TERAPLAST: Investitii de doua milioane euro in echipamente |
Furnizori de sisteme Publicat de Cosmin Dincu 27 Ian 2015 18:53 |
Programul de dezvoltare a continuat si in 2014
Cele mai recente date financiare indica faptul ca, dupa finalizarea primelor noua luni ale anului 2014, indicatorii de profitabilitate ai Teraplast s-au imbunatatit vizibil, iar cifra de afaceri s-a majorat usor, trendul ascendent fiind sustinut de noile politici comerciale. In consecinta, in intervalul ianuarie-septembrie 2014, societatea a realizat o cifra de afaceri de 175,59 milioane de lei, comparativ cu 174,89 milioane de lei in primele trei trimestre din 2013. Pe parcursul lui 2014, Teraplast a continuat implementarea proiectelor de dezvoltare si modernizare, investitiile in acest sens, efectuate in perioada ianuarie-septembrie a.c., cifrandu-se la 5,53 milioane de lei. Aceste investitii au vizat, pe de-o parte, completarea gamei de produse, ca urmare a cererii pietei, iar pe de alta parte, inlocuirea unor utilaje. Potrivit managerilor sai, Teraplast este cel mai mare procesator de PVC din Romania si detine pozitii de top pe pietele de tevi din PVC (cota de 42%), de granule din PVC (cota de 31%) si de lambriuri din PVC (cota de 31%). Teraplast este, de asemenea, al doilea mare producator de tubulatura din polipropilena (PP), cu o cota estimata la 30% din piata. In 2013, cifra neta de afaceri a grupului a scazut cu 5,4% fata de 2012, de la 239,54 milioane de lei la 226,61 milioane de lei, fiind influentata negativ de involutia pietei constructiilor, in ansamblul sau. Ca structura, principalele venituri au continuat sa fie realizate ca urmare a livrarilor efectuate pe piata de instalatii (117,82 milioane de lei), urmate de incasarile din sectorul profilelor pentru tamplarie (42,5 milioane de lei), de comercializarea granulelor din PVC (40,98 milioane de lei si de vanzarile Teraglass (24,9 milioane de lei), in timp ce 0,38 milioane de lei s-au consemnat la rubrica altor venituri. Pentru informatii suplimentare, click aici!
|