TESSENDERLO: Sporire de aproape 16% a veniturilor din 2010 |
Furnizori de sisteme Publicat de Cosmin Dincu 25 Feb 2011 15:16 |
![]() Livrarea de profile a compensat pierderile pe segmentul de tubulatura
Intr-un comunicat al holdingului, se precizeaza ca afacerea cu profile din PVC pentru tamplarie s-a imbunatatit vizibil in trimestrul al patrulea din 2010, in comparatie cu aceeasi perioada din 2009, cand activitatea din domeniul constructiilor s-a diminuat semnificativ. Veniturile combinate rezultate ca urmare a livrarii de sisteme din PVC pentru ferestre si tubulatura au fost relativ stabile daca se ia in considerare o baza de calcul anuala, majorandu-se cu numai 3%, insa intr-un mod sustenabil. Veniturile din ultimele trei luni ale anului trecut in cadrul diviziei specifice (Plastic Pipe Systems and Profiles) s-au situat la 133 milioane de euro, pierderile segmentului de tubulatura fiind compensate pe deplin de dinamica optima a vanzarilor de profile pentru tamplarie si constructii. Sectia de sisteme de tubulatura din PVC a avut un trimestru nefavorabil, cu un nivel redus al incasarilor in Franta si tarile Benelux, in timp ce pietele din Belgia si Olanda au fost marcate de conditiile meteo deosebit de dificile. Prin contrast, afacerea cu profile a consemnat o crestere in ultimul trimestru din 2010, pe baza sporirii cererii din Marea Britanie (unde subsidiara locala si-a consolidat in prealabil activitatea) si din Statele Unite ale Americii. In Europa continentala, vanzarile departamentului de profile au fost relativ asemanatoare perioadei similare din 2009. Cu toate acestea, luand in considerare faptul ca REBITDA s-a plasat la numai 44,8 milioane de euro (-11,4% in comparatie cu indicatorul din anul precedent), sunt necesare masuri de ajustare a pretului produselor finite, de vreme ce scaderea profitului s-a datorat exclusiv sporirii cotatiei materiilor prime care nu a fost inclusa in costul final de achizitie a sistemelor promovate de holdingul din Belgia. "In perspectiva, pentru 2011, conducerea Tessenderlo este increzatoare ca anul in curs va marca o noua etapa de progres. Din punct de vedere operational, ne asteptam la o crestere a incasarilor si marjei de profit, mai ales in ceea ce priveste activitatea diviziei de materiale anorganice si a Tessenderlo Kerley (ce se adreseaza agriculturii). Piata mondiala de constructii se va stabiliza, chiar daca nivelul global al edificarii cladirilor se va situa sub potentialul real din multe state ale lumii. In ceea ce ne priveste, perspectivele de majorare sustenabila a vanzarilor ne indreptatesc sa implementam cateva proiecte-cheie (anuntate in prealabil), cum ar fi deschiderea unor fabrici in Brazilia si China (coordonate de divizia de substante organice Gelatin & Akiolis), respectiv a unei unitati de sisteme compozite pentru industria auto de pe piata chineza. Totodata, dorim sa initiem un amplu plan de investitii, mai cu seama in SUA (inclusiv pentru divizia de sisteme si tevi din PVC), ceea ce va presupune majorarea cheltuielilor de capital, compensate, insa de sporirea incasarilor", a concluzionat presedintele Tessenderlo.
***
Tessenderlo Group are mai mult de 100 de subsidiare (unitati de productie si centre de comercializare) in 20 de tari din intreaga lume, in cadrul carora lucreaza 8.000 de angajati. Potrivit informatiilor furnizate de conducerea corporatiei, Tessenderlo este lider european si mondial pentru majoritatea produselor sale. La nivelul anului de referinta 2008, inainte de declansarea recesiunii, cifra de afaceri a holdingului s-a situat la 2,76 miliarde euro. In Romania, sistemele Wymar sunt comercializate de societatea Balkan Ro Trade & Construction. Informatii suplimentare, la www.tessenderlo.com |