatiei a reliefat din nou, comparativ, dinamica ratei EBITDA in ianuarie-decembrie 2019 pentru Sisecam (27%) si principalii sai competitori mondiali: Asahi Glass (16%), Owens Illinois (-4% - pentru primele noua luni din 2019), Saint-Gobain (11% - in perioada ianuarie-septembrie 2019), Ardagh (17% - tot pentru primele trei trimestre din 2019) si NSG Pilkington (11%). Insa, trebuie tinut cont de faptul ca doar Owens Illinois si NSG au o contributie de 100% a vanzarilor de sticla la rulajul total, urmand Sisecam (cu 77%), Asahi Glass (49%), Ardagh (49%) si Saint-Gobain (care a avut 14%, dar actualmente, din cauza unor modificari privind metodele de raportare, cota respectiva a devenit indisponibila, intrucat veniturile pe segmente de activitate nu mai sunt comunicate de managementul grupului francez).
In ceea ce priveste cota de piata pe segmentul de sticla float (inclusiv vitraje auto, laminate, procesate, capsulate, tip oglinda etc.), trebuie remarcat ca operatiunile Sisecam se deruleaza in zece tari din intreaga lume, fabricile avand o capacitate instalata de 3,2 milioane de tone pe an. In Turcia, cu 68% din piata (in anul 2019), Sisecam este lider pe segmentul float, ca de altfel si in Europa, unde are o cota de 5% (procentele fiind calculate prin raportare la consum, adica la cerere, iar pozitia de lider, respectiv locul 1 in Turcia si Europa, este determinata din punct de vedere al capacitatii). Pe plan mondial, tot din punct de vedere al capacitatii, Sisecam se plaseaza pe locul al cincilea (cu o cota de piata de 4%, tot prin raportare la capacitatea instalata, deoarece consumul global de sticla float este mai dificil de cuantificat). Dupa cum se cunoaste, prin strategia sa, grupul din Turcia urmareste sa ajunga pe unul din primele trei locuri ale clasamentului global cu fiecare divizie a sa, nu numai cu cea de sticla float.
***
Cele mai recente date oficiale, raportate la Ministerul Finantelor Publice, indica faptul ca, in 2018, Glasscorp SA – Buzau, detinuta in totalitate si modernizata de Sisecam, ce are 535 de angajati, a consemnat o cifra de afaceri de 219,21 milioane de lei (cu o pierdere de -13,17 milioane de lei), in 2017 s-a distins printr-un rulaj de 133,24 milioane de lei (si printr-o pierdere de -7,36 milioane de lei), integrand activitatea a 461 de angajati, in 2016 a raportat 77,07 milioane de lei, cu 396 de salariati (si o pierdere de -15,2 milioane de lei), in 2015 rulajul a fost de 25,6 milioane de lei (realizat cu 395 de angajati, dar cu o pierdere neta de -30,8 milioane de lei), iar in 2014 acest indicator a fost de 5,16 milioane de lei, in timp ce in 2013 si 2012 s-au consemnat 8,7 milioane de lei si 12,6 milioane de lei. Majorarea puternica a rulajului aferent anului trecut, coroborata insa cu o pierdere neta de -7,36 milioane de lei (mai redusa ca in precedentele 12 luni), poate fi explicata prin focalizarea atentiei spre diverse operatiuni ce au survenit finalizarii investitiei in unitatea de productie din Buzau. Actualmente, fabrica de vitraje auto din tara noastra are capacitatea de a livra peste 800.000 de seturi de geamuri pe an, acoperind atat cererea de pe plan intern, cat si comenzile din alte tari ale regiunii sud-est europene. Din totalul sumei de 65 milioane de euro, alocate de Sisecam (prin intermediul Trakya Cam) ca investitie in cadrul Glasscorp SA, circa 56 milioane de euro au vizat direct modernizarea unitatii de fabricatie. Potrivit afirmatiilor recente ale lui Cagatay Suner, director general al Glasscorp SA, dupa definitivarea proiectului de 65 milioane de euro (cofinantat printr-o schema de ajutor de stat), planul de afaceri vizeaza extinderea activitatii Glasscorp la nivel global, firma urmand sa-si consolideze, mai ales, pozitia din Europa. Proiectul de modernizare a Glasscorp SA a fost pus in opera de compania Etap Rom Construct, din Bucuresti (subsidiara a Etap – Turcia), desemnata ca antreprenor general. Informatii suplimentare, la www.sisecam.com, iar pentru a descarca raportul ce prezinta rezultatele anului 2019, click aici!
 
rehau
ABONARE REVISTE
SISECAM
TSV
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left